Categorie: Berlin-Viena (2014)

Concluzii si consideratii generale

La finalul povestii, cateva concluzii si consideratii generale puse cap la cap in vreme ce sorbeam o bere in campingul din Viena……
(includem aici si impresii din tura Amsterdam-Berlin, efectuata de Marius)
********************************

  • Apa in general buna de baut din campinguri, cu exceptia a 2 locatii: Radeburg si Brozany
  • Limacsi foarte multi, mai ales intalniti de Marius in drumul lui de la Amsterdam (erau peste tot pe piste si ii auzea strivindu-se sub roti)
  • Soferii foarte ok, nici un claxon primit, chiar si in Cehia.
  • Cirese foarte multe, foarte bune
  • Am folosit site-ul Naviki pentru planificare/schitarea turei (un site ce ia in calcul drumurile cu trafic putin si infrastructura pentru biciclete). Ocazional a mai dat-o in bara, insa la momentul planificarii turei era in stadiul beta (stadiu din care a iesit la finele lui 2014)
  • Tot legat de Naviki:
    • „Leisure” inseamna ogoare, drumuri foarte secundare si trasee de bicla (fapt probat si de Marius timp de 2 sapt)
    • „Shortest route” te baga si pe DN-uri intens circulate, cu multe camioane camioane.
  • Campinguri in general ok, curate, aranjate, cu cateva exceptii in cehia (cateva „comuniste”, imbatranite)
  • In Olanda si Germania mai totul e contra cost, de la dus la Internet.
  • Infrastructura exceptionala din punct de vedere al semnalizarii rutelor oficiale in Cehia
  • De studiat Eurovelo 7 (Elba) si Eurovelo 9
  • Orase remarcate: Berlin, Praga, Dresda, Kutna hora (cu osuarul de la Sedlec) si Brno
  • Traseele de-a lungul fluviilor sunt foarte bine amenajate, asfaltate si semnalizate.
  • Oameni foarte amabili si sportivi
  • A fost o tura usoara
  • Mergand pe piste, nu simti kilometrii la fel (adica nu te resimti 🙂 )
  • Bazinul Elbei este foarte pitoresc, in special la intrarea in Cehia (dinpre Germania).

14-15 iunie 2014 | Viena si finalul calatoriei


 

Ne-am trezit lejer in ziua de 14.
Am cumparat mancare pentru doua zile, caci trebuia sa avem ceva si pentru tren (Viena-Bucuresti). Noroc ca avem frigidere in camping, caci am luat „3 tone de mancare” dupa spusele lui Marius :).

Apoi, directia centru. Lasam bicicletele in camping si luam autobuzul 62A chiar din statia de langa.
Mergem cu acesta pana la statia Meidling, unde coboram la metrou si continuam pana la statia Karlsplatz.

Vizitam muzeul de istorie al artei („Kunst”). Foarte frumos si bine organizat. Recomandam cu caldura (daca va plac lucrurile de genul asta, bineinteles…).
Galeriile vizitate: pictori francezi, italieni, spanioli, olandezi,flamanzi si germani.
La etajul 2 gasiti o impresionanta expozitie dedicata numismaticii iar la mezanin, arta greaca si egipteana.

Ghidul audio este foarte bine pus la punct (pentru mai toate picturile aveti cate un cod si cate-o poveste/descriere cu detalii optionale).

La iesire, nimerim direct intr-un Gayfest. Nu pun poze caci nu am ca scop asemenea comentarii (pe acest site). Interesant de vazut cata amploare poate lua un fenomen de acest gen….

Cum e ziua sotiei lui Mircea, bem cate-o bere la o terasa in cinstea dansei. Mancat apoi cate-o inghetata mare la o gelaterie italiana (Manzoni-Manzoni). 2.5 Euro o inghetata MARE cu 3 cupe.
Mircea si-a luat si un sfert de pizza, cu 3 Euro. Foarte buna, dupa cum a zis.

Ne-am indreptat spre camping.

Pe 15, dupa ce am strans tabara si am luat micul dejun, m-am pus pe fotografiat ghivecele cu flori din camping, fata de care membrii personalului acordau o atentie speciala.

Am strans catrafusele si am pornit la inca o plimbarica prin Viena, in asteptarea orei la care trebuia sa ajungem in gara.
Vazut, din nou, palatul Belvedere si gradinile aferente. O vreme superba.

Popas pe iarba in gradinile Hofburg. Destul de lung si relaxant. Toata lumea a motait la soare.

In cele din urma, ne-am indreptat spre gara. Ne-am pozitionat la peronul cu pricina, dupa care ne-am dus „pe perechi” sa ne luam cate ceva de mancare. Recomand optiunea chinezeasca: multa, buna, proaspata si ieftina.

Iaca si trenul. Integral romanesc, de la locomotiva pana-n ultimul vagon. Fara probleme, desfacem bicicletele si le punem in cabine. Totul decurge lin, cu aceleasi mentiuni din partea insotitorului de vagon (roman) legate de discretia pe teritoriul Ungariei.

Trenul se pune in miscare si….e de la sine inteles ca ajungem sanatosi si calatoria se termina cu bine, in Bucuresti, undeva pana-n pranz (a doua zi 🙂 ), prin Gara de Nord.

Va las in compania catorva poze de prin Viena, in speranta ca „dau cu batul prin gard”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

13 iunie 2014 | Poysdorf – Viena


 

TRASEUL

 

Route 2,880,298 – powered by www.bikemap.net

Poze: Marius Udrea si Dragos Iorgulescu

Nota: GPX-ul cu traseul parcurs efectiv in aceasta zi s-a pierdut. Probabil l-am sters accidental. Cel de sus este varianta orientativa pe care am schitat-o de acasa. Nu include plecarea din campingul Vertlinerland si nici locatia celui din Viena. In rest, este conform cu realitatea din teren.

Ultima zi de pedalat din acest tur.
Nimic prea deosebit de dimineata. Ca de obicei, ne mobilizam si o luam din loc la ora pe care ne-o propusesem.

Prima parte a zilei a fost foarte frumoasa.

Am inceput imediat sa urcam pe dealurile presarate cu podgorii din jur. Eu a trebuit sa ma opresc in boscheti destul de timpuriu. Am speriat si doi iepuri. De, ciresele au fermentat…..

Reintram in Eurovelo 9.

Pedalam constant si ne bucuram din plin de vreme si peisaje. Fara prea multe vorbe.

 

 

 

 

Gasim din nou ciresi. Oprim, bineinteles! Se poate altfel? S-o facem lata pana la capat.

 

In ciuda soarelui ce isi face simtita prezenta, nu este prea cald. Sunt si niscaiva nori, ici-colo, suficient cat sa ne racoreasca.

Traversam un orasel pe nume Hornsburg, ce ne-a impresionat in mod placut prin multitudinea de flori prezente in gradinile caselor si prin ghivecele stradale.

 

 

 

Mai departe, pe dealuri, urmand o ruta valurita ce ne poarta printre multe eoliene.
Am parte de al doilea „intermezzo” in boscheti…

 

 

 

 

 

 

Drumul este foarte valurit iar pe coborarile lungi, in linie dreapta, atingem viteze destul de mari (am ajuns pe la 56 kmh mai repede decat as fi crezut…moment in care m-am panicat nitel si am „ciupit” usor franele, cat sa ma apropii de zona mea de confort 🙂 ).

Vantul bate din lateral-fata. Traversam o mica padure….

…si dam direct intr-o localitate. Aici oprim pentru o portie foarte buna de snitel cu salata. Si o bere.
3.2 E / halba, 8.8 E mancarea.

Cum haleam, vedem un panou informativ chiar in fata crasmei. Ceva legat de „un metru patrat ugandez”.

Pare ca este chiar un metru patrat cu sol adus in Uganda pentru a crea un simbol al prieteniei Austro-Ugandeze.
Ceremonia de inaugurare a avut loc pe 25 octombrie 2010 si face parte dintr-un proiect al ÖUFG („Austria-Ugandan Friendship Society”).
Monumentul marcheaza 25 de ani de la momentul in care cativa imigranti ugandezi au fost primiti cu bratele deschise prin aceste locuri.

Pentru mai multe detalii, consultati documentul oficial al asociatiei (engleza):
http://www.austria-uganda.at/dokumente/Why%20do%20Austrians%20celebrate.pdf

Mai multe poze de la ceremonia de inaugurare: https://plus.google.com/photos/107698019682321523383/albums/5531660719378307681?hl=de 

In cele din urma ne urnim si continuam pedalatul catre Viena. In destula liniste.

 

Trecem pe langa o serie de campuri cu multa canepa.

Pe masura ce ne apropiem de capitala Austriei, intalnim (exact pe marginea pistei) o serie de „artefacte” provenind din materialul rulant al cailor ferate de la inceput de secol 20.

Mai exact, pista ciclabila calca pe urmele unei vechi cai ferate ce lega Stammersdorf de Auersthal. Plimbarile cu trenul erau la moda in acea perioada iar in anul 1903, aceasta cale ferata de 22 km a fost oficial inaugurata. Zece trenuri strabateau aceste sine in fiecare zi, legand „Districtul Viticol” de zona urbana.

Practic, in prezent, pentru fiecare fosta gara/halta de pe acest segment gasim cate-o amenajare cu „artefacte” si panouri informative. Alaturi de numele fostei gari.

De mare efect, mai ales daca esti (macar un pic) pasionat de trenuri!

 

 

 

 

 

 

 

Mai multe informatii puteti afla din urmatoarele resurse:

(de pe Wikimedia Commons – mersul trenurilor):

click pe poza pentru a o mari

Mai e putin pana in Viena. Pista „ne baga” chiar in oras si „ne lasa” la 8 km de centrul capitalei.

Constatam ca zona nordica a Vienei este rezervata imigrantilor. Este plin ochi de turci si alti cetateni din zona orientala. Aglomeratia este pe masura, curatenia cam scartaie.
Multe buticuri, multe fast food-uri cu specific. Mai ca ai zice ca te afli prin anumite cartiere periferice ale Bucurestiului si faci un tur al „shaormeriilor”.

La un semafor auzim, dintr-o masina, manele. La maxim, nu oricum!
Infrastructura pentru biciclete nu exista, dar nu ne deranjeaza. Este insa nitel obositor constrastul cu modul in care ne-am petrecut ziua pana acum.

Ca prin minune, am reusit sa-i conving pe toti ca in 2013 am stat in campingul Wien West. In ciuda unor intrebari mai insistente, am tinut-o pe-a mea.
Si uite asa, acum strabatem orasul la ora de varf, dupa-amiaza, pentru a iesi tocmai in periferia vestica. Mai avem si de urcat.

Abia in momentul in care am vazut indicatorul de iesire din Viena mi-am dat seama ca ceva nu-i deloc in regula.
Fix atunci a sucombat bateria GPS-ului si am inceput sa ma enervez. Erau destule masini, mi-era cald si simteam nevoia disperata de apa.
Pentru 5 minute am fost domnisoara grupului. Diva din reclamele Snickers, ce sa mai!

Cum GPS-ul lui Marius inca functiona, ne-am trezit in scurt timp in camping. Wien West. „Bre, las-o dracu ca nu in asta am stat anul trecut, ce-ai?!„, aud. Asa este.
Intram, mergem pana la toalete. Nu ne place ce vedem prin camping (comparativ cu cel de anul trecut, este cam lipsit de verdeata si locuri pentru cort) asa ca o luam din loc, din nou, prin Viena. Catre Wien Sud.
Alta explicatie pentru aceasta incurcatura nu am, decat ca-s capos si aiurit de cele mai multe ori uneori.

Oprim la un supermarket pentru aprovizionare (caci se insereaza si mai incolo nu mai gasim) si pedalam pe stradute secundare linistite, printre case frumoase si blocuri cu gradini verzi, curate.

Zona devine brusc cunoscuta si iata-ne ajunsi in Wien Sud.
Hai ca asa mai merge!

Culmea, campingul este destul de aglomerat. Pamantul e uscat, iarba pe care am tinut-o minte de anul trecut nu prea mai e si sunt multe crengi cazute peste tot. Probabil ca in 2013 eram prea fascinati si am perceput totul ca fiind nitel altfel. Abia daca reusim sa infigem cuiele cortului in pamant.

Nu ma intelegeti gresit, campingul este la fel de ok, personalul de asemenea si este un loc ideal pentru a sta (la cort) in Viena. Din punctul nostru de vedere, cel putin.
Este in fruntea listei si pentru alte iesiri ce vor avea, probabil, ca punct de „acces” Viena. Caci de cand cu trenul Bucuresti – Viena (si perechea sa, la retur) si posibilitatea de a merge cu bicicletele in cabina de dormit, Viena a devenit ceva mai apropiata.

Punem corturile, ne facem toaleta si ne migram in zona cu mese pentru a servi cina.

Cum este Cupa Mondiala, lumea e stransa in jurul televizorului. Spania ia bataie de la Olanda in vreme ce noi trecem in revista tura (succint), savurand cate-o bere nefiltrata, bucurosi ca am parcurs-o sanatosi. Singurul semn de intrebare il avem acum cu privire la urcarea in trenul spre Bucuresti, dar mizam pe faptul ca personalul feroviar ar trebui sa fie romanesc. Dar mai e pana acolo.

La final de tura, ~1020 km (mai putin Marius, care are aproape dublu).
Maine vom vizita Viena, din nou. Avem in plan un muzeu.

 

12 iunie 2014 | Brno – Poysdorf


 

TRASEUL

 

Route 2,878,893 – powered by www.bikemap.net


Kilometri: 105
Poze: Marius Udrea si Dragos Iorgulescu

Astazi parasim Cehia si trecem in Austria.

Dupa ziua de pauza, reluam ritualul matinal devenit deja reflex. In jur de 8:45 AM plecam din camping.

Traseul pe care l-am schitat de acasa (si pe care-l am pe GPS) pare ca ne duce-n balarii. Mai precis, este o poteca numai buna pentru MTB, chiar pe malul apei. Doar ca noi avem bagaje si asta cam schimba datele problemei.
Ce-i drept, nici eu nu am inspectat prea atent anumite portiuni deci, e vina mea.

Moment in care, in urma catorva discutii nitel mai aprinse, pasam sarcina orientarii la Mircea. Doar insistase…

Drept urmare, pana-n Brno mergem pe sosea. Drumul este foarte ok si la fel sunt si soferii. Pe drum zarim un castel cocotat pe un deal. Pare a fi proprietate privata.

Un vechi magazin satesc, pare-se. Obor/Obora? Suna familiar?

Repornesc GPS-ul (caci il oprisem pentru a-l lasa doar pe Mircea sa se orienteze dupa harta) si constat ca dam in track-ul pregatit de acasa. Asa ca ne tinem de el, care ne poarta pe Eurovelo 9 (Ruta nationala ciclabila nr.5, pe hartile Cehiei), ruta ce ne-a dus pana aproape de granita cu Austria (aici cred ca se facea un ocol, in vreme ce noi am mers mai direct).

Ceva nori ne mai protejeaza ocazional de razele tot mai fierbinti ale soarelui.

Ruta noastra consta in drumuri serpuite, libere si asfaltate.
Pe alocuri, vantul ne sufla-n spate. Ciresi? Cat cuprinde! Si cativa nu prea au scapat de noi.

 

Am mancat cu pumnul, pana la epuizare. Evident, in scurt timp ne vom balona cu totii.

 

La marginea unui drum comunal zarim o piatra comemorativa in memoria, pare-se, unui tanar ciclist pierit in urma unui accident.

 

Dupa primii 50 de kilometri ne-am oprit la o bere, o Kofola (aici ne-am luat teapa, caci credeam ca-i bere bruna, mai ales ca abia ne intelegeam cu domnisoarele ce serveau – doar ca a fost un soi de Cola la halba..oribila la gust) si inghetata (asta fu chiar savuroasa!).

Continuam pedalarea si cu 6 km inainte de granita austriaca ne oprim la un birt de sat, unde cheltuim restul de coroane ce ne-a mai ramas pe bere si alune.

Atingem si granita. Un vechi punct de frontiera pastrat ca simbol/monument.

Imediat dupa el, facem dus! Ospitalitatea a venit din partea unor instalatii de irigare aflate pe campul pe-a carui margine drumul nostru (neasfaltat in prima parte) urma sa ne poarte catre Poysdorf.

Urmeaza o adevarata desfatare. Drumuri libere, ogoare pitoresti, iepuri grasi, multa verdeata, coline superbe ce te incanta-n departare si sate cu multa liniste si curatenie.

 

 

 

 

 

 

 

Si o tot tinem asa, de parca am fi singurii ce strabat aceasta zona.
O singura masina am vazut, urmata de un utilaj agricol.

Marcajele pentru biciclisti nu lipsesc nici in mijlocul campului.

 

 

De la granita am facut cam 20 de kilometri pana in Poysdorf. Mai precis, fix pana-n camping.

 

 

Aici nu am gasit pe nimeni. Ma rog, erau oameni cu rulote, undeva intr-o zona clar delimitata si mai indepartata de locurile destinate corturilor.

Baile inchise, receptia inchisa. Deducem dintr-o foita lipita in geamul gheretei de la poarta ca programul este doar dimineata si dupa-amiaza.

Mircea se incumeta sa intrebe pe cineva din zona rulotelor. Dupa ce era gata sa fie muscat de-un caine mare (de rasa…ma rog, poate ca nu l-ar fi muscat, dar sigur l-a speriat) a aflat ca proprietarul ar trebui sa ajunga in scurta vreme.
Asteptam vreo 20 de minute, dupa care ma hotarasc sa sun la numarul de telefon afisat la ghereta.
Imi raspunde un domn de varsta a doua (dupa voce), cu care reusesc sa ma inteleg intr-o engleza de baza. Imi spune ca vine imediat.

Ceea ce a si facut. Un domn cu parul si mustata albe, bine facut, foarte vesel si sprinten. Ne-a salutat cu caldura, a deschis ghereta si am facut formalitatile. Chiar amuzant.
Asezam corturile.

Intrebandu-l de un supermarket in zona, ne spune ca exista dar ca se inchid devreme si ca mai avem cam o jumatate de ora la dispozitie. Cel care inca este deschis e un Hofer si ni-l recomanda cu caldura (suntem familiarizati cu brandul).

Ma hotarasc sa plec impreuna cu Marius (doar doi) catre magazin, pe biciclete. Moment in care domnul a venit si ne-a spus ca ne duce cu masina.

Am refuzat politicos in mai multe randuri, nedorind sa deranjam programul dansului. In fond, a fost foarte amabil cu noi.
El insista, asa ca ne urcam in masina. Ne-a dus rapid pana la magazin (care se afla spre iesirea din oras) si s-a oferit sa ne astepte.
Chiar ne simteam prost fiind „asaltati” cu atata omenie si ii spunem sa stea linistit ca ne descurcam. Aveam o harta (tot de la el), deci ne descurcam cu orientarea.
El, nu si nu! Ne asteapta, nu e graba, are timp o gramada.

Am intrat sa facem cumparaturile, fiind un pic stresati sa nu-l facem pe om sa astepte mult.
Misiune indeplinita cu succes. Domnul era pregatit, intorsese masina.
Pe drum am aflat ca se ocupa si cu vinuri si ca mai are o pensiune. Si multe alte lucruri haioase, de moment.

Inapoi la camping, ii multumim din toata inima si ne uram o seara cat mai frumoasa.
Urmeaza dus, mancare si bere/palinca. Si tantari, ca doar suntem aproape de un lac. Au si ei rolul si farmecul lor, ne-am obisnuit. Vorba ceea, iarna abia astept sa vina zilele in care fug de tantari!

Campingul este foarte curat. Baile ofera conditii civilizate si totul este bine organizat. Exista bucatarie cu mai multe frigidere.
Nu e un camping mare, insa e numai bun!
Pentru patru persoane si doua corturi am platit 23 de Euro.

Tonele de cirese infulecate fara respiro se simt. Atat in stomac, cat si in aer. Ocazional, le mai si auzim, metamorfozate.

Stam la taclale si la scrierea jurnalului pana se intuneca. Apoi, ne varam in corturi.

Ca de fiecare data, ni se pare ca timpul a trecut repede. Marius insa nu are chiar acelasi sentiment, caci el a pedalat si de la Amsterdam la Berlin, dar tot ar mai merge vreme buna.

Care din noi n-ar face-o, de altfel?…


Navigare: << 11 iunie: Brno|CUPRINS|13 iunie:Poysdorf-Viena >>

 

11 iunie 2014 | Brno


 

Poze: Marius Udrea si Dragos Iorgulescu

Este o zi alocata vizitarii orasului Brno.
Cum facem pauza de bicicleta, nu ne grabim in a ne trezi.
Vremea se anunta frumoasa.

In jur de 10:30 apar si baietii. Pare-se ca au luat micul dejun destul de devreme si au purces imediat la drum.
Isi instaleaza cortul si, dupa mici pregatiri, ne punem in tema.
Vom lua vaporasul. Localitatea in care ne-am cazat este la nitica distanta de oras si am ales-o pentru ca nu am reusit a gasi camping altundeva mai aproape. Avem de ales intre a bicicli vreo 20 km sau a calatori pe apa.
Din Veverska Bitysca ne costa 240 de coroane dus-intors, de persoana. Taman stam la soare si ne bucuram de privelistea canalului navigabil

Constat la plecare ca eu am un oaresce disconfort stomacal. Sau cel putin acolo cred ca este.
Din fericire, in afara de o mica stare febrila, nu voi avea alte probleme pe parcursul zilei. Insa nici in forma nu voi fi…

Vaporasul a plecat la 11:20 de pe un ponton aflat la ~3 minute de camping.
Luand in calcul privelistile, au meritat toti banii.

 

 

 

 

 

Odata debarcati la periferia orasului, trebuie sa luam un tramvai care sa ne duca pana in centru.
Tramvaiul 1, si anume.

Plimbandu-ne pe strazile orasului (oras marice, dar cu o densitate mica si cu mult spatiu verde), ne indreptam spre dealul Petrov.
Centrul istoric este micut si cuprinde cateva cladiri.

 

 

 

 

Vizitam Catedrala Petru si Pavel , foarte frumoasa de altfel.
Urcam si in turn contra sumei de 40 de coroane/pers.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fiind cald, dupa ce coboram din turn ne apucam sa cautam o terasa.
Eu ma simt cam vlaguit. Nici Mircea nu-i in cea mai buna forma, desi este vizibil mai ok decat in ziua precedenta.

Gasim un loc. Se comanda si cate ceva de mancare (Marius infuleca niste coaste 🙂 ). Eu m-am rezumat la un suc, caci nu stiam in ce fel reactioneaza „matzul”.

Pare ca s-ar apropia si o ploaie, asa ca ne mai flenduram putin si ne indreptam catre debarcader. Usor, usor. Facem un popas pe la un Penny Market pentru cateva provizii si, hop la vapor.

Urmeaza o plimbare lejera si relaxanta in lumina dupa-amiezii.
Vaporul serpuieste printre plaje aglomerate pline de copii, dar si plaje pentru nudisti. Mult verde, aer curat si o briza blanda.

La cort gasim MULTE furnici. Din fericire, nu prea am gasit si prin cort, ci doar imprejur.
Se scurge si aceasta zi, usurel. Stomacul parca mi-a mai trecut, insa simt o durere cam ciudata in zona lombara si imi da tarcoale niste febra..iar.
Asa ca, in ciuda caldurii, simt nevoia de a ma retrage-n sacul de dormit, blindat de haine, tremurand.

Mai sa fie! Ceva nisip la rinichi?!

Per ansamblu, Brno este un oras foarte frumos si linistit. Cel putin asta ne-a fost impresia dupa o scurta vizita. In mod clar, pare ca este orasul cu cea mai putina poluare din toata Cehia, fapt ce se datoreaza imenselor spatii verzi de care orasul dispune.
Densitatea mica a populatiei se observa cu ochiul liber, orasul fiind destul de aerisit.

Recomand cu caldura o vizita si vom reveni cu o alta ocazie aici, mai pe indelete.
Nu-i departe de Viena pana la urma… 🙂


Navigare: << 10 iunie:Seč – Veverska Bytiska|CUPRINS|12 iunie:Brno-Poysdorf >>

10 iunie 2014 | Seč – Veverska Bytiska

 

 

TRASEUL

 

Route 2,802,057 – powered by www.bikemap.net

Kilometri: ~115

Dupa o noapte racoroasa cu un somn bun, ne trezim sub un cer senin si cu o frumoasa panorama a lacului.

 

Lacul este artificial si a rezultat in urma construirii barajului Seč intre anii 1925 si 1934, cu rolul de a proteja zona de inundatii.
Pe fundul lacului se gasesc ruinele a 22 de cladiri ce au fost depopulate in scopul amenajarii acestuia, constructii ce sunt in prezent puncte de atractie pentru practicatii de scufundari.

Cu o lungime de 7 kilometri, lacul situat la altitudinea de 490 de metri si amplasat pe raul Chrudimka este un punct de atractie pentru turisti, cu tot cu cele doua mici rezervatii naturale: Oheb si Ostrůvek.

Strangem tabara si ne punem la micul dejun, contempland locatia. O zona foarte frumoasa si linistita.

Achitam costurile cazarii (sincer nu mai tin minte cat, dar in mod cert ceva mai ieftin decat la ultimele campinguri) si pornim la drum.

 

Drumul? Valurit si liber.
Vremea? Superba.

Este sensibil mai cald insa de cele mai multe ori vom avea parte de umbra pe parcursul zilei, caci am ales sa „ne tinem” de indicatoarele pentru biciclisti. Pedalam pe cateva sectiuni din Eurovelo 7, apoi pe diverse alte rute ciclabile.
Drumurile sunt aproape pustii si strajuite de copaci.

Gasim niscaiva baloti pe unul din campurile pe langa care trecem si oprim pentru niscaiva poze si „escalada”. Cel putin am incercat sa ne suim pe cate unul, insa nu prea am reusit.

 

Cald in continuare. Ne bucuram de vreme si de drum.
In Jitkov facem pauza pentru umbra, apa si inghetata. 30 km parcursi.

 

Cum calatorului ii sade bine cu drumul, nu zabovim prea mult.

Dupa inca vreo 20 km oprim la un COOP dintr-un orasel pentru a ne reumple bidoanele cu apa si a manca ceva dulce.

Fiind cald, am baut multa apa. Mircea se resimte nitel mai mult astazi.

V-am mai spus ca privelistile sunt extraordinare?!

 

 

 

Acesta era un indicator ce avertiza biciclistii ca pe drumul in cauza mai circula si utilaje tehnice.
Sau cel putin asta am dedus.
Imediat dupa colt am avut parte de-o coborare extraordinar de frumoasa si „din scurt”, urmand ca mai apoi sa urcam inapoi pe o panta „in gatii ma-sii” pana pe dealul ce se vede in planul indepartat (in spatele indicatorului, partial acoperit de acesta):

Iaca am parcurs 68 de kilometri. Ne mai oprim pentru o bere rece – 20 de coroane halba. In lipsa de altceva, rontaim pufuleti cu alune.
Pe la orele 4 ne mobilizam, cu greu.

Soarele arde. Si cand ma gandesc ca acum cateva zile era chiar racoare…

Mircea se resimte si mai mult iar pauzele devin mai dese. Ne gandim daca sa scurtam ruta si sa oprim la o pensiune.

Pedalam prin adevarate „tablouri” naturale.

 

 

 

 

 

Pe masura ce urcam ultimul deal ce ne despartea de Tišnov, Marius ramane ceva mai in urma cu Mircea. Noi nu prea ne-am prins la timp, intrand intr-un ritm constant.
Pana sa imi pun problema sa ma intorc dupa ei, ma suna Marius si-mi spune ca ei raman la o pensiune. Vazusera un indicator catre o unitate din apropiere si cum Mircea era efectiv epuizat, Marius il va insoti.

Stabilim ca eu cu Nico sa continuam pana in Veverska, urmand a ne regrupa maine.

Astfel, noi doi continuam urcusul in soarele dupa-amiezii, pe un drum la fel de liber.
In scurt timp, dupa inca vreo cativa kilometri valuriti, apare indicatorul mult asteptat:

La vale!

Din Tišnov stim ca nu am mai avea mult. Speram sa prindem campingul deschis.
Intram in oras si cautam un supermarket. Chiar in drumul nostru gasim un Penny.

Luam toate cele de trebuinta si da-i pedala!
La iesirea din Tišnov drumul era in reparatii. Drept urmare, plin de praf. Insa doar pret de vreun kilometru.

Spre surprinderea noastra (oarecum), mai avem niste pante de urcat, apoi coborari abrupte pana-n Veverska Bytiska.
Per total am facut 2 ore din momentul in care ne-am despartit de baieti pana cand am ajuns in camping, incluzand aici si timpul petrecut in Penny.

Campingul Hana s-a dovedit a fi o surpriza placuta. Afacere de familie.
Frumos, curat, pe malul raului Bílý ce strabatea localitatea.

Doamna de la receptie este foarte amabila si vorbeste o engleza fluenta. Receptia o gasiti deschisa pana la ora 22:00.
Dusul este cu fise, insa pentru fiecare zi de cazare aveti cate una inclusa per persoana.
Internetul este gratuit iar curentul electric poate fi folosit gratuit direct din distribuitoarele pentru rulote. Prizele de 220V, bineinteles. Suficiente cat sa va incarcati telefoane, acumulatori si altele de genul.
Aflam totodata ca putem lua chiar de vis-a-vis un vaporas pana in Brno. Circula des si e ieftinut. Demn de luat in calcul.

Punem cortul (iarba foarte buna), ne spalam, cumpar niste bere si ceva de rontait de la un magazin din vecinatate si ne tolanim pe izoprene in fata cortului pentru a admira norii de furtuna din departare, cu traznetele aferente, pana la caderea noptii.


Navigare: << 9 iunie: Praga – Seč CUPRINS | 11 iunie: Prin Brno >>

 

9 iunie 2014 | Praga – Kutná Hora – Seč


 

TRASEUL

 

Route 2,793,081 – powered by www.bikemap.net

Kilometri: 118
Fotografii: Marius si Dragos

Dupa o noapte linistita a urmat clasicul ritual matinal apoi, pe la orele 9 am plecat din camping.
Un pic de balaurire prin Praga nu strica, mai ales atunci cand cauti sa ajungi in track-ul de pe GPS, trasat cu „multa” precizie de mine si care nu incepe direct din camping.

Suntem nevoiti sa traversam o cale ferata si astfel ne folosim de niste „melci” foarte bine plasati pentru a urca pe podul auto.

 

Iesim pe unde trebuie din orasul aglomerat si intram pe DN12. Ma prind tarziu ca e un DN intens circulat de camioane si ca probabil vom avea parte de mult zgomot, dar asta este. Trebuia sa fi verificat mai atent de acasa.

Am tinut acest DN pana in Kolin. Aglomerat, cu multe camioane.
Din fericire, de la un punct incolo am beneficiat de acea mica banda de siguranta de pe marginea drumului. Astfel, nu am mai avut chiar aceleasi senzatii. Zgomotul insa era omniprezent si obositor.

 

 

Pe drum ne-am mai oprit sa mancam cirese. N-au fost prea coapte, dar pauza a prins bine.

Cam cu sictir, mult zgomot (da, il tot amintesc!) si niscaiva injuraturi se scurg primii 60 de kilometri. Ajungem in Kolin, unde cautam o banca pentru a mai schimba bani.
Gasit, rezolvat. Balaurim nitel in cautarea unei crasme. Ne gandeam cu pofta la o bere si, de ce nu, la ceva de mancare.

Un orasel frumos, curatel.

 

Gasim localul Dolce Vita. Umbra!
Un meniu costa 96 de coroane (de, oferta pranzului…). Cate-un meniu de caciula si o bere in plus (da, o bere era inclusa in meniu). 500 de coroane toti patru.

Ne-am bronzat zdravan deja, dunga de la tricou a devenit foarte evidenta.
Este cald. Cu greu, ne urnim si incepem pedalatul catre Kutná Hora, unde avem planuita o vizita la osuarul din Sedlec .

Din fericire, am scapat de traficul intens. Pedalam pe drumuri secundare si, la un moment dat, chiar pe niscaiva drumeaguri ce ne poarta printr-o padure si prin mijlocul unui camp.

 

 

Iesim din nou in asfalt. Un drum liber, nitel valurit dar care ne va delecta cu o coborare pe cinste inainte de Kutná Hora.

 

 

 

 

Ajunsi la osuar, parcam la umbra si intram la vizitat, doi cate doi.

Nu mai detaliez aici despre osuar, lasandu-va in baza link-urilor catre Wikipedia (introduse mai sus, in text). Informatiile sunt multe si mult mai frumos structurate/explicate acolo.
Cateva poze, insa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Recomandam cu caldura acest loc. Fascinant este putin spus.
Si, daca tot ajungeti, cereti la intrare istoricul in limba romana.

Dupa vizita, cumparam apa rece si inghetata de la un magazin din zona si, pe cai! Spre Kraskov, unde ne asteapta un camping pe marginea lacului.

Oboseala se simte. Caldura inca ne sacaie dar, intr-un mod placut.
Pe drum reusesc sa imi pierd ochelarii de soare. Am facut imprudenta de a ii tine agatati de gulerul tricoului si imi dau seama abia la primul „piss stop” ca ceva lipseste.
Cine stie unde or fi….asta este.

Avem ceva dealuri in fata si incepem a urca din ce in ce mai mult. Sunt sanse sa ne prinda seara pe drum, caci nu mai avem chiar acelasi spor.

O pauza la un PENNY Market intalnit in drum si, tot in sus.
Privelistile sunt superbe. Zona pare destul de salbatica si este foarte putin circulata. As putea spune, de fapt, ca nu am vazut mai nici o masina pe ultima parte a drumului.

 

 

 

 

 

 

Intr-un final:Kraskov!
Gasim camping-ul. Stupoare! E inchis. Doar un afis cu un numar de telefon.
Sun si incerc sa ma inteleg in engleza cu cea de la capatul celalalt al….undelor, insa nu prea imi iese. Intreb de „English” cat de clar pot dar mi se inchide telefonul in nas.

Intrebam la un bar daca mai exista un camping in zona si ni se spune sa mai pedalam nitel pana in urmatoarea localitate, Seč, caci acolo sigur este unul deschis.
Soarele se pregateste sa apuna si pare ca mai avem de urcat. Asta e, ne punem in miscare.

In cele din urma, cu chiu si cu vai, ajungem in Seč. Conform indicatoarelor din centrul localitatii, ar fi doua camping-uri. Insa, la care sa incercam? Mircea cere lamuriri unui cuplu tanar si…la vale! Catre „Chatky Camping Seč„, singurul care ar mai fi vazut ceva turisti in ultima vreme (cica….).

Pe drum, Marius surprinde un scurt moment din apusul ce ne acompaniaza la final de zi.

La camping, receptia este inchisa insa portile sunt larg deschise.

Nu pare a fi lume. Doar un cort si vreo doua rulote. In mod cert, suntem pe malul unui frumos lac de munte. Toate bune, mai putin tantarimea ce ne-a ciuruit intr-un mare fel pret de vreo 30-40 de minute.

Incercam sa vedem cum sunt toaletele, insa par a fi inchise. Mircea insista sa puna o intrebare domnului din singurul cort ce se mai afla pe acolo. Si bine face, caci domnul este cicloturist olandez (cu parul carunt si multa pofta de viata) si ne ajuta cu draga inima. Impartim cheile de la bai cu dansul, tinandu-le la un loc stabilit de comun acord.

Punem tabara. Vom plati dimineata, la plecare.
Cumparam doua randuri de bere (caci o terasa din camping inca mai functiona, culmea) si ne punem la vorba cu domnul cicloturist. Foarte jovial, vorbaret si interesat de unde venim si incotro mergem. La fel si noi.

Din vorba-n vorba, aflam ca avem drum comun. Tot langa Brno este si urmatoarea sa oprire.
Cu toate astea, are ritmul lui si o bicicleta cu roti mari ce-l ajuta sa acopere cu spor distante si de 140 km intr-o zi. Plus ca este ceva mai matinal decat noi, asa ca nu-l vom incurca.

Radem, glumim, schimbam impresii si ponturi specifice „breslei” (harti GPS, site-uri cu ture cicloturistice, etc.)
Apoi, el se retrage la somn iar noi mergem sa facem dus. Mult asteptatul dus!

Doar ca noi (eu si Marius) am mai prins doar apa rece. Boilerul a fost golit in prealabil de ceilalti. O revigorare haioasa, dar parca nu prea binevenita pe moment. In sfarsit, e mult mai bine decat nimic.

S-a lasat racoare. Leg bicicletele si ma pitesc in culcus, in liniste. Trag adanc aer in piept, ma afund in sacul de dormit si..parca plutesc direct pe lac.

 


7-8 iunie 2014 | La pas prin Praga

In prima dimineata, pe 7 iunie, ne-am trezit tarziu. Lejer.
Pe corturi, coburi, biciclete si incaltaminte avea loc Adunarea Generala a Limacsilor. Plin!

Am petrecut 5 minute pentru a curata, cat de cat, corturile si coburile. Nici macar o parte din hainele lasate afara nu a scapat de „bale”.

Cum sunt doua zile mai relaxate si rufele murdare sunt numeroase, avem o sesiune indelungata de spalat, dupa care luam micul dejun pe bancutele din lemn situate in apropierea corturilor.

Pe la orele 11:00 AM ne punem in miscare. Fara biciclete de data aceasta, caci pauza e binevenita. Plus de asta, ai ceva mai multa libertate de miscare in orasele mari daca nu ai si grija bicicletelor, mai ales cand vine vorba de vizitarea obiectivelor turistice.

Vremea este foarte prietenoasa. Cald si senin.

Ajungem pana in zona centrala, cu un mare ocolis in schimb. Camping-ul este in apropierea unui parc mare (si frumos), prin mijlocul caruia trece o cale ferata. Ei bine, exista cateva podete pe sub aceasta, insa noi am nimerit exact cand se efectueaza lucrari de consolidare. Astfel, ne invartim ceva mai mult, insa plimbarea prin parc nu ne displace.

Traversam Vltava si mergem pe chei pana la intrarea in cartierul evreiesc.
Pe un zid vad un poster cu Soulfly…hmmm..nu-i prindem. Ar fi fost o seara pe cinste (pentru mine si Marius, mai precis).

Pe drum vedem cladirea unei institutii statale cu cateva statui, mostenite probabil din perioada comunista.

Cladirile sunt frumoase, inca de cand te aproprii de zona centrala. Se vad influentele vecinilor.

Bineinteles, celebrele tramvaie cehoslovace sunt nelipsite din peisaj. Precum si cativa cersetori beti.

Vedem Sinagoga Spaniola – pe dinafara – iar la capatul bulevardului intram in piata mare din centrul vechi unde se regaseste un monument demn de mentionat, inchinat lui Jan Hus.

Atat despre el cat si despre importantele razboaie Husite si Razboiul de Treizeci de Ani va invit cu drag sa cititi daca sunteti pasionati de istorie si doriti sa aveti o idee de ansamblu ceva mai clara asupra situatiei geopolitice din trecutul si prezentul acestui tinut.

In aceeasi piata se mai gasesc biserica Sf. Maria din Tyn si cea a Sf. Nicolae, ambele din secolul XVI. Totodata, primaria veche si turnul sau cu ceasul astronomic.

Mad Max

Monument inchinat lui Franz Kafka

Am urcat si in turnul primariei pentru a face poze, caci ofera o panorama foarte buna a orasului. Pacat insa ca era extrem de aglomerat! Stateai la coada pentru a avansa un metru, fapt ce ne-a dezarmat rapid.
Aglomeratia a fost un lait motiv al vizitei noastre in Praga, contrar asteptarilor (teoretic, inca nu eram in plin sezon turistic, dar probabil asta conteaza ceva mai putin pentru astfel de orase).

„Setati” pe bere, cautam o crasma. Gasim, intram, cerem si de mancare.
Chelnerul ne-a amuzat teribil. Parea a fi spaniol, foarte serviabil, doar ca pentru orice miscare spunea „Thank you!” si „You’re welcome!”, fara ca cineva sa fi rostit ceva in prealabil.

Exemplu: „Ok, if I may show you the English menu…” (pauza – rasfoire prin filele meniului)…”Here it is..you’re welcome!”.

Sau, cand aducea orice la masa (halba de bere, cutit, paine, mancare), spunea „thank you!” de cate ori efectua cate o operatiune. Cum spuneam, foarte amabil si serviabil, a interactionat cu noi intr-un mod placut si discret.
Ba chiar ne-a facut si o poza de grup, mai ales cand Marius a primit ciolanul de 1 Kg pe care si l-a comandat cu multa mandrie..si foame.

Totodata am vizionat primul set din finala feminina a turneului Roland Garos, in care a concurat si Simona Halep.

Nota de plata: 190 kr (coroane) pizza, 220 kr gulasul, 280 kr ciolanu’, 290 cartofii prajiti si puiu’.

Apoi, trecem prin piata Franz Kafka si incercam sa intram in biserica Sf. Maria din Tyn insa urma sa se tina un concert unde accesul era permis doar cu bilet, asa ca am renuntat.
Aceeasi situatie s-a aplicat si bisericii Sf. Nicolae si Klementinum-ului. Cam in toate lacasele de cult se tin concerte si diferite evenimente culturale.

Cum am mai spus, FOARTE aglomerat!
Traversam podul Carol, plin de turisti, artisti stradali si diversi negustori de suveniruri.

Pe malul celalalt, ne luam cate-o inghetata si ne propunem sa urcam catre un punct de belvedere unde se gasea un monument pe nume „Metronom”.

Ajungem in aproximativ 20 de minute. Aici, activitate tinereasca: cativa skateri, un grup de dansatori charleston, niscaiva gunoaie. Privelistea cam lasa de dorit asa ca ne multumim cu un restaurant ce se afla nitel mai jos de monument, de unde am reusit sa tragem cateva cadre.

Usurel, odata cu apropierea apusului, ne indreptam spre camping. Poposim la un magazin BILLA pentru aprovizionare iar apoi, urmam acelasi ocol ca si de dimineata.

De la receptie cumparam 4 beri si primim multe detalii cu privire la transportul in comun al orasului.

A doua zi, la fel, ne-am trezit lejer.
Mircea a decis ca vrea sa ramana in camping, dorind sa se relaxeze. Astfel, eu cu Nicoleta si Marius purcedem – tot pe la 11:00 AM – catre statia autobuzului 112. Urcam, ne cumparam bilete. 41 de koroane/caciula pentru un bilet valabil pret de 90 de minute pe orice mijloc de transport in comun (autobuz, tramvai, metrou).

Acelasi bilet a fost folosit si pentru legatura cu metroul (ce avea sa ne duca pana in zona istorica a capitalei, la statia cea mai apropiata de Palat).

Odata iesiti la suprafata, puhoi de lume. Parca mai ceva decat ieri. Totodata, e si mai cald.
Eram hotarati sa vedem ceva, asa ca optam pentru asa-zisul circuit B, ce includea Catedrala Vitus, Castelul, basilica Sf. Gheorghe si Golden Lane (sa-i zicem Ulita de Aur, o strada boema cu case vechi in care locuia peronalul castelului). Pretul: 250 koroane

Palatul este mare ca dimensiuni si extrem de auster. Sala incoronarii seamana foarte mult cu cea din Castelul Huniazilor. Nu am facut poze, caci erau contracost si nu prea era nimic notabil.

La basilica, o vizita foarte scurta. Golden Lane: la fel de scurta. Multa lume, cateva expozitii de armura si instrumente de tortura plus o camaruta in care a locuit, timp de un an, Franz Kafka (intre 1916 si 1917). Intrarea in aceasta camaruta costa alti 2 Euro, asa ca am stat linistiti. Mult marketing!

Cand sa intram in Catedrala Vitus, vedem coada de aproximativ 250 de metri. Nu exagerez! Pe mai multe randuri, de altfel.
Asa ca renuntam bucurosi la ideea de a ne pierde cateva ore pentru o vizita scurta intr-un edificiu, foarte probabil nu prea iesit din comun.

Concluzia unanima: „e frumos, da’ nu prea….„. Lume multa, iar renumele si reclama orasului atrag foarte multi turisti – ceea ce nu este rau, insa atmosfera este grav distorsionata de turismul in masa.

Parca am simtit ca oferta nu se ridica la nivelul reclamei. O fi fost contextul de vina.

Pe la orele 13:30 am cautat un loc pentru servit bere.

Ne mai fataim la pas prin centrul vechi. Ceva nunta cocalareasca de rusi fix in fata primariei, cu tot alaiul de fotografi si cameramani.
Oprim la o gelaterie, undeva pe o straduta mai laturalnica. Servim cate-un Gambrinus si o delicioasa inghetata.

Am mai bantuit nitel in ideea de a vizita o expozitie, insa dupa ce am dat o raita am renuntat din lipsa subiectelor atractive pentru gusturile noastre.

Cautam, deci, un loc pentru servirea mesei. Gasim restaurantul Mlejnice.
Chelnerul era zurbagiu, sictirit si nitel enervant, dar am baut doua beri gratis caci a omis sa le treaca pe nota. Nici noi nu am semnalat eroarea, luand in calcul atitudinea lui pe care am observat-o si vis-a-vis de alti clienti ai restaurantului. Stiu, romaneste, insa imi pare de prost gust sa angajezi personal care se comporta in acest fel.

Pe la orele 17:00 am decis sa ne retragem spre camping.
De data aceasta am ajuns pe un drum mai optim.

Taclale, bere si somn. Maine o luam iar din loc.

6 iunie 2014 | Doksany – Praga

TRASEUL

Route 2,767,037 – powered by www.bikemap.net

Kilometri: ~90

Ne trezim inspre 7 AM, ca de obicei. Destul de frig. Suntem si in mijlocul padurii, fapt ce „ajuta”. Iesim din corturi imbracati ceva mai bine.

Ei bine, este PLIN de limacsi! Peste tot. Pe corturi, pe si in genti, in incaltaminte. Marius isi da seama ca are unul in adidas abia dupa ce l-a stors in timp ce se incalta.
„Clisma” pentru limacs, caci a iesit toata iarba din el. Cu tot cu tubul digestiv.

Curatam cat putem. Toate lucrurile sunt pline de „balele” lasate de acesti melci. Trebuie sa fii foarte atent caci acum ii arunci in iarba, iar intr-un minut te trezesti cu fratii lui care te invadeaza.

Ne miscam lejer. Pe la bai nu zabovim prea mult, caci ne-am lamurit inca de ieri cum sta treaba. Luam micul dejun, strangem tabara si trag 3 poze cu locurile de cort.

Motanul campingului se bucura de soare in zona receptiei. N-avea el bai…

Parasim campingul si pedalam catre Židovice, unde aveam sa intram in Eurovelo 7. Vom merge mult pe aceasta ruta, in ciuda schitei trasata de acasa pe GPS. Peisajele sunt frumoase in lumina diminetii.

Pe malul Elbei ruta este, din nou, paralela cu calea ferata. O scurta portiune nu prea beneficiaza de asfalt si drumul are aspect de forestier, insa in cateva minute avem parte de o schimbare in bine.

Pedalam lejer in lumina diminetii.
Dupa Rodnice nad Labem, un domn care se chinuia sa-si scoata rulota din iarba ne cere ajutorul, spunand ca rulota este de fapt punct de vanzare a berii si ca se amplaseaza special pe malul fluviului, exact in calea celor ce balauresc pe Eurovelo 7.
Na, biciclaru’ nu refuza niciodata un „supliment ultra-high-performance„.

Please, a little help! This is for you! Tomorrow there will be beer here!„, zise el.
Il ajutam si urnim magaoaia. Ne multumeste si ne uram toate cele bune.

Un pic mai in fata oprim la o chindie. Era semnalizata din 500 in 500 de metri pe ultimii 2 km pedalati, asa ca nu am mai stat pe ganduri.
Cum am trecut de ora pranzului, servim snitel cu cartofi si bere Staropramen la draft (21 de coroane halba, ~ 4.1 RON). Tot asa, „cyclist friendly”. Aveau pana si service de biciclete („cykloservis”).

Soarele arde, ca de vara. Contrastul cu temperaturile resimtite dimineata este destul de mare.
Ne urnim usurel si ne punem pe filmat si pozat din mers. Voie buna, cat cuprinde.

Si de buna ce era voia, avea sa devina si mai buna.
La scurt timp dupa ce reusim sa-l pierdem pe Marius undeva in Melnik (nu a vazut un indicator la timp si a intrat in oras, incepand sa urce catre cetate – ne-am regrupat rapid dupa un scurt telefon), trecem de localitatea Vrbno si aveam sa traversam un pod tehnic (adica din acela cu tevi groase si fara rampe, doar cu trepte) peste un brat al Vltavei.
Caci, am uitat sa spun, Melnik se afla la confluenta Elbei cu raul Vltava iar noi, mergand spre Praga, aveam sa-l acompaniem pe cel din urma.

Indicatoarele rutei arata clar ca trebuie sa traversam podul. La fel apare si pe hartile VeloEurope de pe GPS. Zis si facut. Dam jos bagajele si ne apucam sa caram, pe rand, bicicletele si coburile.
Sincer, un moment binevenit.

Odata ajunsi pe malul celalalt, rearanjam bicicletele si pedalam mai departe, catre Veltrusy. De aici, mai traversam o data Vltava, dar pe un pod inchis traficului rutier. Un pod vechi, cu un aer aparte.

Apoi parcurgem o bucata oficiala din ruta pe o poteca demna de MTB in toata regula. In urcare. Este un soi de parc ingust si lung, amenajat pe unul din malurile raului. Foarte frumos si fara asfalt, dar nu am apucat sa imortalizez momentul prea bine. Lumina slaba a dus la fotografii miscate si intunecate (caci incercam sa surprind actiunea din mers), asa ca va las doar cu descrierea :).

Suntem in continuare pe Eurovelo 7, conform marcajelor. Ne oprim la un magazin Penny pentru aprovizionare (nu stim daca avem de unde lua de-ale gurii in zona campingului din Praga) si pierdem marcajul.
Asa ca ne tinem de schita facuta de acasa (de dimineata alesesem sa mergem pe Eurovelo 7 in detrimentul schitei de acasa), ce ne ducea sigur la camping.

Track-ul ne urca doua dealuri si avem mirifica sansa sa trecem pe langa groapa de gunoi a Pragai. Mare! Si, evident, inmiresmata cu de toate.
Coboram destul de mult apoi si intram pe un drum national ce avea sa ne duca direct in Praga. Revenim pe malul Vltavei.

Uitandu-ne pe GPS, ne dam seama ca Eurovelo 7 este de fapt pe malul celalalt. Si culmea, track-ul ne cerea sa traversam Vltava, cu barca.
Ia barca de unde nu-i! Cand deja eram demoralizati de ideea ca va trebui sa facem un enorm ocol, zarim la cateva sute de metri in aval o barca ce venea de pe malul celalalt catre al nostru. Ce-i drept, catre o „statie” nitel mai departe de noi.

Pedalam rapid pana la locatia cu pricina si coboram pe ponton. Incercam sa ne dam seama de pe un panou cam cat ne-ar costa. Intrebam si niste tineri ce asteptau la aceeasi coada, insa nu putem afla exact. Asa ca vorbesc direct cu „Capitanul” – o sa-i zic Shefu’ Faustino, de dragul povestirii. Nu stiu cum il chema.

Un tip bine facut, cu maiou de „marinel„, chipiu si ochelari de soare. Ii arat despre ce-i vorba si imi spune ca pentru 100 de coroane ne transporta pe toti de-o data.

Aveam oaresce dubii legate de modul in care vom urca bicicletele, insa Shefu’ ne mobilizeaza. Ne baga pe rand in barca si salta voiniceste de bicicletele incarcate. Reusim sa le incarcam. Barca se inclina in toate partile. Initial am fost un pic stresat, apoi am devenit chiar amuzat de situatie.

S-au mai urcat si alti tineri in spate si am pornit. In vreo 3 minute eram pe malul celalalt. O experienta interesanta, mai ales cand ne-am dat jos. Nico era foarte stresata si un pic enervata de „heirupismul” Capitanului care insista sa ne organizeze mai eficient si rapid.

In cele din urma coboram cu succes totul. Ii multumim si incepem sa aranjam din nou bagajele pe biciclete. Ne suim la loc pe Eurovelo 7 si pedalam inca 3 km pana in camping Troja.
Multa lume iesita la agrement pe cheiul Vltavei.

Campingul este situat in cartierul cu acelasi nume – Troja, intre un deal de vile si Vltava. Frumos aranjat, prietenos si cu iarba bogata. 3.8 Euro/persoana, 3.8 Euro/loc de cort. Pentru o noapte, bineinteles.

Internetul este gratuit, budele sunt claustrofobe dar curatele iar apa este fiarta (din cauza unei defectiuni ce avea sa se remedieze in ziua urmatoare).

Dupa ce ne-am linistit, am cumparat bere de la receptie (23 de coroane / sticla) si ne-am relaxat odata cu caderea noptii.

Incep sa apara arsurile de la soare si, deopotriva, basicile la fund :).