Montreux-Berna

Distribuie articolul:

5 iunie 2016

Restul de fotografii

Campingul s-a dovedit a fi chiar mai „slab” decât ni s-a părut cu o seară în urmă. La recepție am fost întâmpinați de un personaj tipic franțuzesc, un veritabil stereotip. De la engleza specifică la modul în care arăta și, mai ales, foarte arogant și nesimțit.

Aparent, locurile de cort alese de noi erau cele mai scumpe. La întrebarea: „Există, deci, o diferență între ele și, dacă da, care ar fi?”, ni s-a răspuns „Yes.”. Sec. Când am cerut bon, puțin ofuscat a tipărit o foaie amărâtă, în mare bătaie de joc, fără pic de valoare fiscală. Apoi am fost „flituiți” iar individul a închis recepția destul de grăbit.

Nu ne-am coborât la nivelul lui de nesimțire și țigănie și ne-am văzut de drum. Așadar, EVITAȚI „Camping Grangette”, de lângă Montreux! 🙂

Vizităm împrejurimile castelului Chillon, apoi traversăm Montreux. Ne oprim pe faleza lacului pentru câteva poze.

În prima parte a traseului am urcat foarte mult, „ca berbecii”, până când track-ul schițat de Marius pe Naviki ne-a purtat către o potecă de drumeție („wanderweg”). Cum totul este umed iar vremea în continuare ne servește alternanțe între ploaie și soare, nu se pune problema să încercăm un „push-bike”, mai ales în contextul unor biciclete încărcate cu bagaje.

Ne-am întors destul de mult din drum și am traversat o vale adâncă pe un pod foarte fain. Am intrat apoi pe Ruta 9 (este vorba de circuitul rutelor naționale de piste ciclabile), așa-zisa „Ruta Lacurilor”. Soarele ne zâmbește din nou.

Primim indicații de la un localnic foarte amabil. Ni s-a spus că ar fi mai indicat să urmăm drumul național, căci e mai scurt și mai sigur.

Au mai fost două-trei reprize de ploaie, după care am avut de înfruntat un vânt frontal constant și suficient de puternic să ne obosească și să ne „umfle ochii”. Orice rampă am fi avut de urcat, cât de mică, devenea rapid o corvoadă.

Pe șoseaua națională am mers până în Freibourg. Într-una din pauzele de pe marginea drumului, văzând cum trenuri se succed agale în direcția noastră de mers, ne-a încolțit ideea de a folosi un tren Regio până în Berna, în cazul în care ritmul nostru și condițiile rămân aceleași.

Am oprit în gara din Bulle, unde am folosit toaletele și am mâncat câte-o înghețată. Traficul până în acest punct a fost aglomerat, dar suportabil. Șoferii s-au dovedit a fi foarte politicoși.

Ne simțeam destul de obosiți și am mai fi avut de pedalat cam 40 de kilometri până în Berna. Am decis să luăm trenul. Acesta s-a numit „S1” și era operat de un transportator privat pe nume „BLS”. Trenuri foarte civilizate și bine puse la punct, cu spații multe și generoase pentru biciclete. Viteza de rulare este una de invidiat, cu atât mai mult că este, totuși, un tren regional („personal”). O călătorie foarte frumoasă, cu peisaje pe măsură.

În gara din Berna am coborât cu foarte multă ușurință, peroanele fiind foarte înalte – la nivelul trenurilor – iar ușile garniturii cu care am călătorit oferind o trapă suplimentară ce unea podeaua vagonului cu peronul. Nici nu a fost nevoie să ridicăm bicicletele.

Ieșind din gară, ne-am folosit de GPS pentru a ne da seama unde ne aflăm în raport cu campingul ales. Cu mici dificultăți de orientare prin traficul de după-amiază, am ajuns cu bine în camping.

Aici, primirea a fost foarte drăguță. Am primit ghiduri gratuite despre Berna, câte-o sticlă cu suc de căciulă (nu, sucul nu era cu gust de căciulă, ci cu gust de portocale…și fiecare din noi a primit câte-o sticlă) și multe zâmbete.

Campingul este foarte curat și bine amenajat. Locurile de cort sunt generoase și frumos amplasate. Întindem sforile pentru rufe, căci mâine nu este zi de pedalat și putem să spălăm câteva haine. Cu puțin noroc, nu va ploua și acestea se vor fi uscat până ce noi ne vom fi întors din oraș.

La final de zi, 85 de kilometri pedalați cu ~ 1100 metri de urcare.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *