14-15 decembrie 2013 | Hoinareala prin Baiului si Clabucetul Taurului

Distribuie articolul:
FOTO: EU si Marius

Cum anul asta am ajuns prea putin cu piciorul pe munte, s-a adus in discutie o iesire fix dupa ce s-au tot anuntat ninsori zdravene pe la munte. Zapada fiind inca proaspata, am zis sa nu ne aruncam pe Bucegi, ci vis-a-vis, prin Baiului. Si asa, personal, nu am mai fost. Argument in plus.

Schitam traseul, ne hotaram, caut o cazare prin Azuga (Vila Carmen – recomand; 90 RON camera dubla in week-end) si luam biletele pentru tren. 6 persoane.

Iata ce am parcurs in cele doua zile.

14 decembrie: Busteni – Culmea Zamora – Platoul Baiului – Cabana Schiorilor – Azuga

Create Maps or search from 80 million at MapMyHike

15 decembrie: Azuga – Clabucetul Taurului – Predeal

Create Maps or search from 80 million at MapMyHike

Trasee usoare, numai bune pentru o dezmortire la inceput de iarna.

In dimineata de sambata, ne prezentam la trenul ce pleaca din Gara de Nord la ora 5:45 AM. Somnorosi.

Un pic de vorba, mai cate-un sandvis si uite ca ajungem in Busteni. Nu pare a fi atat de multa zapada pe cat ne inchipuiam, insa e frig. Ne blindam si o luam din loc pe drumul forestier de Zamora. Un drum ce urca lin pana dupa o stana, in platou, cand traseul marcat cu CR (Cruce Rosie) se abate, urcand catre varful Baiutul.

Traseul este unul chiar foarte usor. Vara este ciclabil integral iar dificultatea cred ca apare doar atunci cand este multa zapada.

Ne miscam constant, vorbind. E timp mult si drumul e mai mult decat practicabil. Ocazional, ne oprim pentru a mai degusta cate-un ceai (din termosuri). La iesirea din padure, ultimii copaci arata foarte interesant cu cerul senin pe fundal si un strat de zapada la baza.

Avem cu noi si traditionala palinca de Zalau. 1 litru. Degustarea incepe usurel, de pe drum. Cate putintel.

Iesim din forestier si urcam un pic mai sustinut catre Baiutu. Privelistea este foarte frumoasa. Pacat ca s-au mai adunat norii catre Bucegi.

Ajunsi langa varf, ne regrupam. Facem cate-o poza, mai bem niste palinca si continuam la mers sustinut (cu mici pauze ici-colo). A fost cel mai inalt punct al traseului nostru astazi (1754 metri).

Zapada este un pic mai generoasa, asa ca ne punem toti parazapezile.

Multe urme de vulpi, sau de lupi? 🙂

Ne indreptam catre Cabana Schiorilor. Pe margine, cand cate-o vale frumoasa (chiar cu vedere catre Ciucas, in departare), cand flori de gheata.

Planuiam sa bem si un vin fiert la Cabana Schiorilor, insa era inchisa. Nu e atat de multa lume pe partiile de la Azuga, asa cum ne asteptam. Stam doua minute si o luam la vale, pe „panta prostului”, direct pe partie.

Ajungem in Azuga mult mai repede decat credeam, acompaniati de „probe de sunet” dinspre o scena unde se pregatea marlania din seara respectiva. Am uitat sa mentionez ca se auzea galagie inca cu 20 de minute inainte de a ajunge din platoul Baiului la cabana Schiorilor. Asta ca sa va faceti o idee cat de tare putea fi.
Evident, numai „manele moderne”: probabil Velea si alte fufe („stai cu mine”, „ia-ma, fa-ma”, etc.). Asta conteaza mai putin.

Marian e primul care, pe masura ce ne apropiem, incepe sa arate semne obscene si sa tipe „Probe!! Luati d-aci!”. Incep si eu sa ridic „dejtele mandriei”. Suntem observati, dar ii doare la basca. Ma rog. Intrebam si un politist local daca au voie sa foloseasca un volum atat de ridicat, in contextul in care nu este mai nimeni pe partie. Ni se spune ca avem dreptate, dar ca legal nu au ce sa le faca. Autorizatia nu prevede si un numar maxim de decibeli.

Ajungem la cazare (rapid), lasam bagajele si iesim la restaurantul hotelului „Nu Ma Uita”. Cate-o supa, un vin fiert, un ceai, o bere, fiecare dupa pofte.

Dupa ce cade intunericul, rezervam masa pentru ora 18:00 si iesim la o plimbare scurta pana dupa pastravaria Limbaselul. S-a inseninat si Luna troneaza. Taclale, amintiri, mistouri.

Ne intoarcem, mancam, mai bem niste vin, dupa care cazare -> somn zdravan inca de pe la orele 20-21:00.

A doua zi, traseul este mai lejer. Se urca sustinut un pic, in prima parte.
Vremea e mai buna. Cerul e foarte senin. Luam micul dejun la acelasi restaurant si incep sa raman fara voce (m-a tot sacait o iritare / semi-raceala inca de miercurea trecuta).

Dupa aceea, bajbaim nitel dupa intrarea in traseu (aveam GPS, dar cautam strada potrivita) si o luam la „deal” catre Clabucetul Taurului.

Urmele proaspete de ursi garnisesc poteca.

Se discuta despre munte, despre Muntenegru, despre ture de bicla pentru anul urmator, despre cicloturism si ture de cicloturism, despre alergare si alergare montana, despre Italia si Sicilia. Degustand ce mai avem din palinca, ajungem usurel inspre platou.

Deviem nitel de la traseu cu scopul de a atinge un punct de belvedere, ideal pentru poze pe o asa vreme.
Vedem cam tot. Bucegii (cu totul..cotele dinspre Sinaia, Caraimanul, Costila, vaile alpine, Jepii, etc.), Piatra Craiului (in speta creasta nordica), Postavarul, Iezer-Papusa (nitel mai tarziu).

Este cald. Ramanem in bluze si ne bucuram de soare.

Releul Costila

Abruptul prahovean

Creasta nordica a Pietrei Craiului

Pe fundal, Piatra Craiului

Cabana Schiorilor si partiile Sorica si Cazacu din Azuga. Pe unde am venit ieri.

Dupa ce ne mai incalzim la soare, continuam catre Garbova.
Din sens opus ne intalnim cu un grup mai mare. La Garbova, oprim pentru a poza cainii. Marian le si da de mancare.

Dupa aceasta sesiune foto, mai urcam un „mot” si, in maxim o ora, ajungem la partiile Predealului. Inca 2-3 poze cu cainii de acolo si coboram pe langa partie, pe TA (Triunghi Albastru) pana la „Clabucet Sosire”.

Piatra Craiului in departare. In stanga (nu apar in poza decat partial) sunt Bucegii, iar drumul asfaltat ce serpuieste prin vale este DN 73A, Predeal-Paraul Rece-Rasnov (facut la bicla de cateva ori deja)

Jos, multa lume. Se schiaza.
Mergem in gara si schimbam biletele pentru un tren cu 1h 30min mai devreme decat cel pentru care ne hotarasem. Platim inca 4 lei de caciula, pentru loc.

Apoi, esuam intr-un local vis-a-vis de gara (oarecum), unde mancam si bem (pe scurt).
Pe tren s-a consumat restul de palinca, pana pe la Ploiesti. Se radea mult si tare, incat pana si nasul ne-a zis a dam volumul mai incet. Asta e, o data ni se intampla si noua sa fim „cu gura mare”.

O tura frumoasa, de dezmortire iernatica si buna dispozitie.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *