Cât de mult dăunează promovarea anumitor locuri în mediul online?

Distribuie articolul:

Păi, probabil ne-am gândi că nu are cum să dăuneze. Ce-i drept, fiecare dintre noi a descoperit, cel puțin o dată, un loc interesant prin intermediul unui site sau al vreunui jurnal online („blog”).

Este, însă, o armă cu două tăișuri. Pe de-o parte, oamenii interesați de un anumit tip de locații vor ajunge mai ușor la informația care-i „gâdilă plăcut”. Totodată, poate fi vorba de promovarea unei activități. Pe de altă parte însă, informațiile respective au foarte mari șanse să ajungă în mâinile unei audiențe ce nu era deloc vizată sau care era chiar de evitat.

Cum scopul acestui site nu este de-a promova grătarele și muzica „dată tare” în mijlocul naturii, vânatoarea, chefurile „între braji”, motocross-ul/enduro/ATV-ul prin păduri (mai ales în parcurile și rezervațiile naturale) și multe alte activități conexe și la fel de „superbe” ca mai sus amintitele (dacă te numeri printre fanii celor enumerate adineaori, te rog să te oprești aici și să nu mai accesezi vreodată acest site), menționez că mă refer prin cele ce urmează strict la promovarea locurilor frumoase din România (creste montane, sate vechi, popasuri în natură, trasee bune pentru drumeții și ture/plimbări cu bicicleta) folosind mediul online care, din păcate, oferă o deschidere mult prea mare (în ciuda eforturilor susținute de-a optimiza criteriile de căutare cu care conținutul poate fi asociat) către o audiență incertă.

Sunt tot mai dese cazurile în care, în urma unei drumeții sau a unei ture de bicicletă, un loc anume (prin „loc” mă refer la o pădure, un deal, un munte, un sat, etc.) a fost promovat online, din onesta dorință de-a împărtași frumusețea împreună cu oamenii ce au interese comune, dar totul s-a transformat într-un dezastru (vezi poteci de drumeții ce au devenit rapid „teren de joacă” pentru enduriști, ATViști și alte specii), locul respectiv devenind de nerecunoscut.

Lucru pe care l-am tot făcut, la rându-mi, în ultimii ani (nu doresc a fi ipocrit, nici pe departe). Însă, când vedem care este natura societății prin care ne învârtim iar lipsa acută a educației și a bunului simț este puternic vizibilă la tot pasul (gunoaie, animale torturate, copaci tăiați aiurea, case și vile grotești, semințe scuipate pe jos, șamd.), parcă te cutremuri la gândul că pozele tale ce înfățișează un deal foarte fain dintr-o zonă rurală mai „neatinsă” (pe care l-ai descoperit în vreme ce pedalai sau te plimbai de nebun, ascultând păsările și liniștea locurilor) ar putea servi ca sursă de inspirație unui grup de „enduriști” care nu ar ezita să scormonească toată fața acelui deal cu roțile lor, facând suficient zgomot cât să trezească un sat întreg și să alunge toată fauna pe o rază de câțiva kilometri, lăsând în urma șanțuri, mizerie, poluare și zgomot. Dar cum ar fi ca acel loc să ajungă a găzdui evenimente și concursuri de acest tip?!

Cum te-ai simți să știi că pozele pe care tocmai le-ai pus pe blog sau pe Facebook, cu tine plecat la o tură prin locuri faine, au servit unui grup de indivizi ce au descoperit (la distanță de 1-2 ani) zona prin intermediul descrierilor tale precise, dar care au transformat-o într-un bâlci „manelizat”, plin de gunoaie, lipsit de liniștea pe care ți-o amintești și, eventual cu câteva pensiuni chicioase pe ici, pe colo?

Probabil primul instinct ar fi să te disculpi, însă gândește-te bine și hai să fim realiști.

Mentalitățile nu se schimbă. Obiceiurile…chiar și mai greu, iar asta s-ar face în primă fază cu biciul, apoi cu educație sistematică, nu cu acte normative trântite-n sictir prin Monitorul Oficial.

Evident, trăim în era crizelor de identitate și a dependenței de atenție. Asta se traduce, în anumite situații, și prin faptul că dacă nu „bagi” pe Facebook poze din orice plimbare pe care o faci, aceasta nu există. Nimic mai fals! Există în mintea ta, în memorie, în ceea ce ai simțit și în trăirile acelei călătorii!

Internetul este ceva volatil, fapt ce nu este pe deplin conștientizat. Este luat ca un bun „de facto” în viața de zi cu zi.

Pozele și relatările postate azi au șanse foarte mari să nu mai existe peste câțiva ani, din varii motive. Iar, dacă totuși vor rezista, nu-ți vei mai aminti de ele. Cantitatea denominează!

Astfel, dacă un jurnal personal, privat (de exemplu, un caiet pe care-l ții în bibliotecă și în care îți așezi liniștit câteva gânduri în vreme ce servești un vin, o bere sau un ceai – știu, e ceva demodat, însă „experiența” este mult mai palpabiă – sau o pagină de internet cu acces restrâns, pe bază de parolă, limitată la un cerc restrâns de prieteni) nu îți satisface dorințele, orgoliul sau prietenii, postează-le și online (la naiba, se întâmplă chiar să ai prieteni ce ar dori să vadă online câteva rânduri și poze 🙂 ), însă nu oferi „pe tavă” detalii importante ce pot fi ușor găsite de oameni pe care nu-i ai în vizor!

Spre exemplu, când postezi despre o tură pe un traseu montan nemarcat, fii foarte vag în privința indicațiilor clare de acces și intrare în traseu! 2-3 poze de ansamblu sunt suficiente. Crede-mă, cine caută ce cauți și tu, are cam aceleași repere și îi este suficient un punct de plecare (câteva poze făcute pe traseu) ca să investigheze singur mai departe, planificându-și propria călătorie (Internetul este mare, sunt șanse mari ca cel puțin încă o persoană să mai fi scris despre același lucru 😉 ).

În felul ăsta, triezi destul de mult potențialii vizitatori.
La o adică, dacă cineva vrea indicații mai precise, te poate contacta direct (Facebook, Google+, e-mail, etc.). Taman e mai fain așa, iar comunicarea prinde bine.

Ai grijă ce-ți dorești să promovezi, căci chiar s-ar putea să se întâmple, însă nu cum îți imaginezi!
Tu vezi dealuri liniștite, plimbări pe jos sau cu bicicleta, locuri bune de stat cu cortul și înconjurate de liniște și verdeață? Ei văd (și vor face!) bâlci, festival cu mici și bere, PET-uri, gunoaie, animale la proțap, concerte de „muzică ușoară”, poieni transformate în parcări, enduro, ATV-uri și selfie-uri cu o valoare mai mică decât viermele dintr-un măr putrezit ascuns sub covorul ruginiu de frunze al toamnei.

P.S.: Câteva din plimbările pe care le facem vor mai apărea pe acest site, însă cu un text ceva mai laconic, suficient cât să stârnească interesul și să promoveze, ca și până acum, plimbările și mișcarea în natură.

P.S.2: Relatările tururilor cicloturistice efectuate prin alte țări vor fi postate ca atare, fără menajamente de acest gen. De ce? Sunt zone oricum foarte bine documentate. În al doilea rând, românul știe să strice și să transforme-n cocină doar locuri din perimetrul țării sale. Afară, este un semidoct finuț care respectă limitele de viteză, nu aruncă gunoaie pe jos, nu parchează pe trecerile pentru pietoni sau pe întreaga lățime a unui trotuar, iubește animalele și este atent ce scoate pe gură.

P.S.3: Ca să fie clar, festivalul Zilele Nordului nu se încadrează în categoria menționată aici! Susținem cu drag evenimentul si oamenii din spatele acestuia! 😉

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *