Basel-Ottenbach (lângă Zürich)

Distribuie articolul:

9 iunie 2016

De azi-noapte a început să plouă. Mai precis, fix când mergeam spre corturi, au început să cadă câțiva stropi mari. În scurt timp, ne-am ascuns în „garsoniere” iar ploaia a continuat să „bată” pe parcursul nopții. Acum plouă constant, dar destul de mărunt. Este frig, deși Basel nu-i un oraș de munte.

Am strâns totul ud. Cortul este fleașcă, iar ploaia ce tot cădea în vreme ce strângeam tabăra a transformat locurile de cort în „loturi cu noroi”. Micul dejun a fost servit lângă recepție, la o măsuță. În vreme ce mâncam, și-a făcut apariția o doamnă mai în vârstă, pe care am văzut-o cu o seară în urmă ieșind de la dușuri doar în costumul de baie. Aceasta ne-a văzut bicicletele și ne-a întrebat, în limba germană, unde mergem. Marius, cu mare naturalețe, i-a răspuns „Zürich, Ja!”. Doamna a continuat să ne vorbească în germană. Când am întrerupt-o întrebând-o dacă știe engleză, aceasta a izbucnit în râs, spunând că era convinsă că vorbim germană după ce a auzit răspunsul lui Marius. Atât dumneaei, cât și cei ce se mai aflau pe lângă noi, ne-au urat drum bun și toate cele bune. Reacțiile tuturor au fost prietenoase, chiar și după ce auzeau de unde suntem.

Am purces la drum pe piste, prin pădure și umezeala aferentă. Eram acoperiți cu fâșurile pentru ploaie, însă s-a mai încălzit și a trebuit să le dăm jos. Până la urmă, vremea s-a îmbunat și drumul nostru a decurs frumos, doar pe piste amenajate. Am avut ceva de urcat, iar după ce am intrat în cantonul Aargau („AG”), am început să vedem schimbări. Șoferii sunt mai agresivi, multe mașini trecând pe lângă noi într-un demaraj evident de nervos. Nu lipsește muzica dată tare în vreme ce geamurile sunt lăsate, iar „cocalarii” lor sunt din ce în ce mai prezenți.

Au apărut și mulți imigranți în peisaj, aparent stabiliți în Elveția – căci au propriile mașini iar starea materială nu pare a le fi deloc precară dacă este să judecăm după telefoane, mașini, îmbrăcăminte și lanțurile exagerat de groase din aur sau argint.

Lăsând acest aspect de-o parte, la un moment dat am fost purtați de-a lungul râului Aare, care era foarte învolburat și pare că atinsese cota de atenție. Pista ciclabilă ne-a dus la un baraj, de unde am putut admira îndeaproape puterea acestui râu alimentat de ploile și zăpezile munților.

Cum deja știam, Naviki estimează foarte prost diferențele de nivel. Dintr-o cruntă și bolnăvicioasă lene, acasă nu am pus traseele și pe alt „tracker”, astfel că acum suportăm consecințele. Ne-am mișcat destul de greu astăzi, iar la un moment dat am avut o porțiune de drum în urcare, printr-o pădure, pe o șosea foarte îngustă. Cum șoferii sunt așa cum tocmai i-am descris, nu a fost cel mai plăcut moment. La capătul urcării însă, ne aștepta un loc însorit, ferit de trafic și cu o panoramă foarte faină asupra unui lac. Am zăbovit aici vreo 15 minute, apoi am luat-o la vale.

Înainte de a coti către Ottenbach, am găsit ultimul supermarket de pe traseu, din rețeaua Volg. Foarte scump și cu o ofertă sărăcăcioasă, ca mai toate supermarketurile elvețiene, cu excepția ALDI-ului, pe care nu mai avem ocazia să-l întâlnim.

Spre apusul soarelui, ajungem în camping. Cu siguranță campingul cel mai năpădit de țânțari pe care am avut ocazia să-l văd până în prezent. Până și cele întâlnite pe lângă Dunăre, în 2013, îmi par că pălesc din acest punct de vedere. Sunt efectiv foarte mulți și peste tot!

Locurile de campare sunt bune, avem și un foișor în apropiere. Totodată, suntem „flancați” de un râu ieșit din matcă, acesta fiind și motivul ce a determinat invazia țânțarilor. Deși campingul este mai ieftin, neaflându-se în apropierea vreunui oraș mare, transportul până în Zürich este foarte scump: 22 CHF de persoană. Suntem, ce-i drept, destul de departe de oraș, ba chiar și în alt canton, fapt ce elimină din start posibilitatea unui card gratuit pentru transport.

Am ales acest camping deoarece în Zürich nu există altul, iar ce se găsește în apropiere este foarte scump și numai cu revizii proaste. Ne vom folosi de autobuz și tren pentru a ajunge în oraș, transportul fiind totuși bine gândit și optimizat.

La final de zi, am urcat 1150 de metri în loc de aproximativ 800 estimați de Naviki. A nu se înțelege greșit: Naviki rămâne o unealtă foarte bună pentru planificarea turelor cicloturistice, întrucât te direcționează cu succes pe pistele disponibile în fiecare țară.

Mâine vizităm Zürich, cel mai mare oraș al Elveției.

Restul fotografiilor

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *