12 aprilie 2015 | De Pasti pe biciclete, cocotandu-ne pe dealuri

Distribuie articolul:

TRASEUL

Kilometri: 120
Diferenta de nivel: ~1260 metri (conform GPS-urilor)

Cum nu aveam planuri de a pleca in provincie si tot vorbeam despre antrenamente, am schitat un traseu pentru o zi, cu plecare din Ploiesti. Doream sa includa destule dealuri si suficienta distanta cat sa ajungem spre inserat inapoi in gara Ploiesti Vest, preferabil destul de obositi. Asa ca am abordat zone tangente cu Drumul Vinului.

Noi doi impreuna cu Marius vom parcurge tot traseul, in vreme ce Oana si Claudiu se vor opri la parinti, in Calugareni. S-a nimerit bine.
Vremea se anunta superba.

Iata-ne-n tren in dimineata primei zi de Pasti, 12 aprilie 2015.
R3001. Pleaca la 6:20 AM.
Nu-i chiar atat de gol pe cat ne asteptam, dar traficul este destul de redus. Soarele rasare-n toata splendoarea, anuntand o zi calda.
Ceva ceata se formeaza deasupra baltilor de pe camp.

Pe la 7:33 ajungem in Ploiesti Vest. Coboram relaxati si incepem a pedala.
Orasul parca-i gol. Lumea doarme sau e amortita.
Miroase a flori si, pe masura ce inaintam catre Est, a gaze si petrol.
Trecem pe langa rafinaria Petrotel-Lukoil.

Ajunsi la soseaua de centura a orasului, trecem pe sub aceasta si intram, in sfarsit, pe un drum de provincie.
Foarte bine asfaltat, ca multe de prin Prahova.

Avem soarele-n fata si ne incalzim repejor. Mergem in ritm destul de lejer si relaxat.
In sfarsit, e primavara. Fata de tura de acum o saptamana, vremea este mult mai frumoasa.

Flori prin gradini, prin copaci, in padurile mici prin a caror vecinatate pedalam agale.
Lumea se mai dezmorteste. Doamnele din sate ies in poarta cu pomeni, spre a imparti vecinilor.
Prilej sa dezbatem cat de buna este coliva pentru biciclisti, luand in calcul potentialul nutritiv.

In scurta vreme ajungem in Albesti-Muru, unde intram pe DN1B pana in Albesti-Paleologu.
Revenim pe drumuri judetene si comunale.

Dupa intrarea in orasul Urlati cotim la dreapta si in vreo doi kilometri facem o pauza. Am parcurs deja aproape 50 de kilometri, insa au fost usori – pe alocuri in coborare lina.

Dupa alimentare si ceva lenevit la soare, ne urcam din nou in sa.
Un pic mai sustinut, caci incep urcarile.

DJ102K ne poarta printre vii, iar dupa Gura Vadului cotim la stanga pe DJ100H, inspre Tohani.
Viile sunt foarte atent lucrate. „La dunga”.

Prima urcare. Dupa Tohani ne regrupam chiar la intersectia cu DC72, ce ne va duce spre Boboci.
Facem o pauza scurtuta imediat dupa ce intram pe drumul comunal.

O alta zona frumoasa, un drum recent asfaltat (dupa cum arata asfaltul, nu o sa tina deloc mult). Coborarea este abrupta si spectaculoasa. Marius „danseaza” cu riscul si atinge 70 kmh.

Dupa o coborare cu privelisti foarte frumoase, incepem urcusul constant catre Calugareni.
Soarele e puternic si ne bronzam vizibil. Puterea sa este peste asteptari.

Odata ajunsi in sat, ne regrupam iar Oana ne invita (impreuna cu Claudiu) sa oprim pret de cateva minute la un pahar de bere, in casa parintilor ei.

Zis si facut. Cu mare placere ii cunoastem familia (fratele, parintii si bunica), suntem rasfatati cu putin cozonac si bere/vin. Se insista sa ramanem, insa planul este trasat de acasa iar avantul e pe masura, astfel ca promitem sa revenim in cunostinta de cauza (oprirea a fost un bonus, ca sa-i zic asa).

Ne luam la revedere si multumim din suflet pentru ospitalitate, urmand a continua direct la deal catre Tataru.
Marius „se infige” voiniceste in urcare. La fel si noi, dar mai incet.
In departare se vad Bucegii incarcati cu zapada.

Ne mai regrupam pe traseu. Drumul este valurit si dupa Gornet-Cricov, trecem pe langa multe curti din care duduie manele.
La iesire Varbila (localitate pe unde am mai trecut toamna trecuta) dam de un soi de balci chiar intr-o mare poiana, langa padure. Cu boxe mari, multe focuri, multe gunoaie, tot tacamul.
Cred ca atatea manele nu am auzit in viata mea intr-o singura zi….

Ne vedem de drum. Avem un traseu de terminat, in fond. 🙂
Intre Iordacheanu si Harsa facem o pauza la marginea campului.

Mai departe pe drumuri valurite, apropiinidu-ne de urcarea spre Galmeia si Seciu.

O urcare foarte frumoasa, serpuita si ingradita de vegetatie. Este foarte cald iar aerul ii destul uscat. Ne mai oprim spre a ne trage sufletul.

Pare ca ar ploua undeva in departare.
Soarele mai intra in nori, fapt ce ne avantajeaza.
Ne ustura buzele si bratele.

Incepe sa apara oboseala. Cand credeam ca am terminat cu urcusul (in Galmeia, si anume), suntem intampinati cu inca vreo doua „cocoase” scurtute.
A nu se intelege gresit. Ne place si urcam in ritmul nostru.
Vreme este destula iar ore de lumina mai avem suficiente.

Dupa Seciu incepe coborarea catre Boldesti-Scaieni. Am ales intentionat ruta asta caci nu suntem mari fani ai drumurilor nationale. Soseaua este rupta pe alocuri, dar practicabila.

In vale cotim catre Sud, spre Ploiesti.
Aceasta parte a periferiei ploiestene arata aproape la fel de oribil ca intrarile dinspre Vest catre Bucuresti. Plin de hoituri si gunoaie!

Ne intersectam cu DN1A pentru o bucata scurta de vreme, ca mai apoi sa ocolim nitel prin Ploiestiori si in cele din urma, catre strada Valeni si intrarea in resedinta prahoveana.
Continuam agale prin oras pana la gara Ploiesti Vest.

Am luat bilete pentru R3010 (ora 19:30). Mai vedem un cuplu de cicloturisti romani. Probabil au facut o tura de doua zile, caci aveau cu ei cort si coburi.

Aceeasi aberatie cu „locurile pentru biciclete epuizate” pe trenurile Regio. Doamnele de la casa de bilete au trebuit „sa sune la sef” pentru a vedea daca „se mai dau locuri”.
Nu inteleg absolut deloc cum functioneaza acest sistem. Vorba lui Marius, „facut de niste idioti, special ca sa te incurce”. Garnitura e deja in miscare dinspre Brasov, deci nu e ca si cum i se va mai atasa un vagon in Ploiesti…

In fine, dupa vreo 10 minute de asteptare aflu ca „s-au aprobat” locurile pentru biciclete. Parca tocmai a venit laptele la alimentara…

Cumparam bere si ceva de rontait de la magazinul garii. Ne postam pe peronul liniei 3.
Este ceva lume, dar mai sunt de venit vreo doua trenuri pana la al nostru.

In cele din urma isi face aparitia si R3010. Bineinteles, are vagon etajat si zona speciala pentru biciclete. Unde nu este nici un biciclist.
Deci, trenul era liber, locurile pentru biciclete erau libere, dar softul casei de bilete „anunta” ca locurile sunt epuizate (!!).
Urcam bicicletele fara graba (trenul acesta zaboveste 7 minute in gara, pare-se).

Pana la Bucuresti discutam despre biciclete, echipamente si planuri cicloturistice pentru anul in curs.
A da! Si despre cat de lipiciosi si arsi suntem.

Ma gandesc numa’ la o crema cu care sa ma dau pe buze, caci abia mai pot vorbi….

O tura foarte frumoasa intr-o zi in care, vorba Nicoletei, „vremea si-a luat revansa”.
Zona viticola dinspre Buzau merita toata atentia, insa cred ca voi face tot posibilul ca pe viitor sa nu mai intru in Ploiesti prin zona de Nord-Est. 🙂

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *