Publicat pe

17 iunie: Mohacs – Vukovar

Distribuie articolul:
Harta etapei

Create Maps or search from 80 million at MapMyRide

Km parcursi in ziua curenta: ~104
Total: ~772 km
Track GPX: https://drive.google.com/file/d/0ByRfPcst6S-6eURESjVMdnRJOEk/edit?usp=sharing
Foto: Dragos si Marius

In camera in care am dormit (la cazarea din Mohacs), gasesc o carte de-a lui Marin Preda tradusa in limba maghiara. Din pacate, nu am reusit sa aflu pe Internet care este mai exact.

Dupa apelul de dimineata, mergem la magazinul SPAR din apropiere si cumparam mancare pentru micul dejun si restul zilei. Micul dejun il vom lua mai tarziu nitel astazi.

Ne luam la revedere de la gazde si pornim catre Udvar in jurul ore 9:30. Astazi vom intra in Croatia.

Facem vama de doua ori. O data in Ungaria si a doua oara la croati. Ni se pun stampile pe pasapoarte iar una din doamnele de la vama ne spune „Multumesc” in romana. Multumim si noi si continuam.

Dupa inca un kilometru in urcare usoara, tragem pe dreapta la umbra unui copac pentru a lua micul dejun.
Este cald, evident.

Odata alimentati, setam azimutul pe Osijek. Pe drum, oprim in Beli Monastir pentru a schimba bani la posta. 1 Euro = 7.4 Kuna. Vis-a-vis de posta (oarecum) e o terasa. Ne imbie la o bere, doua.
„Aluneca” mai ceva ca apa.

Nu ne mai vine sa plecam, dar o facem usurel.
Continuam incet catre Osijek, cu cateva pauze. Soarele arde in continuare. Nicoleta a inceput sa foloseasca din bandane pentru a mai diminua disconfortul cauzat de arsurile dobandite pe piciorul drept.

Catinel, ajungem in Osijek. Un oras foarte frumos si linistit, situat pe malul raului Drava, la 25 de km in amonte de locul in care acesta se varsa in Dunare.

Odata intrati in oras, continuam sa pedalam pe drumuri fara umbra. Traficul este destul de intens, insa soferii sunt foarte de treaba si intelegatori. Nu sunt de negrlijat tramvaiele, foarte familiare si noua.

Oprim in zona centrala. Bem doua beri (Osjecko – foarte buna!), stam la umbra si mancam cate-o inghetata. Observam ca este un oras in care oamenii folosesc foarte mult bicicleta. Oameni de toate varstele, doamne si domnisoare, copii si domni in etate.

Am dori sa aflam daca exista cazare undeva in apropiere, caci nu ne mai prea vine sa pedalam pana in Vukovar. Punctul de informare turistica era inchis deja, asa ca ne-am repezit la un magazin de biciclete.

Baietii ne-au intampinat cu caldura intr-o engleza fluenta. O diferenta sesizabila dupa cateva zile de mers prin Ungaria, unde era mai indicat sa stii germana (nu este nicidecum un minus, a nu se intelege gresit!).

Cei de la magazin ne spun ca avem sanse mult mai mari sa gasim ceva in Vukovar. In fond, mai erau ~30-35 km.
Dupa ce mai schimbam cateva vorbe (clasicele „de unde sunteti? unde mergeti?”), ne salutam cu respect si pornim catre Vukovar, folosindu-ne de track-ul GPS schitat de acasa.

Iesim din Osijek pe un drum de centura, cu mutle camioane. Din fericire, urmeaza o bifurcatie in 3 km, astfel ca scapam de traficul greu.

Tot inainte catre Vukovar, prin linistea campiei si soarele arzator. Apa din sticle si bidoane este putina si calda. Inaintam greoi, cu pauze. S-a acumulat nitica oboseala, n-am ce zice.

In cele din urma, ajungem la intrare in Vukovar.

Ne alimentam cu apa rece de la un magasin si incepem sa umblam dupa cazare.

Orasul poarta urmele vizibile ale razboiului recent. Cele cateva hoteluri din zona falezei Dunarii sunt ori abandonate, ori intr-o stare dezolanta. Functioneaza cateva terase.

Cu chiu, cu vai, reusim din a 3-a incercare sa dam de o cazare. De ajutor a fost un indicator situat chiar la drumul principal, cum mergi catre Ilok, pe DN 2.

Dam de o doamna mai zdravana, foarte zambareata, ce vorbeste engleza fluent si zambeste foarte mult. Ne cere 40 de euro pe noapte, insa ii spunem ca e cam mult. O negociem la 30 / camera si ne invita inauntru. Tot repeta ca „it’s made in a special style, you know?..it’s special style!” in timp ce ne arata diverse decoratiuni aduse de prin Egipt si Orientul Mijlociu. Lui Mircea i se adreseaza cu „Darling”, data fiind varsta mai apropiata si o mica simpatie, probabil.

Camerele sunt foarte ok si curate. Baia este comuna, insa nu ne deranjeaza. Ni se da si factura pentru noaptea in cauza.

Dupa dus si un pic de relaxare, iesim sa bantuim prin oras. Si aici, zona falezei este indiguita cu saci de nisip. Se vad urmele inundatiei.

Exista cateva locuri amenajate in care lumea forfoteste, dar sunt in general baruri.
Ne oprim la restaurantul Paradisio, aflat chiar in apropierea cazarii. Mancam o pizza foarte, foarte buna si bem aceeasi bere Osijeko. Personal foarte amabil.

Indreptandu-ne catre cazare, simtim un miros puternic de ferma de porci. O fi de la Dunare.

Urmele gloantelor, casele distruse si scrierile de pe pereti te tin treaz, facandu-te sa realizezi ca treci printr-un loc in care s-a desfasurat un adevarat genocid in timpul Razboiului de Independenta al Croatiei. Maine vom face cateva poze, pe lumina.

Totusi, orasul se reface si este pe un „trend” pozitiv, ascendent. Iar localnicii par mai mult decat mandri de asta. In fond, este meritul lor pentru ce au reusit sa recladeasca, iar eforturile continua. Incet, dar sigur…la fel cum vom pedala si noi in ziua ce urmeaza.

Distribuie articolul:
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *