Categorie: Viena-Oravița (2013)

Epilog / Informatii utile

O tura superba, prima de acest gen pentru noi. Multe locuri frumoase. 

Totodata, ne-am convins ca „rautatea” maghiaro-romana este izolata si amplificata de mass-media (ca si multe altele) iar sarbii sunt niste oameni foarte primitori, contrar prejudecatilor intalnite mai peste tot pe meleagurile noastre (fapt detaliat in doua postari mai spre finalul turului).

Daca doriti sa vizitati Viena, va recomand sa o faceti cu bicicleta, dar sa va alocati timp daca doriti sa vedeti macar o parte din muzee. Totodata, imprejurimile orasului merita toata atentia. 

La fel si pentru celelalte capitale. Fiecare are multe de oferit. Zile sa fie! 🙂

Cel mai important pentru cei ce inca nu au facut un tur de genul asta (dar isi doresc):

  • nu are de ce sa va fie teama; veti pedala prin zone des circulate de biciclisti iar lumea se poarta foarte frumos
  • costurile nu sunt deloc mari; cu putina planificare si o bicicleta cat de cat in regula (nu e nevoie de MTB sau fite…), se poate realiza; folositi cu incredere camping-urile si hipermarket-urile
  • nu va lasati pacaliti (pe tren) de eventuali falsi controlori (cum am patit noi) ce va cer o asa-zisa taxa suplimentara pentru biciclete
  • cu putin efort si organizare, bicicletele intra in cusete fara probleme
  • nu va fie teama sa mergeti in formula unui cuplu; din tot turul, doar in Romania, la final, am intalnit „bajeti” care fluierau cand treceau pe langa noi…dar stim care-i „materialul” mioritic
  • este frumos (putin spus)
  • puteti imparti traseul pe etape mai scurte, chiar daca nu aveti „antrenament” (adica nu ati mai facut niscaiva ture de peste 100 km); se gasesc multe camping-uri pe drum, multe pensiuni in orasele linistite de tara

===INFO===

Bilet tren Bucuresti – Viena

449 RON/persoana, loc in cuseta cu 3 locuri, cumparat cu o luna inaintea plecarii (beneficiati de o mica reducere)

Cazari

(in Vukovar si Mohacs am stat in gazda/camere inchiriate, asadar nu am nume de pensiuni)

Camping Wien Sud – Viena


Camping „Zlate Piesky” – Bratislava


Camping Juno – Komarom, Ungaria


Pensiunea Erika, Szentendre, Ungaria


Camping Kek-Dunau, Dunaufoldvar, Ungaria

  • ~12 Euro/2 persoane/1 cort/ o noapte


Hotel Sveti Georgjie, Novi Sad, Serbia 


Camping Dunav, Zemun, Serbia (14 km de Belgrad)


Vila Milano, Kovin, Serbia


Pensiunea 7 Brazi, Oravita, Romania

—————————————————————————————————————————–
Am cumparat multa mancare din hipermarket-uri si magazine locale. Pe alocuri ne-am lafait, luand un pic mai multa mancare decat aveam nevoie (mai ales in primele 3 zile), dar bugetul alocat mancarii nu a fost mare deloc.

Ca si biciclete, toti patru am avut MTB-uri cu roti de 26′, portbagaje compatibile cu frane pe disc (Topeak , Bontrager) si genti de cicloturism. 
——————————————————————————————————————————

===TRACK-URI GPS===

Cele parcurse de noi in acest tur: 
https://drive.google.com/folderview?id=0ByRfPcst6S-6ZkxDMzRJQVBPWDA&usp=sharing

CUPRINS

22 iunie: Kovin – Oravita

Harta etapei

Create Maps or search from 80 million at MapMyRide

Kilometri parcursi in ziua curenta: 84.5
Total: ~1135 km
Poze: Dragos si Marius

Despre ziua asta chiar nu avem multe de zis. Dupa ce am luat micul dejun la pensiune, ne-am umplut sticlele cu apa si ne-am urcat in sa. Arsurile Nicoletei arata destul de rau, asa ca nu lipsesc cremele si antiinflamatoarele locale.

Este si astazi foarte cald. Pedalam prin Banatul Sarbesc catre Bela Crkva, de unde ne vom indrepta catre Naidas, vama Sarbo-Romana.

Drumul este valurit, dar liber si foarte frumos. Trecem prin zone cu vegetatie bogata.

Avem ocazia de a admira cateva vaci ce se bucurau de o baie buna.

Cald, cald, cald. Mai greu la deal, cu oboseala acumulata, mult soare in casca si apa fierbinte in sticla.

In Bela Crkva, poposim la terasa unui strand. Bem cate-o bere si mai rontaim cate un sandvis. Ce bine e la umbra. Folosim din dinarii ce-i mai avem sub forma de maruntis.

Mai e putin pana in tara. Tot inainte prin soare.

Urmeaza cateva urcari zdravene. La 45+ grade Celsius, ele storc totul din noi. La propriu.

Din sens opus, ne salutam cu un cicloturist neamt, care cobora. Am dialogat 2 minute. El facea circuitul in sens invers.

La vama Naidas, aratam pasapoartele. Suntem intrebati mai mult in gluma daca avem ceva de declarat (tigari, alcool, cafea) si trecem mai departe.

Nici nu intram bine-n tara caci, dupa cam 5 minute, in timp ce urcam pe drumul national catre Oravita (foarte prost, de altfel), trece pe langa noi o masina alba, rupta in doua, plina cu cocalari ce ascultau manele cu geamul deschis. Evident, dau cateva claxoane si incep remarcile mentionate si in postarea anterioara: „fataaaaa!! fataaaaa!!!”, „uite-i baaaa si p-astiaaaaa ha ha ha „, „sugeti p*la ba!”, samd. Cum spuneam, chiar credem ca suntem mai civilizati si mai avansati decat „ratatii” de pe langa noi?!

Eu as zice sa ne mai gandim nitel (la modul general vorbind) inainte de a scoate pe gura afirmatii de genul „De ce ai merge intr-o …taraaaa..precum Serbia/Muntenegru/Bulgaria/Slovenia/Slovacia?!?! Doamne!”.

Undeva dupa Racasdia, oprim la un birt al satului. Domnul de acolo a fost foarte amabil sa ne mute cateva mese la umbra unui nuc. Am baut apa multa, bere si …Fanta. Este extrem de cald, parca mult mai rau decat in ultimele zile.

Lenevim aici cam o ora. Ne e groaza de urcarea constanta pana in Oravita, dar vedem. Exista ceva cazare pe acolo, ne-om descurca.

Ajungem la periferia Oravitei. Urmarind. Oprim pe la gara sa intrebam daca circula mocanita, caci a doua zi planul este sa mergem pana in Anina. Apoi intrebam de pensiuni. Ne este vandul un pont cu „Pensiunea 7 brazi”. Merem intr-acolo. Prindem bariera pe linia Oravita-Anina.

La pensiune, dupa o ultima urcare zdravana facuta si pe langa biciclete, dam de o nunta (era sambata). Pensiunea este plina, mai aveau doar o singura camera libera. Parca am dat 80 RON. Insa, puteam manca la restaurant, intr-o zona separata de petrecere. Proprietara pensiunii ne indica si un loc pentru cort, unde se poate sta fara plata. Cei din cort pot folosi dusurile din baile comune.

Zis si facut. Marius si Mircea decid sa ramana la cort.

Ne spalam pe rand si coboram la masa. Stam la taclale, se dau mesaje si telefoane pe la familii.

Oboseala fiind mare si anuntandu-se, in continuare, calduri mari, decidem sa luam trenul din Oravita dis de dimineata in ziua ce vine, insa nu spre Anina, ci spre Resita. De acolo, pedalam pana in Caransebes si ne urcam in tren. Astfel, o taiem cu o zi mai scurt, timp ce poate fi valorificat acasa pentru despachetarea bagajelor, pusul la spalat al rufelor, etc.

Asta este. Ne vom intoarce intr-un alt tur de cateva zile prin zona superba a Banatului, in care vom vizita si Bigarul, cheile Rudariei si multe altele ce le avem pe lista.

Dupa ce savuram o masa foarte buna la restaurant, ne retragem in camera/cort cu gandul la a ne culca.

Din pacate, pentru mine si Nicoleta aici avea sa se termine excursia.
Am primit seara tarziu un telefon de acasa cu privire la o situatie de maxima urgenta. Fapt ce ne-a facut sa impachetam totul imediat, in noaptea aceea, sa le spunem baietilor sa urce in locul nostru in camera, iar noi sa o luam catre Timisoara, pentru a prinde primul tren catre Bucuresti. Cu noroc, am gasit o masina disponibila ce ne-a dus pana la gara din Timisoara, cu tot cu biciclete.

Altfel, aveam de gand sa pedalam cat puteam. Bine ca nu am facut asta, caci a inceput si o ploaie torentiala iar drumul era extrem de prost si fara pic de lumini. Dar, in momente de criza te gandesti si la solutii extreme.

Din fericire, la data scrierii acestei relatari, problema respectiva a fost depasita, cu ceva eforturi. Toata lumea e sanatoasa in prezent si pe linia de plutire. Asta este, viata nu are numai parti bune iar boala poate lovi oricand, pe oricine. Noroc ca eram in tara!

Baietii s-au tinut de plan in ziua urmatoare. In urmatoarea relatare voi pune cateva poze primite de la ei.

21 iunie: Belgrad – Kovin

Harta etapei

Create Maps or search from 80 million at MapMyRide

Kilometri parcursi in ziua curenta: 80
Total: ~1050 km
Foto: Dragos si Marius

Pentru ca a mai batut vantul peste noapte, cortul s-a ventilat foarte bine. Ne-am trezit mai revigorati.
In camping erau si niste belgieni. Mircea s-a luat la vorba cu ei (nu mai stiu exact in ce imprejurari, caci eu eram la toaleta).

Ei ne-au spus si de camping Toma (cu tot cu carciuma aferenta – loc des laudat de biciclistii romani ce au apucat sa treaca prin Clisura Dunarii) si de tot defileul Dunarii. Noi insa nu vom trece de data asta pe acolo, avand in plan sa intram in tara prin Naidas. Iesim mai ok ca timp astfel, in limita concediului alocat.

Nu sunt foarte multe de spus despre aceasta zi.

Am plecat pe la ora 9 din camping si am ajuns repede in Belgrad. Aici, am cautat o banca pentru a mai schimba niste bani. Apoi, am tinut ruta EV6 catre Panchevo.

Hidratarea nu trebuie neglijata..

A trebuit sa traversam un pod pe un drum european. Trotuarul era vraiste, asa ca partial am mers pe sosea. Mult trafic intens, multe camioane ce treceau foarte aproape de tine. Adrenalina si spaima pe alocuri.
Dupa pod, ruta ne scoate pe digul Dunarii, pe drum de pamant. Mergem asa pana in Panchevo.

Odata ajunsi aici, poposim la local „Rustic”, pentru a manca. Am mancat bine. A fost un pic mai scump decat ne asteptam, dar nimic exagerat. Ospatarul era amuzant. Vazandu-ne incurcati in numararea banilor, a venit sa ne ajute. Chiar el ne-a aranjat banii.

Dupa Panchevo, trecem pe langa un combinat „eco-friendly”…

Continuam prin zona Banatului Sarbesc, catre Kovin. Avem spor. Vantul bate din spate si mergem in pluton.
Ne oprim ocazional pentru a cumpara apa si pentru a ne mai indrepta spatele.

In Kovin, incercam intai la un hotel. Doamna de la receptie ne aude vorbind romana si ne raspunde in aceeasi limba. Vorbea chiar foarte bine. Aflam cat costa camera, dar ca va fi si concert de muzica populara in noaptea respectiva. Hotaram sa revenim daca nu gasim altceva, salutam cu respect si ne uram toate cele bune.

Mai balaurim si, in zona centrala a orasului, gasim o pensiune de doua stele. 30 de Euro camera dubla pe noapte. Relativ ok. Incepe o mica ploaie exact cand bagam bicicletele in receptia hotelului, insa n-a fost prea zdravana.

Oraselul este chiar interesant. Exista indicatoare turistice si catre o biserica romaneasca, alaturi de alte mici „opere de arta”.

Totodata, ca si in alte orasele sarbesti, observam multe masini Zastava si Yugo, reminiscente ale perioadei nu demult apuse.

Mancam pizza la un mic local de familie din apropiere, apoi in barul hotelului mai stam la taclale si bere pana mai tarziu.

Ne retragem la somn. Maine intram in tara.

20 iunie: Belgrad

Kilometri parcursi prin Belgrad: 45
Total: ~ 990 km

Am dormit cat de cat pana la urma. De dimineata se auzeau niste pasari dubioase croncanind undeva pe deasupra iar gainati ne-au ornat cortul. De, si noi ne-am pus fix sub niste copaci, langa un gard.

Intram in vorba cu cuplul de pensionari turci. Ne povestesc ca efectueaza o calatorie cu masina pana in Irlanda, la copii. Le povestim si noi de unde suntem, pe unde am mers si altele de genul.

Rontaim ceva pe post de mic dejun (merge o supa la primus!), iar apoi dam sa plecam. Marius observa ca are o craca prinsa de roata fata. De fapt, e o ramurica cu spini. Na, ca a facut pana!

Remediem si plecam spre Belgrad in jurul orei 10.

Mergem pe Eurovelo 6, cam 18 km pana ajungem la fortareata. Pe parcursul drumului, folosim si celebrul lift pentru biciclete, de pe cheiul Dunarii. Ruta trece oficial pe cateva strazi fara trafic, dar de o calitate foarte proasta. Piatra cubica ce lipseste cu desavarsire pe alocuri. Strada este la vale, iar bucata „offroad” e scurtuta. Deblochez furca pentru prima oara in turul asta, pentru a nu simti prea tare zgaltaielile.

Mergem pe faleza noua. Trecem pe langa un mall, o sala de fitness, terase si multe altele. Si aici Dunarea inca este mare.

La fortareata, ne plimbam pe langa ziduri. Facem cateva poze, apoi oprim la o terasa.

Mai apoi, inaintam catre zona pietonala a orasului. Foarte colorata, cu multe magazine si multi turisti. Mancam inghetata si, spre pranz, ne punem la o alta terasa: Moliere. Mancam. A fost nitel cam scump, dar bun. Sa zicem ca ne-am rasfatat nitel.

Ne interesa sa ajungem la muzeul Nikola Tesla. Am intrat la biroul de informatii turistice, insa am fost dezamagiti. Personalul era cam superficial, dar am reusit sa gasim nitel ajutor.

Inaintam prin traficul urban catre muzeu. Ajunsi acolo, ramanem placut surprinsi. Il vedem pe indelete. Ghida era foarte bine pregatita, cu o engleza foarte buna.
Studenta la Electrotehnica, daca am retinut corect. Biletul este 500 de dinari de persoana, adica vreo 4.7 Euro. Merita din plin! Multa aparatura, multe demonstratii interactive ale cercetarilor efectuate de Tesla.

Totodata, aici vi se va prezenta si celebrul „Razboi al curentilor„. Este amenajata si o hidrocentrala in miniatura, ce aprinde un bec. Mai multe aflati la fata locului.
Bicicletele le puteti lasa chiar la intrarea in muzeu, fara nici o grija.

Dupa ce am vizitat muzeul, am continuat catre templul ortodox Sfantul Sava, care este inca in constructie. Un gigant placat cu o marmura ce arata, din pacate, ca o faianta. Un soi de Catedrala Neamului, dar cu mai putina megalomanie stupida si inutila.

Nemaiavand mult timp la dispozitie, balaurim prin oras si gasim drumul de intoarcere. Facem cumparaturi de la SOS Market si o tinem drept catre camping.

Toata ziua a fost la fel de cald. 33-34 de grade la umbra.

La camping, Marius isi gaseste sapunul mai departe de cort, cu ceva urme de dinti pe el si niste fire de par. Un caine, care s-a jucat cu sapunul lui.

Omniprezentii tantari isi fac aparitia la aceeasi ora. Reusim insa sa dormim mai bine de data asta.

Maine continuam catre Kovin. Initial, planuiam sa facem dintr-un singur efort bucata Belgrad-Oravita, fiind undeva pe la 160 km (intrand prin vama Naidas). Oboseala ce s-a adunat plus caldura ne-au determinat sa mai pierdem o zi. Probabil nu vom reusi sa trecem si pe la cascada Bigar, nici pe valea Rudariei, asa cum planuisem de acasa.
Na, „problema” principala in cicloturism consta in a invata cat poti acoperi efectiv, ca si areal. Fie treci in fuga, dar aduni mai multi kilometri (lucru inevitabil prin Ungaria, unde ai campie si distante mari), fie acoperi un areal mai mic dar vizitezi mai mult.

Belgradul este un oras frumos. Se simte cultura tipica zonei din care si noi facem parte, insa este un oras cu multa istorie, multe de aratat si cu multe parcuri noi. Se fac eforturi vizibile in a aranja orasul „din mers” astfel incat sa isi pastreze din identitate.

Cu siguranta nu este de evitat daca sunteti prin zona, contrar ideii preconcepute ce circula in general pe la noi prin tara, conform careia tarile vorbitoare de limba slavona sunt „cah! nu! nasol!”…ca sa vezi, noi nu vorbim tot niscaiva slavona? 🙂

Macar pe drumurile din Serbia am auzit MULTE claxoane de salut si am dat de multi oameni ce ne salutau cu caldura sau ne urau (in engleza) „Drum bun!”. La noi inca aud:

  • „alooo, fataaaaa…esti in colaaanti!!” (daca esti fata, normal)
  • „ia uite si pe poponarii astia ba!”
  • „ce ba, n-aveti bani de masini? sarantocilor! ‘reati ai dreacu de ratati…”
  • „ete baaaaa..manele”
  • …+ sticle de apa aruncate din mers, scuipaturi, etc. 

Desi am stat cate o zi in fiecare capitala, evident ca nu este suficient. Ai timp doar cat sa degusti locul. Pentru o vizita mai pe indelete, recomand minim 3 zile in fiecare, per pedes.

Usor, ne apropiem de tara si de finalul acestui frumos tur.

19 iunie: Novi Sad – Belgrad

Harta etapei

Create Maps or search from 80 million at MapMyRide


Km parcursi in ziua curenta: ~79
Total: ~940 km
Track GPX: https://drive.google.com/file/d/0ByRfPcst6S-6Z04xbmEtUHZsUUU/edit?usp=sharing
Foto: Dragos si Marius

De dimineata, mergem sa recuperam rufele, apoi bicicletele. Catelul „Oita Neagra” este prezent la datorie.

Intrebam de un magazin in drum spre Belgrad. Ni se dau niste indicatii, dar cred ca le-am inteles gresit caci nu l-am vazut. Iesim din oras si oprim pe marginea drumului la un izvor, pentru a ne umple sticlele. O doamna in varsta ne spune (in sarba) sa fim atenti cu gatul, caci apa e rece iar afara e cald.

Ne racorim si incepem sa pedalam la deal. Cu soarele-n fata, e la fix! Oboseala acumulata in combinatie cu caldura iti dau o stare acuta de toropeala. Apa curge pe noi mai ceva ca-n sauna.

Urcam pana la 260m altitudine. Suntem „pe track”. Odata ce urcam, in varful dealului, la o bifurcatie, gasim un localnic ce vindea fructe si legume. N-am putut rezista si ne-am luat suficiente.

Traversam apoi si intram pe un drum secundar, care este oficial pe Eurovelo 6. Coboram ceva si, in urmatorul sat, oprim la o alimentara. Stupoare! Si aici se vorbeste engleza!

Completam ce avem prin traiste si ne oprim cativa metri mai incolo, la umbra copacilor, tolaniti in iarba. Luam micul dejun si ne hidratam.

Cald, cald, cald. Coboram mai departe.

Marcajele de pe ruta Eurovelo 6 sunt foarte bine plasate, la mai toate bifurcatiile. Este cea mai buna semnalizare intalnita pana acum de cand suntem pe aceasta ruta (atat cat am putut parcurge din ea).
Totodata, micile citate/glume/anecdote din subsolul panoului sunt de mare efect: „In the middle of Serbia and run out of money? Don’t worry, it is an usual situation for almost everyone here 🙂
Eurovelo 6 mai este cunoscuta si ca „Donauradweg” (germana), „Dunavska ruta” (zona sarbo-croata) sau, simplu, „Atlantik – Crno More” (adica Atlantic-Marea Neagra).

Continuam prin soare, pe acest drum secundar. Drumul este putin valurit. Undeva, in departare, se vad ceva nori de tip cumulus. Insa slabe sanse de ploaie.

Oprim intr-un sat pe drum, pentru bere. Bem Jelen, ce costa ~2.6 RON. Adica 62 de dinari sarbesti.
E bine la umbra. Mai clatim cateva cireste pentru hidratare.

Continuam prin soare. Pedalam in liniste, din inertie uneori.

Inainte de Belgrad traficul s-a intensificat. Apare si traficul greu.
Oprim la un supermarket, pentru apa. Gasesc si sarma pentru rufe.

Cu 14 km inainte de oras vedem indicator catre camping Dunav. Din cate am vazut pe harti (si din cate am mai citit), este singurul in zona Belgradului. Inclusiv John (cel cu care ne-am intalnit la Komarom) ni l-a mentionat, deci avem destule referinte.
Astfel, traversam DN-ul si intram pe un drum de ~ 1 km. Ajungem la camping.

Comparativ cu ce se gaseste prin Ungaria si Austria, cam scartaie la utilitati, insa este curat la bai, ai multe locuri de cort, este chiar pe malul Dunarii (pe o faleza inalta) iar proprietarul este prietenos. Ne intelegem fara probleme in engleza. Platim pentru doua nopti (11 Euro / persoana in total).

In camping mai este lume. Nimic iesit din comun, mai putin un cuplu de pensionari, foarte de treaba, din Turcia. Veniti cu rulota, au parcat in apropierea noastra. Luau cina, romantic, la lumina unei veioze.

Facem dus, apoi ne intindem pe izoprene. Relaxant.

Intrebam de magazin. Ni se spune ca trebuie sa iesim in drumul principal. Vis-a-vis de intersectie ar fi un magazin, la o uzina veche.

Intr-adevar, il gasim. Un magazin simplu, de fabrica, in fata caruia sunt cativa muncitori ce-si savureaza berea de la finalul zilei. In ciuda aparentelor, am gasit cam de toate, iar doamna ce se ocupa de magazin vorbea engleza. Fiecare si-a luat ce a dorit, inclusiv pentru micul dejun din ziua urmatoare.

Inapoi in camping, stam la masute, mancam si scriem jurnalul. In ziua urmatoare urmeaza sa vizitam Belgradul, cu bicicletele goale. Vom lasa bagajele la cort.

Apar tantarii. Este foarte cald si umiditatea e crescuta.
Rapusi de somn, ne retragem in cort, insa adorm foarte greu. Este extrem de cald, dar nu pot sta fara plasa de la cort. Tantarii abia asteapta sa intre.

Pe la orele 22:00, un ingrijitor de-al campingului s-a apucat sa plimbe tomberoanele. Probabil nu si-a inchipuit ca lumea mai doarme. Reusesc sa adorm spre ora 00:00.

Un lucru ce trebuie mentionat, cu privire la camping
Spre deosebire de Ungaria si Austria, aici orice serviciu se plateste in plus. Daca vroiam curent, trebuia sa platim o taxa (prizele sunt in cutii incuiate cu lacat). 
In contextul in care, in celelalte campinguri de pana acum, aveam voie sa folosim curentul fara a plati ceva in plus (pentru incarcat telefon, laptop, acumulatori, etc.), neavand rulota. Totodata, daca vroiai sa pui ceva la rece, trebuia platit. Astfel ca am renuntat la aceste servicii. 

Cu toate astea, este un camping pe care vi-l recomand. E singura optiune sigura in zona Belgradului. E destul de curat la bai, locurile de cort sunt ok, proprietarul este ok. Pretul este bun.

18 iunie: Vukovar – Novi Sad

Harta etapei

Create Maps or search from 80 million at MapMyRide

Km parcursi in ziua curenta: ~89
Total: 861 km
Track GPX: https://drive.google.com/file/d/0ByRfPcst6S-6Ny1lQl9mcXZwbnc/edit?usp=sharing
Foto: Dragos si Marius

Dimineata urmatoare, dupa ce am stat la coada pentru utilizarea toaletei, strangem catrafusele. Doamna de la cazare ne-a spus ca va lipsi, dar sa ii lasam cheia in cutia postala, dupa ce incuiem usa. Cata incredere!

In fata pensiunii, il ajut pe Marius in reglarea deraiorului fata. Bate nitel lantul.

Trecem prin centru pentru a mai schimba niste bani, apoi pe la supermarket-ul „Konzum” pentru aprovizionare.

Cateva poze de prin oras:

O luam „la pedala” catre Ilok. Trecem pe langa celebrul turn de apa, bombardat in timpul razboiului.

Dunarea…

In jurul orei 11, tragem la umbra unui nuc gasit de Marius. Luam micul dejun.
Este liniste si cald.

Urmatorii ~20 km au fost constituiti din coborari de 8%, urmate de urcari de 8-10%, dupa care plat 203 km. Tot asa, de vreo cinci ori. O zona foarte frumoasa, in orice caz.

Intalnim un cuplu de cicloturisti venind din sens invers. Ne salutam din mers.

Mai toti soferii ne saluta, fie prin claxoane discrete, fie ne fac cu mana in retrovizoare sau chiar pe geam. Pe marginea drumului intalnim foarte multi meri.

Ajungem, usurel, in Ilok. Localitate de frontiera. Hotaram sa oprim la un birt si sa bem de cati kuna mai avem la noi (in general, maruntis). Astfel, zabovim cam o ora.

La plecare, Nicoleta ofera cateva grisine unui catel de pe langa birt, foarte simpatic de altfel.

Din Ilok, traversam Dunarea si intram in Serbia. Fluviul este in continuare iesit din matca.

Facem vama si pedalam pana in Backa Palanka, unde am schimbat bani. Tot de aici cumparam apa si inghetata. Lui Mircea nu prea ii place, desi ii spunem ca e cam ca la noi. E, o fi de la soare :).

Cat iti consuma bicla la suta?!

1 Euro = 111 Dinari Sarbesti

In continuare, toata lumea intelege si vorbeste engleza.

Pedalam la 42 de grade Celsius pe DN 7, catre Novi Sad. Drumul este bun pentru masini, insa zona de pe margine este foarte proasta si avem dificultati in a ne tine departe de masini.
Prindem un interval cu trafic intens. E o situatie nitel mai tensionata. Ne luam si vreo doua-trei claxoane. Pe marginea drumului vedem multe cruci, semn ca se produc multe accidente in zona.

Facem pauza langa o livada, dupa cativa kilometri de mers cu mainile inclestate pe ghidon, privirea fix in fata si eforturi sustinute in a ignora masinile ce trec aproape de noi (in 90% din cazuri, fara intentie).

In apropiere de Novi Sad, traficul s-a mai diluat. Din Veternik incep niste piste pentru biciclete, pe care le folosim cu mare drag pana in Novi Sad.

Odata ajunsi in oras, mergem numai pe piste special amenajate pentru biciclete. Este plin. Remarcam frumusetea sarboaicelor.

Nu avem nici un reper pentru vreo cazare, iar orasul este destul de mare. Hotaram sa continuam pe ruta schitata de acasa, catre iesirea de Belgrad. Poate acolo gasim ceva.

Din cauza oboselii, se manifesta mici tensiunii in cadrul grupului. Trec repede.

Traversam Dunarea pe un pod „asezonat” cu lacate. Da, din acelea puse de catre cupluri, ce simbolizeaza legamantul.

Trecem de o poarta a cetatii Novi Sadului si, Nicoleta observa un indicator catre un Hotel. In mod autoritar, se duce in directia indicata. O urmam si ajungem la Hotel Sveti Georgjie (www.svetigeorgije.co.rs).
Un hotel de doua stele, vis-a-vis de o biserica, la vreo 200 de metri de drumul catre Belgrad.

Suntem intampinati foarte frumos. Camera dubla este 30 de Euro. Hotelul pare a apartine bisericii.
Ni se spune ca putem pune bicicletele vis-a-vis, in curtea bisericii. Tot acolo putem intinde rufe la uscat, in caz ca avem nevoie.

Zis si facut. Ducem bicicletele, facem dus, spalam ce rufe mai aveam de spalat, apoi coboram sa le intindem. In curtea bisericii, o mogaldeata de catel de da tarcoale. Un pui negru cu blana ca de oita. Foarte jucaus.

Iesim apoi in centrul vechi al Novi Sadului (care era, de fapt, foarte aproape). Oprim la un restaurant defamilie unde mancam bine si bem bere buna. La fel, toti vorbesc engleza.

Masa a costat, per total, 3715 dinari (pentru toti 4). O bere la draft este 115 dinari, adica ~1 Euro.
Luand in calcul cat de buna a fost mancarea (si cat a mancat Marius, care intotdeauna „baga cu incredere”), un pret foarte bun.

Inapoi la hotel, mai zabovim in zona barului band din palinca adusa de Marius. Evident, fiind atat de cald in ultimele zile, s-a baut mai putin din ea.

Somn….

17 iunie: Mohacs – Vukovar

Harta etapei

Create Maps or search from 80 million at MapMyRide

Km parcursi in ziua curenta: ~104
Total: ~772 km
Track GPX: https://drive.google.com/file/d/0ByRfPcst6S-6eURESjVMdnRJOEk/edit?usp=sharing
Foto: Dragos si Marius

In camera in care am dormit (la cazarea din Mohacs), gasesc o carte de-a lui Marin Preda tradusa in limba maghiara. Din pacate, nu am reusit sa aflu pe Internet care este mai exact.

Dupa apelul de dimineata, mergem la magazinul SPAR din apropiere si cumparam mancare pentru micul dejun si restul zilei. Micul dejun il vom lua mai tarziu nitel astazi.

Ne luam la revedere de la gazde si pornim catre Udvar in jurul ore 9:30. Astazi vom intra in Croatia.

Facem vama de doua ori. O data in Ungaria si a doua oara la croati. Ni se pun stampile pe pasapoarte iar una din doamnele de la vama ne spune „Multumesc” in romana. Multumim si noi si continuam.

Dupa inca un kilometru in urcare usoara, tragem pe dreapta la umbra unui copac pentru a lua micul dejun.
Este cald, evident.

Odata alimentati, setam azimutul pe Osijek. Pe drum, oprim in Beli Monastir pentru a schimba bani la posta. 1 Euro = 7.4 Kuna. Vis-a-vis de posta (oarecum) e o terasa. Ne imbie la o bere, doua.
„Aluneca” mai ceva ca apa.

Nu ne mai vine sa plecam, dar o facem usurel.
Continuam incet catre Osijek, cu cateva pauze. Soarele arde in continuare. Nicoleta a inceput sa foloseasca din bandane pentru a mai diminua disconfortul cauzat de arsurile dobandite pe piciorul drept.

Catinel, ajungem in Osijek. Un oras foarte frumos si linistit, situat pe malul raului Drava, la 25 de km in amonte de locul in care acesta se varsa in Dunare.

Odata intrati in oras, continuam sa pedalam pe drumuri fara umbra. Traficul este destul de intens, insa soferii sunt foarte de treaba si intelegatori. Nu sunt de negrlijat tramvaiele, foarte familiare si noua.

Oprim in zona centrala. Bem doua beri (Osjecko – foarte buna!), stam la umbra si mancam cate-o inghetata. Observam ca este un oras in care oamenii folosesc foarte mult bicicleta. Oameni de toate varstele, doamne si domnisoare, copii si domni in etate.

Am dori sa aflam daca exista cazare undeva in apropiere, caci nu ne mai prea vine sa pedalam pana in Vukovar. Punctul de informare turistica era inchis deja, asa ca ne-am repezit la un magazin de biciclete.

Baietii ne-au intampinat cu caldura intr-o engleza fluenta. O diferenta sesizabila dupa cateva zile de mers prin Ungaria, unde era mai indicat sa stii germana (nu este nicidecum un minus, a nu se intelege gresit!).

Cei de la magazin ne spun ca avem sanse mult mai mari sa gasim ceva in Vukovar. In fond, mai erau ~30-35 km.
Dupa ce mai schimbam cateva vorbe (clasicele „de unde sunteti? unde mergeti?”), ne salutam cu respect si pornim catre Vukovar, folosindu-ne de track-ul GPS schitat de acasa.

Iesim din Osijek pe un drum de centura, cu mutle camioane. Din fericire, urmeaza o bifurcatie in 3 km, astfel ca scapam de traficul greu.

Tot inainte catre Vukovar, prin linistea campiei si soarele arzator. Apa din sticle si bidoane este putina si calda. Inaintam greoi, cu pauze. S-a acumulat nitica oboseala, n-am ce zice.

In cele din urma, ajungem la intrare in Vukovar.

Ne alimentam cu apa rece de la un magasin si incepem sa umblam dupa cazare.

Orasul poarta urmele vizibile ale razboiului recent. Cele cateva hoteluri din zona falezei Dunarii sunt ori abandonate, ori intr-o stare dezolanta. Functioneaza cateva terase.

Cu chiu, cu vai, reusim din a 3-a incercare sa dam de o cazare. De ajutor a fost un indicator situat chiar la drumul principal, cum mergi catre Ilok, pe DN 2.

Dam de o doamna mai zdravana, foarte zambareata, ce vorbeste engleza fluent si zambeste foarte mult. Ne cere 40 de euro pe noapte, insa ii spunem ca e cam mult. O negociem la 30 / camera si ne invita inauntru. Tot repeta ca „it’s made in a special style, you know?..it’s special style!” in timp ce ne arata diverse decoratiuni aduse de prin Egipt si Orientul Mijlociu. Lui Mircea i se adreseaza cu „Darling”, data fiind varsta mai apropiata si o mica simpatie, probabil.

Camerele sunt foarte ok si curate. Baia este comuna, insa nu ne deranjeaza. Ni se da si factura pentru noaptea in cauza.

Dupa dus si un pic de relaxare, iesim sa bantuim prin oras. Si aici, zona falezei este indiguita cu saci de nisip. Se vad urmele inundatiei.

Exista cateva locuri amenajate in care lumea forfoteste, dar sunt in general baruri.
Ne oprim la restaurantul Paradisio, aflat chiar in apropierea cazarii. Mancam o pizza foarte, foarte buna si bem aceeasi bere Osijeko. Personal foarte amabil.

Indreptandu-ne catre cazare, simtim un miros puternic de ferma de porci. O fi de la Dunare.

Urmele gloantelor, casele distruse si scrierile de pe pereti te tin treaz, facandu-te sa realizezi ca treci printr-un loc in care s-a desfasurat un adevarat genocid in timpul Razboiului de Independenta al Croatiei. Maine vom face cateva poze, pe lumina.

Totusi, orasul se reface si este pe un „trend” pozitiv, ascendent. Iar localnicii par mai mult decat mandri de asta. In fond, este meritul lor pentru ce au reusit sa recladeasca, iar eforturile continua. Incet, dar sigur…la fel cum vom pedala si noi in ziua ce urmeaza.