Categorie: Austria & Slovenia (2015)

Concluzii


  • Vremea ramane cea mai imprevizibila variabila din „ecuatia” unui tur 🙂
  • Drumul prin Nord-Estul Italiei ne-a aratat ca nu numai sudul Romaniei e plin de SUV-uri albe, vitezomani, oameni neprietenosi cu biciclistii, saloane de coafura, curti cu garduri inalte si multi caini, gunoaie pe marginea drumului, etc.
  • Sandalele sunt ideale pentru turele de vara, insa in cazul traversarii unor zone in care probabilitatea de vreme ploioasa sau rece este crescuta, este bine sa ai inca o pereche de incaltari la indemana (noi am avut acoperitoare de incaltaminte pe care le-am tras peste sandale, insa nu sunt prea eficiente cand vine vorba de frig)
  • Cu rabdare si gestionarea optima a timpului, se pot parcurge (la nevoie) distante destul de mari intr-o singura zi.
  • Daca ai posibilitatea unui bilet „open” pentru intoarcerea acasa, foloseste-o.
  • Slovenia este o tara ce merita explorata mult mai in amanunt. Sunt foarte multe zone si trasee amenajate pentru cicloturisti si amatorii de MTB. Nu mai zic de ce poate oferi pasionatilor de drumetii. Totodata, lacul Bled merita sa fie pe lista.
  • Soferii din Slovenia se „confunda” cu cei din Austria (din punct de vedere al conduitei in trafic)
  • Infrastructura oferita biciclistilor din marile orase slovene este cu mult peste ce am putea avea vreodata in Romania. La fel si cultura folosirii bicicletei ca mijloc de transport. Da, se vor gasi asociatii si diversi „experti” in infrastructura ce vor sustine sus si tare ca acele piste sunt o mizerie si ca nu respecta mai stiu eu ce standarde. Eu stiu doar ca exista, sunt foarte bine marcate, bordurile sunt lasate, lumea le foloseste iar soferii tin cont de ele.
  • Campingurile austriece isi mentin buna reputatie (chit ca pot exista mici exceptii)

Pentru orice detalii suplimentare sau intrebari, va stam cu drag la dispozitie. Puteti folosi formularul pentru comentarii din subsolul acestei pagini sau ne puteti intreba direct pe Facebook sau alte retele de socializare.


Finalul

23-24 iunie 2015

Peste noapte a inceput sa ploua torential. In zona verandei a apucat sa patrunda un pic de apa, insa nimic alarmant. S-a lasat din nou frigul iar dimineata, cand sa ne trezim, ideea de-a pedala prin ploaia rece nu ne suradea atat de tare. Astfel, am decis sa mai asteptam un pic.

Ploaia insa era din ce in ce mai accentuata, asa ca am deschis laptop-ul si-am profitat de modemul ce-l purtam cu mine pentru a naviga un pic pe Internet. Vazand ca frontul atmosferic responsabil de „tambalau” luase amploare si urma sa ajunga si la Viena in maxim o zi, cumulat cu mirosul de ranced ce a inceput sa se acumuleze prin anumite colturi ale cortului (nu am apucat sa-l uscam in profunzime in ultima saptamana, oricat am incercat), ne-a incoltit ideea de-a lua un tren pana in Viena. Traseul urmatoarelor zile mai fusese parcurs deja la venire, deci nu am fi ratat nimic.

Un avantaj al cumpararii biletelor de tip „open” pentru tren consta exact in posibilitatea de a te intoarce mai devreme decat planuiai initial (foarte util mai ales in caz de urgenta).

Aruncam ochii pe orarul trenurilor de la OBB si observam gasim unul (cu care se puteau transporta si biciclete) ce ar ajunge in Viena cu ~2 ore inaintea orei de plecare a trenului romanesc catre Bucuresti.

Nu prea am stat pe ganduri. Ne-am organizat bagajele astfel incat sa lasam la indemana un set curat si uscat de haine, la un loc cu lenjerie si prosop, caci urma sa ne schimbam de haine (ce se vor fi imbibat de la ploaie) undeva intr-o toaleta din gara.
Am strans tabara cat de eficient am putut si am pornit, prin ploaie, la drum. Ajunsi in Graz, ne-am orientat folosindu-ne de GPS catre gara.

Iata-ne-n cele din urma in gara din Graz, uzi pana la piele, cu biletele de tren (Railjet, aparent) cumparate de la casa si destul de usurati. Apa siroieste din absolut orice. Am uitat sa mentionez ca am decis sa ne imbracam seile cu pungi de plastic pentru a nu ne imbiba si mai mult sezuturile (peste noapte, seile s-au transformat in bureti veritabili….).

Ne schimbam, pe rand, in toaletele/vestiarele garii (unde accesul este contra cost iar curatenia este la ea acasa) si, in scurta vreme iesim pe peron pentru a ne sui in tren (nu inainte de-a avea parte de un nou soc termic). Suntem singurii calatori insotiti de biciclete. Loc este destul, intr-un vagon similar cu ce se gaseste pe la noi.

In tren este cald, afara e vreme de toamna tarzie. Chiar si localnicii par un pic surprinsi.

Calatoria cu trenul ne-a purtat (pe alocuri, cu viteze mari) pe celebra Semmering, pe care am observat-o de pe bicicleta in vreme ce urcam catre statiunea cu acelasi nume, cu mai bine de doua saptamani in urma. In Viena, trenul ne-a lasat in gara centrala (Hauptbahnhoff) iar de aici a trebuit sa ne orientam catre Gara de Vest (Westbahnhoff), de unde urma sa plece trenul catre Bucuresti. Vremea este insorita dar racoroasa, iar un vant puternic face tot posibilul sa ne incetineasca in vreme ce serpuim pe strazile capitalei.

In Westbahnhoff cumparam apa si mancare chinezeasca exact de unde am cumparat si la finalul turei trecute, iar la scurta vreme dupa ce-am terminat de mancat, trenul a fost garat. Ma duc cu biletele la insotitorul vagonului de dormit si ma adresez cu „Buna ziua!” unui strain, pentru prima oara in doua saptamani si jumatate. Ii descriu situatia, ii arat biletele si bicicletele si ne organizam. Totul a decurs lin, fara graba si cu multa bunavointa. Am avut loc si pentru biciclete.

„Colegi de vagon” au fost nimeni altii decat Marcel Iures si Gheorghe Mihaita, ce calatoreau spre Bucuresti dupa ce sustinusera o reprezentatie in capitala Austriei. Domnul Iures ii spunea insotitorului de vagon ca va prefera oricand sa calatoreasca cu trenul, caci sentimentul este unul aparte iar siguranta-i mult mai mare.

A urmat drumul catre casa. Am ajuns in Bucuresti in dupa-amiaza urmatoarei zile.
Acasa ne-am „cufundat” in blana pisoiului ce ne-a asteptat pret de-atatea zile (s-a ocupat cineva de el).

Calatoria a luat sfarsit.


Graz

Am avut parte de-o dimineata insorita in care caldura acumulata-n cort ne-a scos la aer. Dupa dezmeticire, am profitat de vreme pentru a spala/usca rufe si, in jur de 10:30 eram gata sa plecam spre Graz.

Am ales sa mergem cu bicicletele, caci era mai comod si rapid. Iesind pe ruta R9 (ce trece prin apropierea camping-ului), ocolim aeroportul si dam in R2, pe care pedalam pret de 18 km pana in centrul orasului.

Acest oras cu un nume de origine slovena, asezat pe raul Mur, este capitala Stiriei si al doilea oras ca marime din Austria, dupa Viena. A apartinut Sloveniei pentru un interval scurt de timp, ramanand un centru de mare importanta culturala, politica si religioasa pentru poporul sloven, mai ales dupa infiintarea Universitatii din Graz (1586) si pana la aparitia Universitatii din Ljubljana (1919). Prima carte catolica in limba slovena a fost tiparita aici in anul 1574

Cu doua zile inaintea vizitei noastre, aici a avut loc un incident soldat cu trei morti (printre care si un copil) si multi raniti, chiar in centrul vechi. Cel ce-a produs acest incident este un austriac de origine bosniaca ce a intrat cu o masina 4x4 pe strada principala (pietonala!) din centrul istoric, lovind tot ce i-a stat in cale, fara pic de ezitare.
Din acest motiv, cam tot centrul istoric era presarat cu candele, lumanari si flori iar in fata primariei erau multi oameni adunati.

Legam bicicletele la un rastel din piateta ce sta la baza castelului, dupa care urcam pe treptele construite de prizonierii rusi capturati in primul razboi mondial de catre austrieci.
Castelul, cocotat pe stanci si cu un foarte vizibil turn cu ceas, ofera o panorama de invidiat asupra orasului si a imprejurimilor sale.

Turnul este mentionat pentru prima oara in documente oficiale datand din anul 1265, fiind unul din cele mai vechi edificii din oras. Galeria din lemn a fost adaugata in 1560 iar ceasul in 1712. Sub acoperisul sau se regasesc trei clopote.

Orasul este destul de aglomerat, cu multe zone pietonale si tramvaie. Un oras pe care-l poti strabate linistit la pas sau pe bicicleta.

A urmat vizitarea Dom-ului (catedralei), insa mausoleul era inchis. In Jakominiplatz am mancat o inghetata extraordinara. Perindandu-ne prin caldura, am poposit tot in zona castelului la o terasa ce oferea si acces wi-fi, prilej bun de studiat un pic potentiale rute de intoarcere spre Viena (altele decat ce aveam deja trasat de acasa).

Ca o paranteza: in ziua urmatoare, dupa cateva zeci de kilometri din momentul in care am fi parasit Grazul, am fi intrat pe drumul parcurs la inceputul acestei ture, catre Langenwang (unde ar fi trebuit sa ne cazam in acelasi camping) iar apoi Viena. Drept urmare, incercam sa variem un pic traseul de intoarcere.

Am vizitat apoi biserica minoritatilor (Mariahilf).

Pasind printr-un cartier din afara centrului vechi, ne oprim la o terasa de familie unde servim masa de pranz si cate-o bere. Apoi, un drum pana la Hofer pentru a ne aproviziona si intoarcerea la biciclete (aveam un cob cu noi pentru cumparaturi 😉 ).

Parasim orasul austriac cu o impresie foarte placuta si multumiti ca am avut ocazia sa ne plimbam pe vreme buna.
Pe drum, observam o noua patura deasa de nori ce anuntau ziua de maine.

In camping, iepurasii erau la ora de explorare si am profitat de ocazie pentru o sedinta foto in lumina apusului.

Am strans rufele pentru a nu se imbiba de la ploaia ce urma sa inceapa peste noapte si ne-am cufundat in somn.

 

Maribor-Graz

21 iunie 2015

Distanta: ~94 km
Urcare: ~480 m

Cea mai lunga zi din an (adica ziua cu cele mai multe ore de lumina). Azi noapte a fost concert pana pe la ora 1, apoi after-party pana pe la 3:15 AM. Am retinut foarte bine ce tot urla „MC-ul” evenimentului inspre finalul serii: „Maribooor! Pupeeee!”. Evident, nu s-o scrie asa, dar oare o insemna cam ce s-ar crede?

Una peste alta, a fost frig toata noaptea, ~6 grade.
Ne trezim un pic dupa ora 8. Este racoare, dar soarele-si face simtita prezenta si, treptat, se incalzeste. Profitam de ocazie sa mai uscam cortul si lucrurile (am mai si spalat cateva cu o seara in urma, dar nu au apucat sa se usuce) cata vreme luam micul dejun.

Campingul este chiar foarte frumos si repetam asta pentru ca nu dorim sa stirbim imaginea sa prin prisma evenimentului de cu-o noapte-n urma, din vecinatate.

 

 

Lenevim pe banci, la soare, pana cand ne decidem a ne urni catre centrul orasului (campingul fiind situat la marginea acestuia). Pe drum observam cartiere curate de blocuri cu multe spatii verzi, piste pentru biciclete atat pe trotuare, cat si pe strada, iar in centrul vechi accesul auto este interzis (cu exceptia celor ce au aprobare – livrari, politie, etc.).

 

 

Se anunta o zi faina de vara, cu mult soare, lucru ce nu poate decat sa ne bucure.
Facem cateva poze prin centrul orasului si incercam sa intram in Biserica Franciscana. Poze in interior nu am surprins caci se faceau pregatiri pentru un botez si nu am dorit sa fim indiscreti.

 

 

Iesim inspre partea de nord a orasului, intrand pe ruta D-1 catre Austria. Aceasta este amenajata pe drumuri secundare (judetene si comunale) asfaltate si paralele cu autostrada, avand un profil destul de valurit dar spectaculos.

 

 

Pe masura ce ne apropiem de granita cu Austria, ruta se muta pe drumul principal (nu autostrada, ci probabil „drumul vechi”), insa este lata si foarte bine marcata.

Imediat ce trecem granita si traversam podul peste raul Mur, intram pe ruta R2 catre Graz. Despre rutele amenajate din Austria am tot vorbit, asa ca nu o sa ma repet :). Facem un popas la un „biergarten” unde savuram o bere si-o inghetata.

 

Fara sa simtim kilometrii, ne apropiem de Graz. Foarte multa lume care face sport (in special alergatori), de toate varstele. Vazut un cuplu de MTB-isti foarte bine echipati ce mergeau sustinut (de antrenament) in vreme ce el tragea o remorca in care dormea un copil.

Intram in Graz si ne indreptam catre camping-ul notat de acasa („Camping Central”). Odata ajunsi, stupoare! Numele s-a schimbat iar accesul cu cortul este interzis. Camping exclusiv pentru rulote. O schimbare recenta, din ce ne-a spus paznicul. Ni s-a inmanat o foaie cu o adresa si o poza a unui alt camping, insa mai multe informatii nu am reusit sa aflam de la el.
Intre timp, la momentul scrierii acestei relatari, camping-ul nu mai este listat pe site-ul ACSI.

Din fericire, chiar atunci trecea pe-acolo un MTB-ist. L-am oprit si, descriindu-i situatia, i-am cerut cateva indicatii. Acesta, foarte amabil, ne-a descris in detaliu cum sa ajungem la acea adresa folosindu-se de Google Maps. Am mai schimbat cateva vorbe, ne-am urat toate cele bune si am purces la drum. Trebuia sa ne intoarcem inca ~10 kilometri spre Sud, ca mai apoi sa cotim pe un drum secundar ce duce spre acel camping. Inainte de-a iesi din oras am cumparat o pizza si doua beri de la un fast food condus de niste domni de origine orientala ce incercau sa ne explice (in timp ce se uitau la buletinul de stiri) despre un tragic eveniment petrecut in centrul Grazului.

Camping-ul este pe marginea unui mare lac, aproape de aeroport. Se dovedeste a fi axat pe casute de vacanta si rulote, insa suntem ghidati catre niste locuri unde putem pune cortul. Gasim un loc ce arata cat de cat ok, aproape de toalete. Costul este cam mare pentru ce ofera (45 Euro/2 nopti), insa prin tot campingul zburda iepurasi semi-domesticiti 🙂

Avem Murul si R2-ul aproape, deci maine vom putea merge catre Graz cu usurinta spre a vizita orasul.

 

Ljubljana-Maribor

20 iunie 2015

Distanta: ~134 km
Urcare: ~1100 m

De dimineata este destul de rece. Aman cat de mult pot momentul iesirii din cort, insa la 10 metri de noi se afla un cuplu de cicloturisti francezi impreuna cu copilul lor de ~2 ani, iar cel mic este mai breaz decat mine si infrunta cu stoicism vremea, topaind prin iarba uda in vreme ce tatal sau ii pregateste micul dejun la primus, tolanit pe izopren. Iar acest fapt ma face sa ma simt ca o fetita razgaiata, asa ca parasesc imediat barlogul.

 

Ne miscam destul de repejor si pornim la drum, direct pe E57. Stim ca este drum european, insa ne bazam pe faptul ca intre Ljubljana si Maribor exista o autostrada ce preia o mare parte din trafic. In mod surprinzator, intalnim cateva piste amenajate in afara drumului.

Soferii au fost gentilomi, depasindu-ne in stil austriac (la distanta mai mare de 2 metri). De la masini compacte la TIR-uri cu remorca si autocare, cu totii au fost foarte corecti.

 

Vremea s-a incalzit treptat si, din cand in cand, aveam parte de raze de soare. Drumul este liber iar peisajele ne incanta privirile. Pedalam printr-o zona cu caracter montan.

 

 

Am mers destul de „intins” pana in apropiere de Celje, unde am poposit la un Hofer (din fericire, acest lant comercial este prezent si in Sloveia). Pe nepusa masa, auzim tunete puternice in spate. Vantul se inteteste, anuntand neprevazutul: o furtuna.

 

Nico se grabeste cat de repede poate si, odata aprovizionati, o luam din loc. Practic, fugim de ploaie. Intalnim pe E57 un indicator ce avertizeaza soferii in privinta prezentei biciclistilor. Asta ne-a surprins, caci pe drumurile europene este interzisa circulatia bicicletelor. Acest segment este insa des folosit deopotriva de cicloturisti si biciclistii/ciclistii localnici. Astfel, autoritatile au luat decizia de-a semnaliza acest lucru soferilor in loc sa descurajeze „pedalatorii”.

 

Vreme de cativa kilometri reusim sa ne eschivam, insa suntem rapid prinsi din urma. Temperatura scade brusc la 11 grade si incepe o ploaie torentiala „garnisita” cu vant. La cat de mare este frontul si la cat de mult ne-am obisnuit deja cu ploaia, nu ne oprim.

Mergand catre Maribor, avem de urcat destul de mult. Zona este superba si impadurita, insa in conditiile actuale acest fapt amplifica racoarea. Pedalam cat de sustinut putem pentru a ne mentine temperatura corporala. Ne punem problema cautarii unei cazari daca situatia devine mai grava de-atat.
Un popas intr-o benzinarie ne mai tempereaza un pic, mai ales dupa ce savuram cate-o cafea fierbinte.

 

Ploaia a mai contenit, dar nu da semne ca s-ar opri. Decidem sa continuam.

In apropiere de Maribor, pe cand traversam o zona viticola foarte valurita, ploaia s-a oprit iar temperatura a inceput sa creasca. Brusc, am devenit optimisti. Obositi, ajungem in camping-ul din Maribor, dupa 133 km pedalati cu mai mult de 1000 m diferenta pozitiva de nivel.

 

Campingul (Camp Center Kekec) este chiar frumos. Locuri generoase de cort, multe bancute si mese din lemn, multi copaci si multa verdeata in general. Singurul inconvenient: in seara aceasta va fi un concert (al unei artiste locale aparent foarte indragite, pe nume Severina) chiar langa camping, in baza sportiva (am uitat sa mentionez ca acest camping este situat la baza unei partii amenajate ce beneficiaza de mai multe facilitati), fapt ce nu stirbeste imaginea campingului in sine.

Dupa instalarea taberei urmeaza un mult asteptat dus fierbinte. Butelia de la primus este pe sfarsite, astfel ca fierbem cu greu o supa pe masura ce se asterne intunericul. In cele din urma mancam si ne bagam in cort, blindandu-ne cu haine, caci s-a lasat frigul. Incep sa iasa aburi pe gura. La ora 22:00, termometrul de pe bicicleta indica aproape 9 grade Celsius si pare ca s-ar face si mai frig.

Hainele, cortul, sacii de dormit, izoprenele, toate sunt ude sau jilave. Chiar si geanta de ghidon in care tin actele si aparatul foto a reusit sa „traga” apa (in ciuda husei de protectie).

Cineva a aprins niste artificii la cateva corturi distanta.

Incepe concertul, noi ne indesam antifoanele in urechi si incercam sa adormim. Ultima oara cand am aruncat un ochi pe termometru (caci nu am putut adormi devreme…), acesta afisa 6 grade.
Macar nu mai ploua.

 

Ljubljana

19 iunie 2015


Din pacate, vremea nu a mai fost la fel de faina precum in ziua precedenta. Inca de cand ne-am trezit am simtit racoarea si auzeam cum ploaia lovea discret, dar constant, in foaia cortului.

Cerul era plumburiu iar temperatura scazuta ne-a facut sa mai stam in cort pana pe la ora 13:00. Am mai avut o zi similara in 2013, in Bratislava, insa acolo era sensibil mai cald fata de acum, iar ploaia se oprise in cele din urma.

Am speculat momentul oportun de-a ma duce la receptia camping-ului pentru a achita taxa aferenta accesului la Internet (2 Euro), caci doream sa ne mai documentam. Nu am ezitat si am cumparat un card pentru transportul in comun (tot 2 Euro, din care 1 Euro era returnat cand aduceai cardul inapoi la receptie), in ideea ca ne vom urni in cele din urma, indiferent de vreme.

Imediat ce ploaia a luat o pauza mai lunga, fiind deja pregatiti, am luat-o din loc catre statia de autobuz cu directia „Centru”.

A fost frustrant sa vizitam o capitala pe vreme capricioasa. Poze nu prea au iesit iar vremea rece iti cam taia (de la un punct incolo) avantul de-a te pierde cat mai multe ore pe strazi.

 

In piata celebrului Pod Triplu (Tromostovje) se desfasura Festivalul Minoritatilor. Desi inedit prin constructia sa, acest pod nu pare la fel de maiestuos ca in fotografiile gasite pe Internet. Posibil ca si vremea sa fi fost de vina.

 

A urmat piata cu fructe si flori, unde bineinteles toate produsele aveau un adaos mare. Exista si un cantar al clientului, chiar in mijlocul pietei, mostenire a epocii habsburgice. Piata se afla aproape de poalele dealului pe care este asezata cetatea Ljubljanei. Nu lipsesc tarabele cu haine, un aranjament ce seamana foarte bine cu ce se gaseste in targurile si pietele din orasele Romaniei. Decidem sa urcam la castel, pe o alee pustie ce pornea din dreapta punctului de „imbarcare” in funicular.

 

 

De sus, ochiul turistului se poate delecta cu o panorama generoasa asupra orasului si imprejurimilor. Vreme buna sa fie, caci noi am avut parte doar de cer intunecos si ploaie intermitenta.

 

Castelul in sine este renovat integral, insa nu pare a pastra ceva din aerul original. Ba mai mult, chiar in gradina centrala a acestuia a fost amplasata o terasa destul de fitoasa. Anumite aripi ale constructiei sunt gazda diverselor expozitii si manifestari artistice.

 

Profitand de o pauza a ploii, am coborat in centrul vechi si am explorat mai multe alei. Totul arata foarte cochet si aranjat, insa nu este foarte mare iar cladirile comuniste inconjoara zona la o distanta nu prea mare.

 

 

Vizitam catedrala Sf. Nicolae iar apoi pe cea Franciscana, in cea din urma observand ceea ce parea a fi o statuie foarte realista a unei copile „adormite”. Din pacate, in engleza nu era nimic scris iar pe Internet nu am gasit mai multe informatii. Cert este ca acea statuie iti dadea un sentiment ciudat, ca si cum ai sta langa o mumie.

 

Doua lucruri de apreciat sunt gratuitatea si curatenia toaletelor publice, atat la cetate cat si prin tot orasul.
Am apucat sa ne mai plimbam un pic si sa ne cumparam cate-o inghetata cand, din nou, a inceput ploaia.

 

 

Dezamagiti, am cautat un loc unde sa ne mai incalzim. Acest loc a fost Caffe Antico, un local foarte frumos amenajat, cu muzica foarte buna si o doamna foarte amabila ce se ocupa si de servirea la mese. Am cerut cate-o ciorba si o bere Union (productie locala, foarte buna) si ne-am ales cu niste portii enorme („4 in 1” le-am zis noi), dar delicioase. O ciorba de pui cu legume foarte densa si fierbinte, cu mult peste cat puteam noi sa mancam. Preturile sunt foarte ok pentru centrul vechi al Ljubljanei.

 

 

Desi ploaia nu s-a oprit, am iesit din nou pe strazi. Multe magazine cu suveniruri si destul de multi turisti.
Dupa-amiaza decidem sa ne intoarcem spre cort, asa ca ne indreptam spre autobuz.
Ajunsi in camping, gasim mult mai multa lume si ceva mai multa mizerie la bai, insa nimic prea grav. S-a lasat frigul si a continuat sa ploua in reprize.

Ljubljana ni s-a parut un oras frumos si civilizat. Sunt vizibile eforturile depuse atat de autoritati, cat si de catre localnici, spre a imbunatatii conditiile de viata din capitala slovena. Infrastructura pentru biciclisti este prezenta chiar si in zonele periferice iar biciclistii si pietonii sunt respectati in trafic. Se face mult sport, deseurile sunt colectate selectiv la orice ghena de bloc, iar transportul in comun se desfasoara in conditii foarte bune. Exista chiar si autobuze ecologice sau pe biogaz.

Daca am fi avut norocul de-o vreme mai prietenoasa, in mod cert am fi bantuit mai mult. Dar a meritat si asa. Drept urmare, ca sa nu stirbim involuntar din farmecul acestei capitale, va lasam in compania unui scurt clip ce prezinta orasul intr-un mod mai elocvent, scaldat de razele soarelui (asa cum am sperat si noi sa-l gasim):

 

Šempas – Ljubljana

18 iunie 2015

Distanta: ~111 km
Urcare: ~1100 m

Ne-am trezit la ora 7. Bauram cafeaua si, dupa cateva negocieri (intre noi), decidem sa plecam spre Ljubljana. Zona este foarte frumoasa iar administratora ne-a comunicat buletinul meteo, la un loc cu alte recomandari legate de ruta optima pentru doi biciclisti ce vor sa ajunga in capitala.

Am mai aruncat o privire de ansamblu prin camping, in lumina diminetii.

 

 

 

Drumul pe care-l vom urma este cel vechi, paralel cu noua autostrada ce duce pana in capitala slovena. Un drum ce s-a dovedit a fi foarte putin circulat. Soseaua ne-a purtat printr-o vale larga iar vremea a fost „ca de vara”. Peisaje foarte frumoase, localitati linistite, soferi foarte disciplinati (inclusiv camioanele, care ne-au depasit la mare distanta). Zona Postojna – Platina ni s-a parut cea mai spectaculoasa. Dupa ceva urcare, a urmat o coborare spectaculoasa pe un drum cu serpentine. Am intalnit cativa cicloturisti calatorind in sens invers, printre care si doua cupluri cu biciclete destul de incarcate.

 

 

 

In apropiere de Ljubljana intalnim ruta D-1, amenajata paralel cu drumul national ce se apropie de capitala. Traversam orasul integral pe piste amenajate fie pe bulevarde, fie pe trotuare. Prindem o ora de varf in timpul saptamanii si vedem foarte multa lume pe biciclete, de toate varstele. Inclusiv o mama cu doi copii mici pe o bicicleta de oras. Se formeaza cozi la semafoare si incercam sa nu incurcam lumea (caci te urnesti un pic mai greu cu o bicicleta incarcata 🙂 ). Nici alergatorii nu lipsesc.

Primul contact cu Ljubljana ne-a surprins intr-un mod foarte placut, atat prin directia ce pare ca a fost adoptata de catre autoritati in ultimii ani, cat si prin localnici. Urma o zi in care vom vizita orasul, asa ca ne mobilizam sa ajungem la camping in timp util, iar acesta este situat in extremitatea nordica a orasului. Fiind singurul camping, este destul de mare si aglomerat. Acesta are 4 stele afisate la intrare, insa cred ca una sau doua erau mai aproape de realitate. Dusurile nu arata foarte bine, dar iti faci treaba cu ele. In schimb, locurile de cort ofera o iarba foarte buna pentru intins cortul. Este cel mai scump camping de pana acum: 24 Euro/noapte/2 persoane.

 

 

Suntem foarte aproape de un pod de cale ferata si, in acelasi timp, pe marginea unui lac inconjurat de un mic drum pietonal asfaltat. Prin comparatie, este ca si cum ai dormi cu cortul in zona terenurilor de golf din parcul Herastrau, in Bucuresti, aproape de podul caii ferate ce duce spre Gara Baneasa. Doar ca ai parte de mult mai multa vegetatie (inclusiv copaci batrani) si liniste.

Ma rog, se aude muzica de la un eveniment gazduit de restaurantul campingului, insa e destul de departe.

Maine vizitam Ljubljana.

 

Venetia-Šempas

17 iunie 2015

Distanta: ~178 km
Urcare: ~424 m
Cost cazare: 22 EUR/2 pers.

Ceasul a sunat foarte devreme. Era destul de liniste in camping si inca nu se luminase complet. Sa fi fost ora 6?
Ne-am miscat repede si in scurta vreme tabara era stransa si cafeaua bauta. Am pornit GPS-ul si am incarcat traseul ambitios. Pedaland pe directia Est/Nord-Est, simtim deja vant din fata. Se anunta o zi fara ploaie, dar va trebui sa ne organizam cum trebuie pe parcursul zilei si sa ne dozam efortul cat mai eficient.

Poze nu prea am facut si am surprins doar cateva cadre video. Am pedalat „la trena” pe tot parcursul zilei, alternand cu Nico din 30 in 30 de kilometri. Pauzele au fost scurte si doar pentru alimentare si hidratare. Drumul a fost valurit pe tot parcursul zilei, iar in ultima parte am avut de urcat un pic intre Gorizia si Nova Gorica.

 

 

Imi amintesc insa un episod haios langa un supermarket dintr-o localitate de provincie. Ramasesem „de paza” cu bicicletele, langa un rastel. Acesta era amplasat langa o cladire in imediata apropiere a magazinului, ce parea cam parasita dar care avea un girofar aprins (!?). De-odata a iesit un individ pe la vreo 50 de ani in slapi si cu o camera video, ce a inceput sa ma filmeze si sa filmeze rastelul si peretele casei respective.
Ulterior, mi-a facut semn foarte nervos si sictirit sa ma indepartez de cladire. Eram de-a dreptul amuzat, caci sunt convins ca omul avea tulburari psihice. In ciuda faptului ca i-am respectat dorinta, el tot iesea la intervale regulate sa filmeze ce se intampla. Camera parea de jucarie sau, in cel mai fericit caz, nefunctionala.

Peisajul din aceasta parte a Italiei (cu precadere prima parte a traseului parcurs astazi) ne-a ramas in memorie ca unul tipic de campie, cu localitati pline de cafenele si saloane de infrumusetare, masini scumpe, vitezomani si, pe alocuri, ceva agresivitate din partea soferilor la adresa noastra, ca biciclisti. Asta ne-a surprins si mai mult, pentru ca Italia e renumita pentru „traditia sa in ciclism” (vezi Il Giro), dar strict in acest colt al tarii ne-am simtit ca si cand am fi pedalat de la Bolintin-Vale catre Bucuresti, via Chiajna si Rosu.

 

 

Abia spre zona montana lucrurile au inceput sa se schimbe treptat, la un loc cu peisajul. Traseul devine ceva mai valurit.
Gorizia este oras de frontiera si este evidenta trecerea in Slovenia, unde aceeasi urbe poarta numele „Nova Gorica”. Brusc, bulevardele si trotuarele sunt mai late, exista piste pentru biciclete, traficul este mai redus iar lumea mai calma.

 

Soarele incepe sa apuna in vreme ce urcam si coboram ultimele pante ale zilei, catre Šempas. Gresesc o data drumul si suntem nevoiti a ne intoarce, insa ajungem la camping Lijak inainte de lasarea serii.

Ne oprim din pedalat obositi, dupa 178 de kilometri, dar nu atat de obositi pe cat ne asteptam. Am fost propriu-zis in miscare vreme de 9h 50 min, iar pauzele de astazi au insumat 1h 35 min. Suntem mai degraba usurati, mai ales dupa ce vedem cat de frumos arata campingul si cat de liniste este.

Ne intampina chiar administratora campingului, care face multa treaba in ciuda sarcinii in luna a 8-a si a altor doi copii ce zburda voiosi prin curte. Foarte binevoitoare si amabila, ne da cateva indicatii despre zona si ne intreaba curioasa de unde venim si ce ruta am ales pana aici. Ne da tarcoale mascota campingului: o pisica gestanta, foarte prietenoasa.

 

Ridicam cortul intr-o zona foarte verde si larga, pe o iarba numai buna de dormit. Suntem intr-o vale pitoreasca, iar in apropiere se aude un parau. Ne trece prin cap gandul de-a face o zi pauza, caci vremea se anunta frumoasa si maine, dar mai vedem. Oricum, din acest punct planul de acasa a fost modificat, caci initial era si Zagreb pe lista. Ramane pe alta data, cu vreme mai buna.

Baile arata foarte bine, bucataria este foarte mare si exista un spatiu de unde se pot imprumuta carti (in slovena, engleza, italiana si germana) si jucarii pentru copii. Totul este foarte curat.
Dupa un dus binemeritat, ne punem la masa intr-un foisor apropiat de zona corturilor. S-a lasat intunericul (si racoarea) iar linistea e deplina. Ne miscam usor, pentru a nu-i deranja pe ceilalti oaspeti (in general nemti si olandezi).

Primul contact cu Slovenia ne-a lasat o impresie foarte placuta. Contrastul cu regiunea Veneto ni se pare destul de puternic. Vom vedea ce urmeaza.

 

Venetia

Venetia era unul din orasele pe care doream sa-l vedem, iar acest tur cicloturistic a oferit prilejul ideal pentru o vizita.

Pentru informatii detaliate despre Donatello si munca sa, plus alte proiecte culturale din zona, consultati www.artsy.net/artist/donatello

Principalul oras al regiunii Veneto din nordul Italiei, Venetia nu are o atestare exacta din punct de vedere stiintific. Conform legendei, ziua de 25 martie a anului 421 este momentul intemeierii sale. Se pare ca Venetia s-a nascut ca urmare a fluxului de refugiati care au abandonat campia padana sub amenintarea mai multor invazii longobarde si hune din nordul Italiei in decursul secolului al V-lea si de la inceputul secolului al VI-lea. La inceput, locuitorii si-au ridicat asezamintele pe mlastinile instabile ale lagunei si au trait din comertul cu sare si din pescuit.

Capitala „Republicii Venetia”, cea mai mare putere navala a Europei vreme de 800 de ani, este bogata in biserici si palate in a caror arhitectura se regasesc elemente bizantine, maure si chiar renascentine. Aici, un palat este in general denumit Casa (abreviat Ca′). Au existat doar doua palate din oras care au fost desemnate ca atare: Palatul Dogilor (Palazzo Ducale) si resedinta Patriarhilor Venetiei. Din asa-numitele palate bizantine mai exista doar cateva si acestea au fost in mare parte modificate in secolul al XIX-lea.
Renumita pentru canalele ce se strecoara printre case multicolore, dar si pentru atmosfera sa aparte, asteptam cu interes ziua asta.

Ne-am trezit devreme si am fost chiar operativi. Am savurat cafeaua, dupa care au urmat o sesiune de spalat rufe si o vizita la LIDL-ul de vis-a-vis, pentru niscaiva cumparaturi.
Am luat micul dejun si am pregatit cateva sandvis-uri pentru drum, iar pe la 10 fara 20 eram in statia de autobuz. Pretul unui bilet este de 2.6 Euro pentru doua persoane (dus-intors) iar calatoria dureaza aproximativ 10 minute. Terminalul de sosiri si plecari din Venetia aduce mai degraba cu o autogara, plina ochi de turisti.
Aruncam un ochi pe harta si traversam primul pod, incepand a ne plimba pe Grand Canale. Stradutele sunt pitoresti, cu un aer aparte, calitate comuna cu mai toate canalele ce strabat urbea.
A inceput sa se mai aglomereze.

 

 

 

Desi am avut harta cu noi, am preferat sa exploram orasul la pas si sa ne orientam doar dupa obiectivele de interes (ce pot fi vazute pe parcursul unei zile). Gondolierii au activitate continua. Fel si fel de ambarcatiuni ce nu duc lipsa de clientela.

Biserica Santa Maria Gloriosa dei Friari a fost prima pe lista. Foarte mare, a carei constructie din caramida rosie a fost finalizata in 1338. Intrarea costa 3 Euro de persoana. Interiorul gazduieste mormantul lui Titian, dar si pe cel al sculptorului Antonio Canova.

Pot fi admirate picturi ale unor artisti celebri, cum ar fi Donatello, Pittoni, Belini, Titian si Bernardo. Totodata, o sculptura de dimensiuni considerabile ce ilustreaza un doge sustinut de patru sclavi de culoare (in rol de piloni) reuseste a capta atentia vizitatorului prin realismul sau izbitor. Te astepti in orice moment ca unul dintre „piloni” sa se miste sau sa-si indrepte privirea catre tine.

Poze nu am facut in interiorul obiectivelor turistice, deoarece fotografiatul era fie interzis, fie permis contra unor sume maricele. Va lasam sa descoperiti singuri ce are Venetia de oferit, la fata locului ;). Continuam explorarea, savurand o inghetata. In Piata Rialto ne asteptam sa gasim mult laudata piata de fructe (prezentata in ghidul pe care-l aveam cu noi), insa am gasit doar un bazar tipic cu suveniruri si foarte multa lume. Traversam podul cu acelasi nume si ne continuam periplul printre cladiri colorate, ornate cu felurite obloane si jardiniere cu flori. Pranzul soseste cu o caldura puternica.

 

 

Multitudinea de patiserii si cofetarii se va dovedi o provocare, acestea ademenindu-va cu diverse degustari dulci sau sarate. Ne-au tentat si pe noi, privirile oprindu-ni-se asupra unor briose cu migdale. Doua bucati au costat 3 euro, insa nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor.

A urmat vizitarea bazilicii San Marco. Mozaicul corespunde descrierilor din ghid (piesele sunt suflate cu aur), insa este foarte prost luminat, fapt ce nu ajuta privirile curioase ale vizitatorilor. Intrarea este libera, cu exceptia altarului.
In turn am ales sa nu mai urcam. Coada era imensa, la fel ca pretul: 8 Euro.

Ne-am multumit a vedea Palatul Dogilor doar din afara. Influentele bizantine si maure sunt evidente, la fel ca in cazul bazilicii.

 

 

Ajunsi intr-o zona cu un ponton lat, am facut pauza pentru a manca un sandvis si pentru a hrani un porumbel aproape copt de caldura.

Plimbandu-ne in continuare pe alei inguste si printre case foarte vechi, am nimerit la Muzeul Muzicii. Posibil aici a fost „Scoala de muzica a lui Vivaldi”, descrisa in ghid. Foarte frumos amenajat, cu o expozitie impresionanta de instrumente muzicale din perioada 1600-1800 A.D. Viori, violoncele, lire, lute, diverse instrumente de suflat, mandole, mandoline si mai multe tipuri de chitare, printre care si una cu 9 (noua) corzi. Vizitarea muzeului este gratuita.

Fiind in continuare cald, am decis ca ar fi momentul sa cautam o terasa pentru a bea o bere. Culmea, acest lucru nu ni s-a parut atat de usor. Am reusit a gasi doar o taverna, unde un draft mic costa 6 Euro. Am renuntat.

Venetia este un oras pur turistic in prezent, iar putinii localnici ramasi „indraznesc” mici rebeliuni exprimate prin graffiti, desene sau inscriptii pe pereti. Preturile sunt foarte mari fata de multe alte capitale (spre exemplu, intrarea intr-o toaleta insalubra costa aici 1.5 Euro).

 

Foarte multe bazaruri cu suveniruri, masti venetiene si obiecte din sticla de Murano. Iar unde nu e bazar, ai randuri de comercianti ambulanti de culoare ce vand „selfie stick-uri”, parfumuri si genti Gucci (probabil contrafacute).

Ne-am trezit cu o patura densa de nori deasupra noastra si am surprins din mers o conversatie intre un gondolier si doi potentiali clienti ce viza „furtuna ce se apropie”. In cateva minute, a si inceput sa „toarne”. Am asteptat sa se mai linisteasca pret de 20 de minute, adapostiti sub o schela.

Pe la ora 16:00 am plecat spre autobuz, intorcandu-ne spre camping.
De la LIDL am cumparat chips-uri, inghetata si bere. Urmele ploii erau evidente in „tabara”. Cortul era improscat cu noroi si nisip iar rufele atarnau greu pe sarma, imbibate cu apa.

Am intrat in vorba cu doua doamne din Olanda ce campasera in apropierea noastra. Veneau din Slovenia, trecand prin Croatia. Am schimbat cateva ponturi, afland despre www.cyclingeurope.nl (dansele aveau si ghidul tiparit pentru zona lor de interes).

Luam cina, bem niste bere si, in vreme ce reiteram bilele negre ale acestui camping (toalete infundate si insalubre, galagie mult dupa miezul noptii, amplasarea langa un drum cu trafic greu, gunoi neridicat cu zilele, locuri de cort fara pic de iarba, etc.), ne propunem un plan maret pentru ziua ce urmeaza: sa pedalam direct pana-n Slovenia.
Schita initiala presupunea sa ne oprim in apropiere de Aquilea, insa zona in care am gasit un camping (de altfel, foarte scump) nu are prea multe de oferit (nu ai timp sa vizitezi mare branza dupa o zi intreaga de pedalat). Am vizitat Venetia, scopul pentru care am ajuns aici, asa ca preferam sa fugim un pic de vremea ce se anunta potrivnica in urmatoarea perioada.

Achit 2 Euro la receptie si primesc parola pentru accesul la Internet. Gasim un camping un pic mai jos de Nova Gorica (in Sempas, Slovenia), schitam traseul si ne ies cam 178 km. Vom avea vant din fata dar, cu strategia potrivita ne vom descurca.

Adormim cu antifoanele adanc infipte in urechi, acompaniati de galagia din camping, tunetele si trasnetele unei furtuni ce tocmai s-a pornit nu departe de noi si asteptand cu entuziasm aventura din urmatoarea zi.