Walenstadt-Lenz

Distribuie articolul:

12 iunie 2016

Avem plăcuta surpriză de a ne trezi sub un soare generos și un cer senin. Abia acum ne dăm seama de frumusețea văii în care ne aflăm. Suntem flancați de culmi ce se înalță până la cote cuprinse între 2500 și 3000+ metri, lucru aflat după ce am studiat un panou informativ din camping, ce descria traseele de schi și drumeție din zonă.

Pe marginea lacului sunt niște băncuțe, de care profităm pentru a face câteva fotografii în lumina dimineții. Câtă vreme am servit micul dejun, am ținut corturile la uscat, pe o zonă cu pietriș.

Până în Chur am pedalat pe plat. Fiind senin, am putut admira crestele munților din jur. Nici nu mi-am dat seama că am greșit traseul, când mă trezesc cu Marius lângă mine:

„- Bre, unde mergem încolo? Track-ul zicea înainte acum vreo doi kilometri, dar ai făcut stânga.”

Măi să fie! Mă uit pe GPS-ul meu și observ că suntem, totuși, pe un track.

„- Bre,”, îi zic, „al meu arată că suntem bine, plus că văzui că e și pistă și sunt destui bicicliști pe aci, deci cred că-i bine.”

„- Câți kilometri spune GPS-ul tău că am mai avea până la destinație?”, mă întreabă el cu o privire bănuitoare.

„- Păi vreo…83?!”, îi răspund destul de mirat și descumpănit.

„- Păi cum naiba?! Că mai avem doar 40 și un pic….Bă! Tu iar ai track-ul greșit!”

Așa a și fost. Am comis o eroare pentru două din track-uri și mi-am copiat două schițe mai vechi, din perioada când încă studiam traseul turei. Din fericire, Marius are track-urile corecte, pe care le-am trimis la un moment dat într-un e-mail, cu câteva zile înainte de plecare (le are chiar și pe laptop, deci le pot copia și eu pe cele din zilele următoare…ca să fiu sigur). Așa că ne-am întors, iar Marius a rămas antemergătorul grupului. Cu această ocazie, mi-am notat foarte bine în cap să verific de două ori track-urile de pe GPS înainte să plec de acasă.

Din Chur a început urcarea susținută. Pistele ciclabile au dispărut (de fapt, aveam să aflu că pistele merg pe un alt drum, ceva mai lung) iar traficul auto este intens. Foarte multe mașini în ambele sensuri. Șoferii au fost în general OK, însă am avut parte și de suficiente „momente de românitate” din partea unora cu numere de Germania, Austria și Elveția. A, da! Și Italia, doar că de la italieni nu aveam pretenții de genul ăsta.

Din fericire, au fost excepții, iar singurul factor cu adevărat obositor și stresant a fost zgomotul. Am aflat că forfota se datora unui concurs cu mașini de epocă ce se desfășura chiar în acele zile în Lenz. Drumul este serpentinos și îngust, atributul din urmă făcându-mă să nu recomand această rută altor bicicliști. Noi am ales această variantă din considerente de timp și număr de kilometri. Altfel, am fi făcut un ocol de încă două zile pentru a ajunge spre pasul Albula.

Mai precis, parada automobiliștilor era în Lenzheimer, foarte aproape de Lenz. Ploaia a reînceput. S-a lăsat frig și ceață pe măsură ce urcam spre Lenzheimer. Din cauza evenimentului cu pricina, o bucată de drum era închisă, astfel că am fost nevoiți să ne întoarcem preț de un kilometru și să ocolim pe un alt drum secundar ce avea să ne poarte pe lângă un lac pitoresc, de mici dimensiuni. Înainte de a ocoli, am aruncat o scurtă privire pe la standurile și garajele paradei. Multe mașini de epocă, dar și mult zgomot și multe gaze de eșapament.

După această mică deviere, ne apropiam de camping, în ușoară coborâre pe o șosea liberă. Per total, am parcurs 71 de kilometri și am urcat cam 1200 de metri în altitudine (mă refer la diferența de nivel adunată pe parcursul întregii zile). Campingul este foarte frumos amplasat, liber și cu niște locuri de cort pe care le vom ține minte. Multă verdeață, iar lângă loturi erau tufe de liliac înflorit.

Băile sunt foarte curate, cu apă fierbinte și calorifere la fel de fierbinți. Cu totul, 32.5 CHF/cort/2 persoane pentru o noapte. Suntem la 1400 de metri altitudine și, pe măsură ce apune soarele, temperatura coboară la 10 grade. Norii se joacă foarte frumos pe culmile de vis-a-vis, suficient de frumos cât să încerc a face un timelapse cu GoPro-ul.

Aveam un soi de foișor lângă zona de corturi, cu mese și băncuțe. Odată cu căderea nopții, s-a făcut sensibil mai frig și am gătit din nou la primus, bând și ceva pălincă cu ceai cald.

Sunt curios cum va fi această primă noapte mai friguroasă.

Restul fotografiilor

 

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *