Valea Priponului si Valea Caldarilor

Distribuie articolul:

18 iulie 2015

Vaile de abrupt ale masivului Bucegi sunt cel putin imbietoare sau, dupa caz, provocatoare. Reprezinta trecerea de la traseele clasice de drumetie catre cele de alpinism.
Exista insa si destule trasee populare, marcate, de dificultate ridicata (ex: creasta nordica a Pietrei Craiului, Nordica Builei, „La Lanturi” din Piatra Craiului, etc.), dar vaile de abrupt presupun parcurgerea unor zone ce presupun o abordare considerabil mai responsabila si necesita spirit de orientare.

Fiind vreme ideala pentru munte, ne-am orientat spre o tura de-o zi, avand ca plan sa parcurgem Valea Priponului (traseu alpin de grad 1A) pana in creasta cu acelasi nume, ca mai apoi sa coboram prin Valea Caldarilor (tot 1A). Am luat bilete de pentru R3001 (folositi cu incredere acele automate de eliberare a biletelor din gari – cele cu POS) si a ramas sa ne vedem sambata dimineata, pe la 6:15 AM.
Bineinteles, aceeasi bataie de joc din partea CFR-ului. 4 vagoane pentru foarte, foarte multi oameni. Inghesuiala mare. Marius nu a aparut iar cand l-am sunat, l-am trezit. A avut o mica problema la telefon si a ratat alarma. Se intampla. N-are nimic, caci planul era oricum facut. Aveam insemnari, harti, tot.
Trenul se taraie greoi dupa Ploiesti, iar Marius ne da un mesaj in care ne roaga sa-i lasam un semn la intrarea-n Valea Priponului, caci a luat un alt tren si ajunge cam cu 50 min. dupa noi, in Busteni.
Hotaram sa ne regrupam in gara, bucurosi ca a dorit si reusit sa se mobilizeze, in ciuda costului mai ridicat al biletului pentru IR.

In vreme ce-l asteptam la soare, observ un trenulet expus chiar langa peronul liniei intai din Busteni. Pana acum nu l-am observat, asa ca am profitat de ragaz pentru a ma lamuri in privinta „masinariei” (primul tren electric industrial din Romania).

Pe la 10 si 5 minute soseste trenul lui Marius (un IR la fel de aglomerat). Pornim catre Caminul Alpin din Busteni, de unde incepem urcusul pe Triunghi Rosu (TR). Pana ne intram in ritm si ne acomodam cu umiditatea, transpiram :).
In prima poiana, unde profitam de vizibilitate pentru a face cateva poze.

Dupa stana, intalnim drumul catre Poiana Costilei – Valea Cerbului, marcat cu Banda Galbena (BG). Il urmam pana in poiana mentionata, unde facem un alt popas pentru a studia hartile si notitele cu care am venit de acasa. Marius e piscat de una din multele lacuste grase ce misuna prin iarba.
Se vede intrarea pe firul vaii, cu cativa bolovani imensi pe post de cerberi.

Valea poate fi abordata direct pe fir, sau se poate folosi poteca evidenta ce ocoleste putin prima saritoare.
Prima „terasa” ofera un platou foarte frumos, cu un bordei folosit ocazional de catre ciobani. Firul vaii necesita un pic de catarare, dar puteti alege sa abordati potecutele ce va poarta printre jnepeni, in lateralele saritorilor (trebuie sa explorati putin, insa sunt destul de evidente pentru ochiul atent).

Marius a abordat prima saritoare prin partea dreapta, printr-un „horn pamantos” (instabil, dar uscat). Eu cu Nico am ales sa cautam poteca. Odata gasita, ne-a scos exact langa locul in care ajunsese si Marius, deasupra primei saritori.
Peisajele sunt superbe. Se disting foarte frumos Creasta Priponului si Acele Morarului (pe Brana Mare a Morarului se vedea un grup relativ maricel de oameni, iar chiar pe Ace alpinistii isi „faceau de cap”).

Continuam ascensiunea. Destula balega de urs pe vale :). Capre negre nu vedem, din pacate. Norii se joaca cu lumina pe care soarele-o arunca asupra culmilor.

Ajungand in caldarea superioara, luam ca reper cei doi stalpi ce s-ar zice ca sunt ramasitele unui vechi refugiu de vanatoare (din perioada comunista) si urcam „ca pompierii” panta inclinata, tinandu-ne de ierburi („Parca iti infigi degetele in parul cuiva!”, observa Marius).
In creasta Priponului facem o pauza de realimentare si savurare a peisajelor.

Nu tineam mortis sa ajungem la Omu, mai ales ca este multe lume pe platou astazi. Drept urmare, dupa inca nitel urcus, decidem sa coboram pe Valea Caldarilor, o vale spectaculoasa si foarte usoara atunci cand o privesti de sus, insa de jos se prezinta ca fiind mult mai stancoasa.

Ne intersectam cu traseul turistic Valea Cerbului – Omu (BG), pe care-l vom urma in coborare catre Busteni. Destul de aglomerat.
In cele din urma, la finalul unei coborari destul de rapida (ce a pus niscaiva presiune pe unghiile de la picioare), iata-ne inapoi la Caminul Alpin. Directia gara, dar facem o mica aprovizionare pe drum.

Ne-am intors cu R 3012, pe care o sa incerc din rasputeri sa-l evit de acum inainte. Am mai avut de-a face cu el cand ne-am intors dintr-o tura de bicicleta (ni s-au vandut bilete pentru biciclete dar nu ai spatiu unde sa le depozitezi, iar vagoanele sunt clasice, nu etajate), insa de data aceasta a fost jalnic. Mizerie multa si o toaleta dezafectata ce, credem noi, se tot revarsa la fiecare plecare de pe loc a trenului. Caci mirosul era….
Lasand la o parte acest inconvenient, am prins mai mult avant inspre a explora vaile de abrupt din Bucegi.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *