Transfagarasanul pe roti cramponate, cu cazare la cort

Distribuie articolul:

25-26 iulie 2015

Mai multe poze (Fotografi: Marius si Dragos)

Ne gandeam de multa vreme la Transfagarasan. Mai ales ca eu si Nico nu am apucat sa vedem aceasta laudata sosea, nici macar din masina. Marius a mai „atacat” o data traseul, de unul singur, prin 2012, de la Pitesti catre Brasov.
Cum doream inca o tura de anduranta, tot reveneam la aceasta idee cu „Transul”. Ce ne facem cu transportul? Trenurile pana in Curtea de Arges nu mai exista iar inca o zi de concediu nu mai putem sacrifica fix acum.

Rasfoind pe forumul Ciclism.ro, gasesc o schita a unui coleg ce planuieste sa plece din Predeal pe ruta Sinca Veche – Victoria – Cartisoara – Balea Lac – Pitesti. Hm, suna chiar interesant. El doreste s-o parcurga in timpul saptamanii, insa noi avem doar o sambata si-o duminica la dispozitie. Asa ca ne mobilizam si, dupa cateva dezbateri legate de sensul in care sa abordam aceasta schita, ne pregatim sufleteste. Montez iar portbagajele pe biciclete si scot de la naftalina cortul de munte (cel mic, care este mai usor de carat in drumetii si la ture de genul acesta). Recunosc ca initial nu prea imi venea sa ies din casa in acest week-end, insa e pacat de vremea care ne ajuta si de zilele care sunt inca destul de lungi.

In prima zi urma sa pedalam 152 km, conform planului. Urcarea este in ultimii 30 de kilometri.
Cu moralul ridicat, iata-ne inghesuindu-ne in R3001, in directia Predeal. Sunt multi biciclisti in tren (ca in fiecare zi de week-end din primavara pana-n toamna), asa ca aranjam toate bicicletele astfel incat cei ce coboara primii sa le poata scoate usor. Dupa un drum destul de monoton, ajungem in Predeal.
Iesim din gara, luam apa si cate ceva de rontait si ii dam bice catre Paraul Rece. O mica urcare chiar la inceput, urmata de coborarea lunga catre Rasnov. Trafic destul de intens, mai intens decat ne asteptam. Pana spre Tohanul Nou avem parte si de niste depasiri tipic romanesti infaptuite de anumiti participanti la trafic, cu masini ce trec la cateva palme de umerii nostri. Drumul este oricum de o calitate indoielnica iar cei ce se avanta cu viteza in depasiri (eventual in timp ce mai si vorbesc la telefon) sunt cel putin inconstienti.
Iesim din acest DN73 (care este si european) concluzionand ca varianta pe DN73A este mult mai ok (cu cativa kilometri mai lunga, dar mai linistita). Trecem rapid prin Zarnesti si facem primul popas la iesirea catre Poiana Marului. Rapid, halim niscaiva fructe/dulciuri si ne hidratam.
Vremea este frumoasa si soarele deja arde. Va fi cald astazi.

Drumul continua un pic in urcare pana spre Poiana Marului, dupa care incepe sa coboare destul de mult. Mergem intr-un ritm sustinut si incepem sa zarim Fagarasii pe partea stanga, dupa Sercaia. Popas la un izvor. Aici ne intalnim cu un grup de biciclisti care mergeau tot spre Transfagarasan. Aveam sa ne depasim reciproc de cateva ori pana in Cartisoara.

E din ce in ce mai cald. Drumurile judetene sunt destul de libere si, dupa Victoria, incepem sa simtim ca ne apropiem de munte. Culmile si crestele devin mult mai clare iar lumina amiezii se transforma treptat in lumina de dupa-amiaza.

In Cartisoara, un ultim popas la un magazin alimentar satesc. Apa si chiftele (pentru Marius).
De fapt, pana in Cartisoara ne-am mai oprit de vreo doua ori la magazine. Am baut si Cola si Sprite, noi care nu simtim de fel nevoia lor. Dar in bataia soarelui si cu ceva kilometri deja „in picioare”, stiind ca urmeaza urcusul pana la Balea Lac, creierasul a dictat.

Dupa Cartisoara, trecem de marea de grataragii ce impanzea pajistile si albiile rauletelor si incepem urcusul.
Partea nordica a Transfagarasanului debuteaza destul de monoton, cu pante care nu sunt prea abrupte. De fapt, ni se par usurele, insa deja avem 120+ de kilometri pedalati pe ziua in curs, iar caldura ne-a stors destul. Urcam cu pauze, incetisor dar sigur.
Pe masura ce castigam altitudine, privelistile devin din ce in ce mai frumoase.

La Balea Cascada nici nu am mai oprit. Ne-am multumit cu cateva poze fara elemente antropice si o poza de grup undeva pe marginea drumului, in timp ce haleam banane.

Soarele incepe sa apuna in vreme ce caldarea lacului Balea ni se deschide in fata ochilor. O sa avem ceva de urcat. Ultimii kilometri sunt cei mai intensi. E clar ca vom ajunge la lumina frontalei, dar avem cortul si nu ne grabeste nimeni. Voia buna nu ne paraseste si urcam cu drag.

Incepe sa se intunece. Mult nu ar mai fi, dar mai dureaza caci inaintam incet. Scoatem frontalele. Deja ne dor foarte tare fundurile, de mai ca ne vine sa pedalam doar ridicati din sa, in ciuda oboselii. Luna troneaza deasupra caldarii si crucea de la Balea straluceste destul de evident. Mai avem cateva ace de par.

In ultimii doi kilometri am mers gandindu-ma doar la cum sa apas pe pedale. Simteam ca daca ma opresc, greu ma voi urni din loc. Intr-un moment de oboseala, ma amuz in sinea mea de un lapsus ciudat ce vizeaza numele cabanei in apropierea careia vom campa. Imi trec multe alte nume prin cap: Curmatura, Malaiesti, Paltin, Negoiu.. dar fix „Balea” nu!
Ultimul cot. E bezna. Vad mai multe masini parcate pe marginea drumului, ceea ce inseamna ca ne apropiem de cabana. Ah, uite ca se vad niste lumini. E bazarul cu bunatati.
Proptesc bicicleta de un stalp si ies cu aparatul foto la intampinare, setat pe „blitz”. Rapid apar Nicoleta si Marius.

Epuizarea este evidenta. Am ajuns. E trecut de ora 22:00, am pedalat 153 km si am urcat ~2150 metri in altitudine.
Intreb la restaurantul Paltinu daca mai tin deschis,dar primesc un raspuns negativ. Apucam sa cumparam niste carnati uscati, o roata de cascaval si paine de la bazar. Suprapret, dar asta este. Luam si apa. Acum, Marius ne indruma catre locul de cort stiut de el.
Ca sa ajungem acolo, a trebuit sa caram bicicletele si bagajele pe un mic deal (sa-i zicem asa) din spatele cabanei Salvamont Balea. Pe intuneric. Nu stiu de unde am mai avut resursele necesare sa facem si asta, dar nu am simtit impedimente.
Punem corturile, ne schimbam. S-a lasat racoarea.
Luam masa pe niste bolovani langa corturi, gustand cu satisfactie din palinca pe care am adus-o (~ 1/2 dintr-o sticla de 0.5 L).

Incepem sa tremuram. Oboseala isi spune cuvantul.
Ne retragem in linistea noptii si adormim.

A doua zi, soarele ne trezeste tarziu. In corturi este cald, asa ca-i vremea s-o luam din loc. Se vad multe masini in parcarea de la Balea, iar de pe creasta deja coboara grupuri de montaniarzi.
Astazi trebuie sa prindem trenul din Pitesti inapoi catre casa, ce pleaca la ora 19:00. In teorie, avem timp. Suntem destul de relaxati.

Strangem tabara si coboram pentru a trage doua poze cu lacul si cabana Balea. Din pacate, locul este cotropit de grupuri de oameni ce nu au treaba nici cu muntele, nici cu linistea. Rasuna manele de peste tot, gratarele deja „s-au incins”, mizerie multa pe jos. Nici nu vreau sa ma gandesc ce-o fi pe fundul lacului.

Primul tunel. Sunt si cateva surse de lumina, insa trecem incet si un pic stresati pe alocuri. Atenti la trafic si la gropile din asfalt, iesim in capatul celalalt si panoramele spectaculoase ale partii argesene ni se deschid.

Coboram usurel, savurand peisajele si dand prioritate masinilor mai „insistente” atunci cand e cazul. Odata coborat „grosul”, drumul continua valurit pana in Vidraru. Caldura nu ne-a iertat nici astazi si au fost momente in care simteam ca abia ma misc la deal. Se simtea un pic de oboseala. Marius a luat-o inainte.

Multe gratare si multa mizerie pe drum. Pare-se ca acea lege a picnicului nu exista, in fapt. La Vidraru ajungem un pic mai tarziu decat ne asteptam. Din cauza aglomeratiei, ma rezum la doua poze si ii dau inainte la vale.
Se pare ca Marius ne asteapta in Capatineni.

Din pacate, multe gunoaie. Coboram atenti la drum si in Capatineni il vedem pe Marius stand la terasa unui magazin alimentar, savurand o bere. Ne intampina si facem un popas. Hidratare, ceva de rontait si tot inainte catre Curtea de Arges.
Initial am schitat drumul astfel incat sa ocolim bucata dintre Curtea de Arges si Pitesti, caci am auzit ca-i plina de camioane iar drumul este prost (Marius l-a experimentat in sens invers). Insa timpul nu este de partea noastra, asa ca din Curtea de Arges decidem sa continuam pe acelasi DN7C pana in Pitesti.
Norocul nostru ca este duminica iar traficul greu este restrictionat. Astfel, cu un pic de ajutor din partea vantului, gonim usor la vale.
Drumul este prost si destul de monoton. Nu am mai facut poze.

As dori insa sa mentionez satul Valcelele.
Dintr-o curte a iesit subit o masina cu numar de Bulgaria, condusa de un „conational”. Au dat agresiv cu spatele, oarecum amenintator, oprindu-se destul de aproape de bicicleta Nicoletei (totul se intampla in mijlocul drumului). Apoi au demarat in tromba. M-am pierdut nitel cu firea si am adresat cateva cuvinte de dulce si vreo doua semne aferente. Ei bine, masina a oprit, iar cei doi „indieni” au coborat precum niste cocosi. Unul cu o undita, altul cu o surubelnita (undita a fost cea mai tare 🙂 ). „Cine esti tu sa ne injuri, ba?”. In fine, Marius si Nico au aplanat rapid conflictul prin vorbe calme (parca am zis si eu ceva, dar nu mai tin minte ce). Gibonii s-au retras si au demarat nervosi. Imediat a aparut o alta masina, cu un alt conational, dar ceva mai in varsta. Acesta a tras langa noi si a inceput sa ne injure, pe motiv ca „ce indraznim sa comentam”. Totodata, ni se spune sa „avem grija, caci altfel o sa sfarsim in sant”.
Ne-am dat rapid seama ca suntem intr-o localitate in care suntem minoritari. Deci, eram „la ei acasa”. Caci in anumite locuri din Romania, politie nu exista. Nici legi. Si noi suntem rasisti daca indraznim sa aratam cu degetul astfel de comportamente.

Ajunsi in Pitesti cu ceva vreme inainte de ora la care urma sa plece trenul, cautam gara. Este in restaurare, dar ne dumirim. Acum, ca sa mancam ceva si sa bem o bere, nu prea avem optiuni. In cele din urma, esuam pe terasa McDonalds-ului de langa gara. Iau 3 beri de la un magazin de vis-a-vis si incropim un soi de masa. Suntem obositi, dar multumiti.
Trenul a fost o Sageata cu doar doua vagoane. Multa lume, dar am reusit sa punem bicicletele pe hol.

Cuvinte de incheiere nu am. Decat ca am facut-o si pe asta! Si o s-o tinem minte.
Evitati totusi portiunea din DN 7C dintre Curtea de Arges si Pitesti. Se poate ocoli prin Curtea de Arges – Valea Iasului – Malureni – Budeasa – Pitesti.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *