Final de relatări (pe plan local, cel puțin)

Cu ceva vreme în urmă am mai atins subiectul daunelor involuntare pe care relatările de pe site-urile și blogurile de „outdoor” le generează asupra locurilor despre care scriu. Cum Internetul este un loc public, nu puține sunt cazurile în care relatările despre trasee pentru bicicletă sau drumeții ajung să fie sursă de inspirație pentru ATV-iști, enduriști și/sau amatori de grătare-n natură cu manele la maxim pe fundal. Ba chiar eu am pățit asta, dar nu mai contează.

Există deja pe aici relatări ce descriu trasee și zone care, la momentul scrierii, erau de-a dreptul idilice. Mai neștiute, puțin circulate (sau cu trafic format strict din localnici), fără gunoaie și pline de șarmul acelor locuri care te fac să simți că-ți petreci ore întregi în mijlocul naturii, cu liniște, vegetație, animale și cântecul păsărilor. Ei bine, deja informațiile respective nu mai corespund cu realitatea din prezent.

Nu insinuez faptul că acest site este o piatră de hotar pentru oamenii din țara asta. În niciun caz! Încă de la bun început, pagina de față și-a propus să fie un jurnal public al relatărilor noastre, un loc unde le putem reciti rapid când ne apucă dorul sau suntem în pană de idei. Ne-am dorit să fie și-un mod prin care dăm înapoi informații către comunitatea online care ne-a ajutat la rândul său. Lucru care este ușor vizibil, căci vizitatorii și abonații sunt puțini (poate și pentru că discutăm mult despre cicloturism, un lucru încă exotic pe la noi).

În urma revizitării (în ultimul an) unor locuri care îmi erau dragi și către care evadam cu fiecare ocazie, am constatat că pădurile fie nu mai erau, fie erau total transformate (chiar dacă erau rezervații la 40-50 km de București) iar drumurile și zonele cândva liniștite de la poalele munților au devenit rai pentru întreceri de motocicliști, manele date suficient de tare cât să răsune preț de două văi și pensiuni enorme generatoare de gunoi și zgomot. Căci, în România, unde apare asfaltul apare și jegul uman, din rațiuni pe care nu le voi dezbate aici.

Cea mai nouă dezamăgire este zona Zărnești-Măgura-Plaiul Foii. Traficul de pe drumul (acum asfaltat) către Plaiul Foii rivalizează lejer un drum național. Culmea, în totală bătaie de joc este marcată o fășie de aproximativ 30-40 cm ca fiind pistă ciclabilă. Grupurile de bicicliști care frecventau de ani de zile zonele de la poalele Craiului (cu tot cu copii după ei) sunt acum claxonate nervos de șoferi ce circulă cu mult peste limita impusă prin indicator pe acel drum (adică 50 kmh). Iar dacă s-a nimerit să te afli pe acolo ca pieton, ești de-a dreptul terorizat. Noile restaurante și pensiuni ce au împânzit valea Bârsei îți oferă manele auzite foarte clar chiar dacă te afli aproape de Colții Chiliei (e un traseu montan pe la poalele masivului, departe de actualul drum) și se tot construiesc din ce în ce mai multe (am avut ocazia să discutăm cu un cioban în vârstă de pe acolo, care ne-a spus că inclusiv zona unde el lucrează urmează a fi vândută pentru niște hoteluri și pensiuni, iar el va fi strămutat).

Măgura este un amalgam de pensiuni cu manele ce se aud pe tot platoul, iar traficul nervos de pe acele drumuri forestiere nu face decât să „înfrumusețeze” lucrurile. Am fost claxonați și înjurați (nu de către țigani) pentru că mergeam regulamentar cu mașina, pentru că mergeam la pas sau pentru că ne uitam lung în zare. Satul Peștera este la fel, iar zona La Table a devenit parcare de TAF-uri (copacii lipsind, normal).

În Zărnești, chiar în centrul orașului și pe malul Bârsei (lângă LIDL), a apărut o mare groapă de gunoi. Groapă/munte, unde am observat „live” o dubă ce deversa de toate pentru toți. Mai fain a fost că, atunci când am întrebat dacă a reclamat cineva treaba asta, localnica respectivă (destul de tânără) s-a uitat foarte ofensată la noi, iar mai mulți oameni s-au băgat în vorbă spunându-ne că „ce-are? e bine, e ok..lasă că betonăm peste și facem parcare”. La final, erau chiar deranjați că ne-am permis să spunem ceva (tonul amical a fost ignorat).

Pensiunile au răsărit în cel mai haotic mod și în Poiana Mărului, iar o aventurare pe două roți (adică bicicletă) pe drumurile dintre Zărnești și Poiană devine un risc real după 3-4 km de urcuș, grație maldărelor de gunoaie care găzduiesc câini ciobănești-maidanezi, puși pe harță serioasă în vreme ce păzesc ruine.

Despre Prăpăstiile Zărneștilor nici nu mai vorbesc, căci oficial au devenit o parcare enormă cu spații de „picnic și campare”, iar gunoaiele sunt noul covor de vegetație. Mi s-a spus că și cabana Curmătura a suferit oareșce transformări, dar asta nu ar fi o mare noutate.

Să te plimbi cu copilul? Clar nu pe acolo, dar dacă e mai măricel, îl duci sus cât de repede apuci. Da, muntele în sine rămâne ca până acum (deși gunoaiele încep a fi prezente și pe traseele nemarcate), iar odată ce urci pe el scapi de multe din cele descrise mai sus.

Mă rog, dacă a merge la munte înseamnă pentru tine să te închizi într-o pensiune precum hamsterul iar seara s-o pui de grătare cu hărmălaie și băutură și să dai tot timpul drumul la muzică la volum ridicat, clar te afli în țara și-n societatea potrivită. Adică aia a celor ce nu au pic de decență sau respect pentru ce este în jur și care au o teamă de-a auzi liniște, căci probabil ar fi înghițiți de vidul din ei înșiși.

Așadar, m-am hotărât să nu mai contribui involuntar la popularizarea locațiilor frumoase pe care încă le mai întâlnim (chiar doream să scriu despre două trasee de MTB prin locuri „virgine”, dar m-am răzgândit deîndată ce-am realizat că aș putea bucura niște impotenți subunitari care nu pot traversa o pădure decât pe un ATV sau pe un „motor enduro”), prin România sau pe la vecinii săi.

Activitatea noastră va continua, inclusiv cea cicloturistică, dar consider că punerea la dispoziție a unor informații de acest gen către o societate fără valori morale și un minim de educație a bunului simț nu poate produce decât daune. Totodată, site-ul unei localități pitorești care ne este aproape de suflet va fi închis, din aceleași motive (coroborate cu niște discuții și clipuri văzute pe-o anumită comunitate, fix acum o săptămână).

Site-ul va rămâne online și, cine știe, poate vom mai scrie despre câte ceva în viitor. Nu mă voi feri să vorbesc despre turele de prin alte țări, căci românul mândru respectă legile de prin alte părți în vreme ce se cacă în propriul pat de-acasă și se tăvălește în propria mizerie cu zâmbetul pe buze.

Cu drag și urări de bine, Dragoș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *