29 noiembrie 2014 | Pedala „la minus” pan’ la Sotrile

Distribuie articolul:
TRASEUL


Vezi ba, ti-am zis eu!….Dac-asa le place lor, ce sa le faci?….” am auzit zicand un cioban catre colegul sau, in timp ce-si manau oitele pe drumul de pe Valea Doftanei.
Fix cand ceilalti trei biciclisti degerati din fata mea deja trecusera pe langa ei, in goana catre caldura unui local din Campina.
Dar, s-o iau de la inceput.

Planuiam noi o tura. Discutam pe la mijlocul ultimei saptamani din noiembrie ca n-ar strica o tura mai serioasa, cu multa urcare. Asa, ca poate-i ultima pe anu’ asta si vremea pare ok (da, e frig dar stim ca daca te echipezi ok n-ai probleme).
Stabilim pentru sambata, 30 noiembrie. Evident, prognoza parea sa mai joace feste, anuntandu-se ceva ninsori. Las’ ca n-o da fix sambata, vedem noi.

Nico ezita initial (din cauza temperaturilor) insa a ajuns rapid la concluzia ca nu i-ar placea sa rateze iesirea. Si bine a facut. Vineri seara am trecut pe la gara sa mai luam un bilet de tren :).

Bilete la Regiotrans, apropo. Cum e mai frig si se lumineaza mai tarziu, am zis ca-i afacere sa plecam cu un tren la o ora mai decenta. Pe la vreun 8 si ceva adica.

Inarmati cu termosuri in rucsaci, primele pedale spre Gara de Nord nu-s chiar asa de rele. Evident, aici e mai cald.
Direct la tren ne vedem cu Marius si Cristi.

Tren care a plecat cu intarziere si avea sa se opreasca de cateva ori pe parcurs. Noi eram echipati ok, pregatiti cu destule straturi de haine. Se simtea frigul.
Din vorba-n vorba, Marius arunca ideea de a face si o drumetie asa, de duminica, fix in ziua urmatoare. Mai vedem cum ne simtim diseara.

Ajungem in Ploiesti cu intarziere.
Planul era maret: Mislea – Campina – Sotrile – baraj Paltinu – Secaria – Comarnic (vreo obj’ de kilometri…adica 80).

Incepem a pedala printr-un Ploiesti ce recent a intrat in santier. Cu bulevardele, de! Nisip, mazga si nervi peste tot, caci masinile nu prea mai aveau pe unde merge iar noi ii cam incurcam, pare-se. Nu ca ar avea unde sa se duca, la ce coada e mai in fata, dar asa-s unii bizoni.

Iesim din oras pe o ruta deja parcursa de mai multe ori in acest an, catre Plopeni – Cocorastii Mislii.
Copacii au cam fost deposedati de frunze si trebuie sa recunosc ca si aceasta priveliste imi place foarte mult. Are ceva misterios si oarecum contemplativ.

Ne-am incalzit si pedalam la o temperatura optima. Este polei pe jos, insa cauciucurile late cu presiune un pic redusa fac fata fara probleme. Este totusi asfalt.

Pe masura ce ne apropiem de Campina, altitudinea creste treptat. Temperatura scade insa iar la primul popas deja ne bucuram de albul copacilor si de gheata ce a imbracat absolut tot.

Halim cate-un sandvis, bem ceai si palinca iar apoi ne decidem s-o luam din loc. Nu de alta, dar deja cam ne-a luat frigul.
Daca nu esti atent si franezi brusc, ai toate sansele sa aluneci. Dar e foarte frumos. Un sentiment aparte sa pedalezi pe vremea asta. A si nins, pare-se.

Urcam ce mai urcam si iata ca traversam Doftana – asta dupa o coborare frumoasa – si ne indreptam un pic spre Campina. Bineinteles, cotim dreapta catre Voila si incepem a urca spre Sotrile.
Deja peisajul este si mai misterios. Frigul in schimb e din ce in ce mai concret.

Merge un pic mai greu, dar merge. Ajungem langa o surpare de drum. In dreapta se vede nitel din Valea Doftanei.

Incepe valureala. Bucati serpuite de coborare urmate de mai multa urcare. Mai e pana in Sotrile iar eu cam raman in urma.
Prostia de a nu manca tocmai corect in saptamana ce a trecut a dus la o epuizare cam rapida a resurselor.
Pe masura ce urcam, temperatura scade si mai mult iar oboseala mea e mai acuta. De fapt, nu oboseala, ci o stare de vlaguiala efectiva. Simt ca as putea sa alerg mult si bine, dar abia imi pot controla muschii. E clar, sunt varza.
Apare indoiala cu privire la capabilitatea de a mai urca si Secaria.

Marius si Cristi sunt ceva mai in fata. La fel si Nicoleta, care urca cu drag si spor.
Ceata e din ce in ce mai densa.

Sa fie doar -2.5? Ma rog, se resimt ceva mai putine.
In cele din urma ii prind si pe ceilalti. Comunic faptul ca nu ma simt tocmai in parametri si vedem jos, spre Paltinu, cum evolueaza situatia.
Nu-i vorba, ca si ceilalti resimt frigul. Doar ca sunt intr-o forma semnificativ mai buna.

Din Sotrile, cotim dreapta pe scurtatura abrupta (si asfaltata) catre Paltinu, in coborare. Plin de polei si nisip.
Incet, cu mare atentie.
Imi pun polarul si manusile de munte, caci nu mai pot de frig.
Asta pare mi-a fost…..

Ne regrupam jos si ma recunosc invins. In loc sa se supere, toti zic „pai ne-a cam ajuns cu frigul plus ca oricum nu am fi avut timp sa facem si urcarea cealalta chiar daca erai si tu in forma….hai spre Campina, bem un vin, mancam o ciorba..”.
Zis si facut. Inca-un gat de palinca si o luam catre Campina.
13 kilometri pe care i-am pedalat la cadenta mare din dorinta de a ne incalzi mai repede.
La mine apar si crampele fix inaintea Campinei. N-am mai avut crampe din 2009!
Jenant! Antrenament sporadic la biciclit + hranire insuficienta => „au ce retard sunt!”.

Trecem si pe langa oite, ne incalzim si intram in Campina. Directia localului pe care deja-l stim.
Aici e ceva petrecere de plozi, dar avem si noi loc. Nu, nu cu ei la masa facand pe clovnii degerati, ci la o masa intr-o cu totul alta zona.
Ciorba de vacuta? Cam subtire,dar calda. Chelnerita? Cam praf de data asta (adica pare ca s-a lobotomizat recent) iar vinul….nefiert si prost. Dar decat nimic, tot e ok.

Cum stam la masa si vorbim, se revine la ideea drumetiei din ziua urmatoare. Ca cica ar ninge la noapte si poate e chiar la fix.

Mersul la pas e diferit de pedalat, asa ca zic da. E si dor mare de munte.
Stiu ca daca mai mananc ceva acasa si ma culc (evident, ambele dupa un dus fierbinte), o sa fiu „resetat” dupa cateva ore de somn. Numa’ bun de plimbat.

Se mai dau 2 telefoane si iaca suntem 7 pe lista pentru duminica :).
Cristi se gandeste doar la dusul cald de acasa.

In gara din Campina, luam bilet la un Regiotrans. Si bine facem, caci platim putin si avem caldura in spatiul pentru biciclete. Ne uscam cagulele si manusile in vreme ce trenul marsaluieste catre Bucuresti. Biletele le cumparam direct din tren, doar ca prea seamana cu un bon de la ceva Cora/Carrefour, caci au fost tiparite legat.

In gara mai facem o oprire pe la casa de bilete pentru a cumpara cele de trebuinta in vederea iesirii de a doua zi.
O zi foarte frumoasa! Iar tura a fost pana la urma reusita.
Un inceput numai bun pentru un week-end de miscare si recreere.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *