29-31 mai 2014 | Drumul catre Berlin

Distribuie articolul:
Ideea de a merge cu trenul pe distante mari poate parea nebuneasca, stupida sau de-a dreptul fara sens. Insa am avut o mare retinere vis-a-vis de transportul bicicletei cu avionul. Plus ca era nitel mai ieftin cu trenul si….ne place si mersul cu trenul :).
Am cantarit-o pe toate partile si stiam ca o sa pierdem doua zile pe drum. Insa nu trebuia decat sa repetam rutina deprinsa anul trecut, cand am mers cu bicicletele de la Bucuresti pana la Viena. Asta presupunea demontarea rotilor fata si a pedalelor, cumulat cu organizarea bicicletelor intr-o cabina cu 3 paturi dintr-un vagon de dormit. Aveam sa le punem in locul cuierului pentru haine, ancorandu-le cu cat mai multe chingi si cordeline.

Zis si facut. Am mers de am cumparat bilete de tren pentru mine, Nico si Mircea. Doua trenuri de noapte: Bucuresti Nord – Budapesta Keleti si Budapesta Keleti – Berlin Central (Hbf..cred ca vine de la „hauptbanhoff”). Trebuia sa ne si intoarcem de la Viena, asa ca am ales tot trenul, stiind ca e perechea celui ce pleaca din Bucuresti si ca are personal romanesc la bord. Pentru returul Viena-Bucuresti, am luat 4 bilete, caci era si Marius (care s-a dus cu avionul pana la Amsterdam, platind 100 Euro doar pentru transportul bicicletei).
De caciula, biletele de tren au fost undeva pe la 1000 de lei (cost ce include Bucuresti – Budapesta, Budapesta – Berlin si Viena-Bucuresti).

Concret, trenurile au fost asa:

  • LA DUS
    • Bucuresti – Budapesta : Plecare la 17:30 din Bucuresti, ajunge la 08:50 in Budapesta – teoretic (29 – 30 mai)
    • Budapesta – Berlin : Plecare la 20:05 din Budapest Keleti, ajunge la 09:08 in Berlin (30 – 31 mai )
  • LA INTOARCERE
    • Viena – Bucuresti : Plecare la 19:48 din Viena, ajunge la 16:05 in Bucuresti nord (15 – 16 iunie)

Destul de ok. Ne-om descurca.

De la bun inceput am avut emotii legate de momentul in care va trebui sa urcam cu bicicletele in tren, in Budapesta. Eram 100% sigur ca cineva va spune ceva, dar contam pe comunicare, poze cu modul in care urma sa le aranjam si, in ultima instanta, pe niste Euro tinuti special de-o parte.

Gara de Nord, ziua plecarii. Destul de cald, desi se anunta ploi in toata Europa ce vor ajunge si la noi in perioada urmatoare – parte a unui val de frig, daca imi aduc bine aminte. Ne intalnim cu Mircea si asteptam trenul.

Odata „tras”, ne postam in fata vagonului de dormit si ne apucam sa scoaten pedalele, rotile fata si (evident) bagajele. Intre timp, unul din noi prezinta biletele. Insotitorul se uita un pic panicat la noi, caci stie ca e problema cu bicicleta pe trenuri EuroNight. Ii explicam ca am mai calatorit asa si ca le vom aranja frumos.
Ceea ce am si facut. Cu toate astea, omul ne-a spus prieteneste sa stam cu jaluzeaua trasa si cu usa inchisa odata ce intram in Ungaria, caci controlorii unguri fac, citez, „foarte urat si foarte mare scandal” daca ne vad cu bicicletele asa. Nu i-am dat nici o atentie, nu a fost cazul.

Ne linistim, trenul pleaca. Undeva pe la 17:30, si anume. Povestea bine stiuta legata de modul in care circula trenurile pe la noi :). Adorm relativ greu.

Undeva spre ora 5:30 AM parca, a doua zi, ajungem la vama cu Ungaria. Evident, se merge GREU pe la noi, din cauza eternelor lucrari la calea ferata.
Prezentam documentele si continuam. Cu jaluzeaua trasa, evident, caci de aia platesti bani la tren: ca sa mergi „pe shustache”. Ai voie sa urci si cu 4 trollere enorme intr-o cabina ca nu-ti zice nimeni nimic, insa daca pui o bicicleta in asa fel incat nu incurci pe nimeni, e jale!

Iaca ajungem si in Budapesta. Insotitorul de vagon ne spune ca nu avem mult timp la dispozitie, caci aici trenurile zabovesc putin in gara. Ne ajuta tinand una din usi ocupate in vreme ce noi am dat jos bicicletele si bagajele. Ne uram toate cele bune iar el ne spune, vizibil usurat, „Ce bine ca nu au fost probleme! Drum bun!”.

In Budapesta este frig. Un contrast sensibil fata de Bucuresti. E innorat, bate vantul si cred ca sunt 12-13 grade. Trag un fas pe mine.
Montam rotile, pedalele si bagajele. Cum aveam niste ore de pierdut prin Budapesta, am zis sa ne plimbam.

Insa nu prea ne-a iesit. Am trecut pe vestitul pod cu lanturi dar nici poze nu am facut (decat 3-4), caci vremea era de-a dreptul execrabila.

Plus ca aveam pozele din tura de anul trecut, cand am prins o zi superba de vara prin capitala maghiara.

Dupa un pic de pedalat prin oras a intrat frigul in noi, asa ca am tras la o terasa ce avea incalzire. Fara gluma, putinele terase deschise aveau niste radiatoare langa mese.
Am baut, in loc de bere, ceai cald si cacao cu lapte.

Ne-am mai miscat ce ne-am mai miscat insa, din cauza vremii ce devenea si mai neprietenoasa, ne-am refugiat in gara. Si aici…probabil printre cele mai indelungi asteptari din viata mea.

Am stat in capatul peroanelor, pe doua banci, uitandu-ne la lume si la trenuri. Facand nimic. A, mai mancam din sandvisurile cu care plecasem de la Bucuresti si, la un moment dat, am iesit pana la un McDonalds de vis-a-vis de gara pentru a cumpara 3 ceaiuri. Pe drum, m-au amuzat niste tigani de-ai lor ce faceau contrabanda cu tigari si tot strigau: „tzighiii-tzighiii! eee?”.

Stiu ca Marius e in Berlin de ieri, s-a dus la campingul stabilit. Ii dau un SMS, intrebandu-l de sanatate si de vreme. Imi raspunde incurajator: „Campingul e mult sub asteptari, nu e iarba, e aglomerat iar azi noapte a fost chiar frig in cort. Ieri, maxima zilei a fost de 9 grade.”.

Super, era de asteptat in iunie!

Orele trec. La fel si turcii bisnitari ce faceau turul caselor de pariuri, magazinelor si shaormeriilor din gara.

Pe la 19:30, de nerabdare, dam sa ne pregatim bicicletele. Ca sa facem ceva, nu de alta.
Simt ca am creierul neted de la atata uitat in gol. Clar data viitoare merg cu avionul! Ce-o fi fost in capul nostru? Nu mai conteaza. Ne tot intrebam daca o sa fie ok in tren.

Apare si linia alocata trenului pe afisaj . Suntem chiar in capatul ei, ceea ce e haios. Ne pozitionam. Trenul este tras si ne ducem la vagonul cu pricina, cu biletele in mana.

Insotitorul vagonului, ceh din cate ne-am dat seama – caci si vagonul era cehesc, ne vede si ne spune clar ca este imposibil sa urcam cu bicicletele in acest tren. Ferm.
„Ba nu nene, este FOARTE POSIBIL!”…dar m-am abtinut.

Incepe o dezbatere, Mircea scoate aparatul foto si ii aratam o poza cu aranjamentul bicicletelor. Ii cerem 5 minute in care sa ne lase sa aranjam toate cele, ca mai apoi sa ne faca o vizita. O doamna de origine germana ne observa si asista la toata discutia. Era unul din pasageri. Se urca inacelasi vagon si, in timp ce eu caram bagajele, ma intercepteaza pe hol:
– „So, will they let you take your bikes aboard?”, zice ea
– „Well, I sincerely hope so!”, ii raspund
– „Ah! Hope?”, zice ea nitel scandalizata, nestiind ce reactie sa am. Continua: „It should be more than normal for them to allow bikes! Look at all this space!”, spuse aratand spre cuierul unde aveam de gand sa atarnam bicicletele. „It’s your luggage, it doesn’t matter if it’s a bike or not! It’s absurd for them to give you a hard time!”
Placut surprins, ii raspund cu aprob si apreciere.

Urcam bagajele, legam biclele. Cabina e mai mica/ingusta decat cele de prin vagoanele romanesti, dar spatiu este suficient pentru biciclete.

Vine insotitorul. Le vede si spune ca pana la urma e ok si ca sa stam linstiti. „You can give me a beer in the morning…he he he…”
Dar, sa nu mai repetam figura, caci e impotriva regulamentului sa accepti biciclete pe trenuri ce nu au vagon special.

Nicoleta imi spune intre timp ca insotitorul isi dadea coate cu controlorii/sefii de tren unguri, pe peron, uitandu-se spre noi in mod ironic si, probabil, glumind pe seama noastra. Asta se intampla in vremea ce ea ramasese cu o parte din bagaje pe peron, in vreme ce eu cu Mircea urcam restul in tren.
Fapt important, caci la 10 minute dupa ce trenul a plecat, fix cand sa deschidem una din sticlutele de palinca, fericiti fiind ca am scapat de stres, bate cineva la usa.

Deschidem. Sunt cei doi sefi de tren unguri, cu insotitorul de vagon ce sta undeva mai retras, parand un pic stanjenit.

Incepe discutia:
„What is this?! No bicycles! This is EuroNight! You are not allowed!”, zice unul. Nervos, pe un ton de doi lei, de parca eram un copil prost ce tocmai si-a facut nevoile in public.

Incercam sa ii explicam, cu frumosul, toate cele. Ca am mai calatorit, ca e bagaj, ca e demontata, ca e cabina cu 3 locuri in care suntem doar noi trei, ca nu deranjeaza pe nimeni altcineva,ca nu murdarim cu nimic (pusesem saci de plastic pe foi si pe deraioare, din dorinta de a nu murdari cu ulei de lant prin cabina).

Degeaba. Pe acelasi ton de doi bani, „No! At the first stop, the bicycles get thrown out, understand?”.
Cu greu abtinandu-ma, il las pe Mircea sa mai discute cu ei. Ajungem la concluzia ca platim bilet de bagaj pentru ele, dar sa ne dea chitanta.

Dupa ce au vorbit intre ei, au pus pretul: 35 Euro/bicicleta. Superb.
Au tiparit biletele (la un soi de POS portabil – am vazut si pe la CFR asa ceva mai noi) si, dupa ce le-am dat banii, cu un zambet la fel de ironic, au zis „Ciaoooo!”. Dusi au fost.

Evident, am inchis usa si transpiram de nervi. Cu greu ne-am calmat. Nu prea aveam ce face. Trebuia sa ajungem.

Ca sa fie clar, anul trecut am pedalat cateva zile prin Ungaria. Oamenii ne-au lasat o impresie foarte buna! Nu vreau sa fiu banuit de xenofobie la adresa vecinilor, caci chiar nu este cazul. Insa sunt de remarcat personajele de genul acesta, care pot alimenta ideile preconcepute legate de relatia romano-ungara.

Faptul ca am avut de-a face cu trei personaje de o calitate indoielnica (ce fie s-au inteles de la bun inceput sa ne urce in tren iar apoi sa ne ia banii, fie nu…n-o sa stim niciodata si nici nu mai conteaza) nu inseamna ca toti ungurii fac la fel, indiferent ca iti afla originea sau nu. Sau poate, suntem noi atat de inadaptati regulilor vestice incat ne-am asteptat ca totul sa decurga „ca la noi”, la mica intelegere. Caz in care, tot trist e. Doar ca pentru noi.

Bauram niste palinca. Asta este. Am mai pierdut niste bani, dar macar ajungem la Berlin. Acolo ne vom intalni cu Marius si vom incepe, efectiv, vacanta.

Ne punem la somn. Scot player-ul si ascult niste Opeth inainte de culcare, pentru a ma linisti definitiv 🙂

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *