Publicat pe

Maneciu – Muntele Verde – Homoraciu

Distribuie articolul:

28 februarie 2016


Cum iarna se pare ca a decis sa plece mai devreme in acest an, am avut parte de cateva saptamani cu vreme pe cat de neobisnuita, pe atat de enervanta. Neobisnuita pentru ca am avut si 20+ grade Celsius in luna februarie si enervanta pentru ca zilele insorite s-au nimerit fix in timpul saptamanii, atunci cand muschii fesieri sunt presati in scaunul de la birou si te uiti cu jind pe fereastra atunci cand gasesti cateva clipe de ragaz.

Dupa vreo doua amanari, reusim sa ne mobilizam in ultimul week-end din februarie, cand prognoza era foarte optimista. Ne adunam vreo 11 insi (in ordine pur aleatoare: Cristi, Nico, a_mic, Mihai, Marius, Catalina, MaC, BodoC, Mircea, Traveller si subsemnatu’) si decidem a pleca duminica, 28 februarie, cu „legendarul” R3001 (ce pleaca la 6:23 AM) pana in Ploiesti Vest, de unde vom pedala pana-n Gara de Sud pentru a lua un tren operat de TFC pe ruta Ploiesti Sud – Maneciu.

Sambata dimineata insa, m-am trezit la auzul unui zgomot cunoscut. Parca ploua afara. Cand m-am uitat pe fereastra, chiar asa si era. Ba chiar o ceata densa punea si mai mare presiune pe situatie. Verificam starea vremii si se pare ca in ziua turei vom avea vreme noroasa, dar fara ploaie. E bine, asa ca sa vina dimineata de duminica. Fiecare s-a trezit cum a putut. Pentru cei ce nu mai sunt obisnuiti cu ore atat de matinale a fost un real efort, insa nimeni nu s-a dezis.

Toate bune si frumoase la CFR inca de la plecarea din Bucuresti, iar din Ploiesti Vest pana in Sud am pedalat pe strazi pustii. Ajunsi la trenul de Maneciu, seful de tren ne trimite la casa de bilete pentru a cumpara suplimentele pentru biciclete, in contextul in care am achizitionat online biletele pentru noi. La casa mi se spune ca nu pot emite biletele pentru biciclete caci aplicatia le poate oferi doar la un loc cu un bilet pentru un adult. Cum noi le avem deja luate online, se ajunge la discutii intre seful de tren si dispecerat in vreme ce noi suim bicicletele in tren.

Odata suiti, alta dandanaie: pentru biletele cumparate deja online (pe care le-am si tiparit, conform regulamentului) seful de tren ne tipareste un alt set de bilete, insa cu un om in minus. „Asa a generat aplicatia!”. Cum numarul maxim de persoane pentru care poti cumpara bilet TFC online intr-o singura tranzactie este de 6, noi avem doua bilete online: unul cu 6 persoane si un altul cu 5. Persoana despre care sistemul spune ca ar absenta este foarte prezenta. Dupa cateva discutii suplimentare intre seful de tren si dispeceratul TFC (pe parcursul carora l-am auzit pe om zicand „Da doamna, scrie foarte 6 si foarte 5…egal 11!”) ce ne-au amuzat teribil, se constata o eroare in aplicatie si se tiparesc biletele pentru biciclete.

Ajunsi in Maneciu, coboram catrafusele, tragem o poza de grup si o luam din loc catre malul Teleajenului, pe care l-am gasit sub forma unui drum destul de mocirlos si cu dale din beton ici-colo, „garnisit” cu destul de multe gunoaie.

E destul de racoare, astfel ca urcarea spre Drajna de Sus vine la fix pentru a ne mai incalzi.

Nici n-apucam sa trecem de Faget ca-l aud pe a_mic strigand „Panaaa!”. Ce sa vezi, chiar a facut pana (la cat de tocite sunt cauciucurile, nici nu ma mira), astfel ca ne adunam ca „injinerii” pe langa pagubit in vreme ce acesta-si „serviseaza” roata (evident, a primit si asistenta 🙂 ) iar noi halim sandvisuri si banane.

Odata rezolvata si problema asta, ii dam inainte. Trecem pe langa Castrul Roman – care era inchis si in renovare – si incepem o coborare destul de lunga pana in Valenii de Munte. Ma rog, am mai si urcat cate-un pic, ici-colo.

DN-ul e relativ aglomerat iar cum noi preferam linistea, cotim repede pe stradute,indreptandu-ne catre Vest. Traversam calea ferata si, dupa o mica urcare, poposim la biserica Sf. Spiridon unde surprindem cateva cadre si servim cate-o gustare.

Ne intalnim cu un cuplu de biciclisti. Merg si ei tot inspre Muntele Verde si Slanic.

La putin timp dupa ce am plecat din fata bisericii avem parte de o frumoasa urcare. Scurta si intensa, inainte de Teisani. Au urmat drumuri partial dezafectate (probabil din cauza lucrarilor la gaze) si pana in platoul de dinaintea Muntelui Verde (unde am oprit pentru regrupare) am mers constant.

Coborarea de pe langa Muntele Verde este destul de abrupta si presarata cu „ace de par”. Datorita zgomotului ritmic, dalele din beton din care este alcatuit drumul iti creeaza senzatia ca ai fi un tren.
Regrupare si niscaiva poze cu peretele din piatra verzuie.

Nu intram efectiv in Slanic ci cotim catre Schiulesti, pe un drum judetean liber ce pare foarte abordabil. Atata doar ca acest aparent atribut este inselator, caci dupa prima urcare (de fapt, imediat ce am trecut de-o pensiune) drumul devine un veritabil drum comunal neasfaltat, pamantos si lutos. Cum tocmai a plouat acum cateva ore, noroiul cleios incepe a se lipi de rotile bicicletelor inca din primele sute de metri. Nu-i doar noroiul, caci pietricelele si firele de iarba se aduna si se ascund prin orice „cotlon” gasesc.

Asa se face ca ultima bucata a acestui judetean, chiar pana la intrarea in Schiulesti, am parcurs-o intr-un ritm de melc, impingand bicicletele, injurand pe-alocuri, ridicandu-le-n spate si curatand des lutul ce se aduna la furci si deraioare.

Cand am ajuns in culme si eram convinsi ca incepe asfaltul, am suferit o mica dezamagire. Deja ne puneam problema de-a ne opri in Homoraciu (traseul initial presupunea sa ne intoarcem tot in Maneciu) si nu stiam exact cati kilometri urma sa parcurgem in astfel de conditii. Singura grija era sa nu pierdem trenul, care era ultimul dinspre Maneciu catre Ploiesti.

Figurile ni se lumineaza cand auzim masini in apropiere si mai ales cand vedem asfaltul. A urmat o sesiune de curatat transmisii si scuturat noroiul de pe roti, in vreme ce grupul se reintregea (ne-am rasfirat nitel pe ultimele sute de metri).

Ne dam drumul la vale catre Homoraciu. Bulgari de lut zboara in toate directiile, dar noi suntem oricum „porciti” din cap pana-n picioare. In scurt timp intram in Homoraciu si ajungem direct la gara. Aici, o parte din noi am mers la un magazin din apropiere pentru a cumpara (in sfarsit!) niste bere, apa si cateva de-ale gurii.

Urmeaza o sesiune foto cu placuta pe care sta scris numele garii. Taman cand ne lua frigul, apare si trenul. Lungut. Avem un pic de emotii in privinta timpului disponibil pentru a urca bicicletele in tren (nefiind capat de linie) insa ne relaxam total cand vedem ca mecanicul de locomotiva isi pune mainile-n cap in vreme ce noi ii facem prietenos cu mana :).

Trenul este format din doua garnituri mai mici. Una se va opri la Ploiesti, celalata va continua pana in Bucuresti. Ne urcam in a doua (mai putin Marius care gaseste mai rapid sa se urce la celalalt capat al trenului).

A urmat o alta poveste cu TFC-ul. Seful de tren (altul decat cel de dimineata) era depasit de situatie. Fiind singur intr-un tren atat de mare si asaltat de foarte multi oameni, a avut reale dificultati in a ne calcula biletele. In egala masura, locurile pe care ne asezasem erau rezervate pentru casa din Ploiesti Sud (o aberatie a aplicatiei de la TFC) fapt ce a dus la situatia in care noi, avand bilet platit cu tot cu loc, a trebuit sa cedam locurile altor pasageri ce-si cumparasera bilete din Ploiesti Sud, in vreme ce ar fi trebuit sa mergem in celalalt capat al trenului (lucru imposibil de facut) pentru a ocupa alte locuri. Am preferat sa raman in picioare.

La momentul scrierii acestui jurnal, o sesizare a fost deja trimisa catre TFC in legatura cu cele doua situatii din aceasta zi. Astept un eventual raspuns.

In Bucuresti ne-am dat mainile si, multumiti de tura ce-a iesit, ne-am imprastiat fiecare pe la casele noastre.

Distribuie articolul:

Un comentariu la “Maneciu – Muntele Verde – Homoraciu

  1. eu nu inteleg ce au in comun astia care fumeaza, cu ciclismul ?
    este fix acelasi lucru cu ce spuneai in articolul despre gunoaie,atv-uri .
    adica agreeati unu care fumeaza doar ptr. ca este un „amic” de gasca
    care are si el o bicicleta si face pe clovnu regelui si al grupului insa, va polueaza
    chiar aerul curat pe care sperati sa-l gasiti in locuri neatinse.
    tocmai ca va e prieten ar trebui sa va respecte, si sa se abtina sa nu-si mai deschida gura
    care pute de la o posta, a veceu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *