Categorie: Nisa-Andorra-Valencia (2015)

Solsona – Sant Quirze Safaja

22 mai 2015


Din nou putin somn in a doua parte a noptii. Frig.

Rufele sunt uscate pe sarma. Desi locul era mai mult umbrit, vantul a facut toata treaba de uscare.

Plec la 9.45, la fel ca si ieri.

De la Solsona am urmat soseaua C-55 spre Marensa, traseu plat si la vale. Soseaua foarte buna, cu acea parte lata dincolo de linia continua, multe tuneluri si cariere de piatra. Pe langa norul de praf care le inconjoara, unele cariere pot fi si auzite. Este una din bogatiile Catalunyei. Din aceste zone se extrag in special calcar, gresie, basalt si granit. Industria locala ofera si prelucrarea acestora, transformandu-le in diverse materiale de constructie.

Vremea este ideala. Daca in sudul Frantei temperaturile s-au apropiat de 30 de grade, aici nu depasesc 22.

O alta imagine a zilei o reprezinta multele “petice” de teren cultivate cu grau, in diferite stadii de coacere. Daca era presarat si cu maci dadea o imagine foarte placuta ochilor. Se pare ca fac eforturi in a cultiva grau aici, caci solul este de slaba calitate. Instalatiile de irigat sunt la lucru. In zona fac si o pauza de gustare. Cred ca e prima oara cand mananc iaurt cu fructe.

Pe ultimii km inainte de Manresa am avut in partea dreapta imaginea muntele Montserrat. Masivul, parc national, are un aspect tepos, spectaculos si contrasteaza cu terenul dimprejur, mai degraba niste dealuri doar usor valurite. Seamana cu Piatra Craiului si are varfuri maxime de peste 1200 m.

In ultimii 50 de km traseul a devenit variabil, cu mai multa urcare. Dupa Manresa am parasit C-55 pentru N-141. Locurile sunt aproape pustii, iar asezarile umane sunt rare si izolate. Se circula mai tare decat in Franta, soferii sunt mai infipti. Dar sunt respectat.

Pentru ultimii 12 km intru pe C-59. Localitatile ca Moia si Castelltercol poarta insemne specifice ale proximitatii alegerilor locale, drapele catalane si indemnuri la independenta.

Destinatia zilei, Saint Quirze Safaja, este o asezare foarte izolata. Ajung acolo coborand 2 km din soseaua principala. Singurul aspect remarcat este linistea deplina. Remarc gimnaziul amenajat din containere. Campingul L’Illa este mare, curat si aproape gol. E atat de gol incat apa de la dus e rece :). Renunt la orice activitate organizatorica si ma bucur total de liniste. Maine iau cu asalt Barcelona.

Cifrele zilei

  • Km parcursi: 95 km
    • Camping: L’Illa
    • Pret 11 euro (1 persoana + 1 cort)
    • Internet: Da (gratis)

Andorra – Solsona

21 mai 2015


Din “usa” cortului am o vedere fabuloasa asupra muntelui. Ce mod placut de a trezi dimineata!

A fost totusi o noapte rece. E locul unde am campat la cea mai mare altitudine a excursiei, 1000 m. Am tremurat spre dimineata. Sacul meu de dormit si-a aratat limitele. Un compromis pe care a trebuit sa-l fac. Dimensiunea sa redusa a fost un factor decisiv in a-l alege.

Ies in strada principala, aceeasi de ieri, si fac stanga spre sud. Cea mai mare parte a turei de azi va fi in coborare. Trafic intens in Andorra la acesta ora a diminetii. Intalnesc multe tuneluri de lungimi scurte. Cam in 10-12 km parasesc Andorra si intru in Spania. Intre cele doua tari inca exista granite, Andorra nefiind o tara membra UE. Desi nu se efectueaza controale, traficul se desfasoara cu viteza redusa pe zona de control, sub privirile politistilor. Pe sensul de intrare in Andorra chiar s-a format o coada de masini destul de lunga.

Vremea este in contrast cu cea din ultimele doua zile, adica placuta si cu un soare bogat. Imediat dau de semnul care imi arata ca am intrat in regiunea Catalunya. Soselele sunt impecabile. Desi cu o singura banda, au o portiune lata de vreo 2 m in exteriorul liniei continue. Mai mult decat suficient pentru a pedala in conditii de maxima siguranta.

Regiunea Catalunya, cu o istorie in spate de peste 1000 de ani, este cea mai importanta regiune a Spaniei din punct de vedere economic. Odata cu industrializarea si prosperitatea din secolul 19 aici s-a format si un puternic curent nationalist ce a dus la transformarea zonei intr-una autonoma. Astazi, gandurile catalanilor se indreapta catre declararea independentei. Steagul in dungi galben-rosii sta atarnat aproape la fiecare casa. Peste putin timp se va organiza si un referendum cu privire la chestiunea independentei, iar mesajele sunt evident in favoarea acesteia. Astazi e prima din cele cateva zile de explorare a acestei regiuni.

Primele aspecte pe care le constati trecand prin Catalunya sunt multitudinea de tunele si dealurile cu vegetatie mai golasa. Ajung in La Seu d’Urgell, denumita “poarta catre Andorra”. Ruinele unei vechi cetati stralucesc in soare pe o culme de deal abrupt. De aici pedalez pe drumul sapat in munte de raul El Segre. Valea este pitoreasca, destul de ingusta, fortand constructorii de drumuri sa amenajeze o multitudine de tunele. Acestea sunt extrem de moderne, luminate si semnalizate excelent. Valea se mai largeste in apropiere de comuna Coll de Nargo, unde raul se transforma intr-un lac de acumulare liniar. Cele cateva sute de suflete ale comunei au casele cocotate pe un deal inalt, intre stanci. La Oliana gasesc si barajul montat pe El Segre.

Cativa km mai jos parasesc C-14 si intru pe C-26 pentru ultimii 20 de km pana la destinatia zilei. Traficul e mult mai rar. S-a facut cald, iar locurile de aprovizionare cu apa lipsesc. Daca pana aici am avut drum in coborare si apoi plat, de aici incepe sa devina valurit, cu cateva pante frumusele. Toate acestea ma readuc la o altitudine de 880 (Collada de Clara).

Camping El Solsones se afla la cativa km nord de orasul Solsones. Locul pentru corturi e o terasa splendida inierbata. E practic un tunel verde lung de vreo 100 m si lat de 6 m cu o iarba tunsa si deasa. Ma grabesc sa ma instalez pentru a da o pedala de cateva ore prin oras.

Oraselul, cu o populatie de vreo 10 mii de oameni, iese in evidenta doar prin catedrala Sfanta Maria si printr-un parte veche de cateva strazi, seducatoare.

In oras aud si primele vorbe romanesti.

Zi frumoasa.

Cifrele zilei

  • Km parcursi: 90 km
  • Camping:“El Solsones”
    • Pret12 euro (1 persoana + 1 cort)
    • Internet:Da (gratis)

Ax-les-Thermes – Andorra

20 mai 2015


Dupa o noapte de dormit intr-un pat normal, ma trezesc cu un moral bun dar cu emotii legate de vreme. Stiu ca-mi va fi potrivnica, dar sa vad in ce masura. Ninsoarea e temerea mea cea mai mare. Ma astepta cea mai grea urcare a excursiei.

La 8.45 parasesc hotelul si apoi fac cateva poze in piata in care se afla acesta. Mai central de atat in Ax-les Thermes nici ca se poate sta. Cei de la salubritate spala strazile.
Oare nu le-a ajuns ploaia de ieri si de peste noapte??

Intru in drumul de Andorra. Este un drum national si cam singura sosea ce ajunge in Principat. Naviki reusise se gaseasca alte rute de acces, dar doar o mica parte din ele sunt pe asfalt.

Vazusem ieri seara ca traficul e mai intens pe aceasta bucata de drum.

Ma asteptau cam 35 de km de urcare continua. Ziua e lunga, iar vremea suficient de racoroasa cat sa ma indemne sa bag tare piciorul in pedala.

Vremea e mohorata, cu norii foarte josi si care se deplaseaza rapid printre culmi. Rar reusesc sa vad albastrul cerului. Verdele crud al muntilor imi acopera toata privelistea. Dupa ce trec kilometrii si castig in altitudine, nuantele de verde capata alte dimensiuni, pe masura ce foioasele cedeaza usor teren coniferelor. Si mai sus, cand vegetatia se rareste, un covor de flori inveseleste muntele. Cred ca sunt maci galbeni. Tot acolo, dupa ce norul binevoieste a-mi elibera orizontul, vad si varfurile inzapezite.

Apare ceata si o ninsoare fina, dar nederanjanta. Se face frig. Pun doua tricouri pe mine, o bluza si fasul. Sub casca pun o bandana. Foarte multi soferi ma incurajeaza in timp ce trec pe langa mine. Lucrul asta imi da aripi si entuziasm.

Ma intalnesc cu un globe-trotter american ce mergea in directie opusa mie. Avea un carut din acela pe roti specific lor. Era foarte grabit. Am schimbat cateva vorbe, afland astfel ca el a ales varianta tunelului pentru a traversa muntele. Cum circulatia pietonala e interzisa in el, s-a urcat intr-un autobuz ce circula la fiecare ora. Tunelul, in lungime de circa 3 km, intra si iese din munte la altitudinea de 2050 m si asigura o cale mai scurta cu vreo 11 km automobilistilor. Practic scapi de serpentinele lungi ale culmii d’Envalira.

Refuz tunelul si-mi continui urcarea. Daca esti dornic de peisaje spectaculoase acesta este traseul de urmat. In cateva sute de metri ajung in locul numit Pas de la Casa, unde e si granita intre Franta si Andorra. Un loc cu multa vanzoleala. Localnici cu treburi si turisti deopotriva misuna in acest loc mic si aglomerat de infrastructura turistica. Totul e cufundat in ceata. Dupa cateva pedale castig in altitudine si reusesc sa vad cat de cat o perspectiva a locului. Imi sare in ochi arhitectura destul de sobra si acoperisurile negre ale cladirilor. Totusi arata foarte bine. Mi se pare ca se incadreaza perfect in peisaj.

Spre sfarsitul urcarii totul devine alb. Din fericire mai putin soseaua, care este impecabila. Temerile mele legate de practicabilitatea acesteia n-au fost confirmate. Stratul de zapada este consistent desi temperatura este usor pozitiva. Dupa ora 2 ajung in varf, punctul cel mai inalt al excursiei. Port D’Envalira 2408 m. Soseaua acestui pas montan este cea mai inalta din muntii Pirinei, iar aceasta urcare a fost folosita in cateva randuri in curse de ciclism ca Turul Frantei sau Turul Spaniei.

Surprind bucuria momentului in cateva poze.

Surpriza pe partea cealalta a muntelui. Ceata a disparut ca prin minune, iar razele soarelui reusesc sa mangaie solul. Cum ma asteapta o coborare lunga, imbrac polarul pe sub fas si montez camera de filmat. Dar nu reusesc sa stau pe bicicleta mai mult de cateva minute. Inghet de-a binelea. Trebuie sa ma opresc de cateva ori ca sa-mi suflu in degete si ca sa-mi incalzesc trupul. Situatia se schimba dupa ce pierd in altitudine si vremea devine mai prietenoasa.

Imaginea coborarii, a Andorrei, e magnifica. Totul este inconjurat de munti. Localitatile numara cateva zeci de imobile, toate purtand aceeasi amprenta arhitecturala. Piatra si acoperisuri de culoare neagra.

Andorra este o tara minuscula, aflata sub “protectia” Spaniei si Frantei, prin doi co-principi, unul dintre ei fiind presedintele Frantei. Turismul si statutul de paradis fiscal fac din principat un loc foarte prosper. Se spune ca andorrezii sunt cei mai longevivi din Europa. Nu ma mira. Nu prea au griji si respira aer de munte.

Infractructura rutiera e grozava, desi lipseste cu desavarsire cea pentru biciclisti. De inteles, avand in vedere lipsa de spatiu, drumul fiind practic valea raului Valira ce tot dribleaza muntele. Unde valea se lateste intalnesc si prima localitate mai mare, Encamp, iar peste cativa alti kilometrii si cateva tuneluri strabatute, poposesc in capitala Principatului.

Campingul poarta numele raului, Valira. Ma instalez si fug sa vizitez Andorra la Vella, un loc care m-a incantat. Las pozele sa se exprime.

Pe drumul de intoarcere opresc pentru cumparaturi la un supermarket. Mi s-a parut a fi cel mai bine dotat magazin la capitolul mancare din cate am vazut vreodata. Gasesti tot ce-ti trece prin cap. A fost locul unde am descoperit carnatul de chorizo, cu care m-am imprietenit rapid. Aveam sa ma conving din bonurile de cumparaturi ca nu exista TVA.

Cifrele zilei

  • Km parcursi: 67 km
  • Camping: “Valira”
    • Pret 12,2 euro (1 persoana + 1 cort)
    • Internet: Da (gratis)