Publicat pe

1 decembrie 2012 | Valea Alba, Bucegi

Distribuie articolul:
A trecut un pic de cand ne-am intors din aceasta..experienta. Da, experienta. Ii zic bine, caci a fost cu totul altfel decat m-as fi asteptat si cu totii am invatat ceva din asta.

Cum in ultima perioada am devenit atras si de Bucegi (convingandu-ma ca au o gramada de oferit si sunt accesibili cu trenul intr-un timp chiar rezonabil), am ajuns sa citesc despre Valea Alba. Ma rog, multe alte vai mi-au trecut prin fata ochilor sau, mai bine zis, prin ecranul monitorului. Insa, nu toate sunt abordabile pentru unul ca mine, ce nu doreste sa faca alpinism/catarare. Dar, cum mi-a placut extrem de mult „Drumul lui Deubel” din Piatra Craiului („La Lanturi”), am zis ca poate gasim ceva similar. Basca, Valea Alba pare (din tot ce am citit) chiar abordabila fara echipament „neobisnuit” si e mai salbatica.

Este un traseu alpin (atentie, nu traseu turistic!), nemarcat in prezent (acum ceva vreme, pana sa se deschida Jepii Mici, era calea de acces catre platou, dinspre Busteni; marcajul Triunghi Galben inca se mai vede in prima parte a traseului, cat si sus, in platou, pe o piatra) cu grad de dificultate 1A.
Am tot vazut poze, citit recenzii, stiam ce ne asteapta, care sunt cele doua mari saritori, pe unde e recomandat sa le ocolim si multe altele. Vremea parea sa tina cu noi si ne-am gandit ca o sa fim ok cu echipamentul nostru clasic de munte (adica tot ce presupune un echipament de munte decent, mai putin coltari, piolet si ..casca).

Suntem 5. Ne adunam somnorosi in gara, in fata vagonului unde avem rezervate locuri. Mai o vorba, mai un ceai, hai ca plecam. Pe drum, discutii, glume, niste gustari si..cam atat.
Pe GPS am reusit sa pun o schita a traseului, parcurs de altcineva. Stiam de vestitul „copac cu ciuperci” insa vroiam sa fiu sigur ca nimerim firul vaii in timp util, ziua fiind scurta.

Ajungem in gara, la Busteni. Ne blindam si o luam din loc. Veselie mare pe drum in timp ce ne facem incalzirea. De jos se vede ca a nins nitel pe platou. Vazusem niste poze de la un amic cu 2-3 zile inainte, dar nu parea asa de amenintator. Eram chiar increzatori, cu voie buna.

DSC_0006

De la Caminul Alpin din Busteni, se intra pe Triunghi Rosu (Take Ionescu) si se merge ceva, pana cand poteca incepe sa coteasca puternic spre dreapta si sa urce catre Munticelu. In aceasta zona, undeva pe stanga, o sa vedeti un copac plin de ciuperci. Poteca se vede si ea, fiind destul de batuta si in zilele noastre.
O urmam si noi.
Urcam din ce in ce mai zdravan, dar ne tinem dupa Triunghiul Galben. Oficial, nu mai e nevoie de GPS, dar il tin deschis in rucsac, pentru a inregistra parcursul traseului.

DSC_0024

Incepe sa dea un pic de lapovita..sau mazariche. Mai da nitel, mai se opreste. Noi eram decisi sa ne intoarcem daca in prima parte (care este foarte bolovanoasa..ca toata valea, de fapt) ne prindem ca avem probleme.
Ajungem „La Verdeata”, facem pauza de poze si alimentam. Se vede niscaiva zapada, dar nu ne speriem. Pare, intr-adevar, practicabil.

DSC_0027
DSC_0028

DSC_0030

DSC_0037

DSC_0038

Dupa vreo 10 minute, strangem si o luam voiniceste din loc. Mai da nitica lapovita, mai se opreste. Este frig, dar nu chiar atat de frig. Topaim pe si printre bolovani cu succes. Clar, putem ajunge pana sus fara probleme.

Voie buna, poze..ne place.

DSC_0061
DSC_0068
DSC_0071
DSC_0075
DSC_0076
DSC_0082

Pe masura ce inaintam, vremea devine mai nasoala. Incepe sa ninga si se lasa o ceata groasa. Ajungem la „Saritoarea Carnului” si reusim sa o ocolim, cu GREU, prin dreapta. Gheata pusese stapanire deja pe smocurile de iarba si pe pietrele ce ar fi fost niste prize excelente pe timp de vara.
Inaintam cu greu, pasam rucsacii de la unul la altul si Marius ne mai ajuta si el cu cate-o mana in plus (urma sa faca ceva „brand” si el pana la sfarsitul zilei 🙂 ). Ocolirea acestei saritori se face destul de abrupt. Nu ridica probleme…vara, insa acum e alta treaba.

DSC_0084
DSC_0085
DSC_0090
DSC_0092
DSC_0096

Reusim sa trecem de ea. Fetele gasesc doua bucle de cordelina si le luam cu noi. Aveau sa ne fie de mare ajutor chiar in 5 minute, cand ne-am trezit ca vremea devine din ce in ce mai nasoala, ceata e la fel de densa si avem de traversat zone mai dificile si stramte (caci gheata iti reduce semnificativ optiunile de traversare ale unor obstacole). Buclele le-am agatat in mod repetat de stanci, pietre si colturi, in absenta prizelor.

Nimic rau de spus despre peisaj..si chiar despre atmosfera. Valea aceasta are o liniste a ei (normal, ca doar e ferita de gloata) si pe o vreme ca asta iti da o stare ciudata. Bine ca imi arde de poze.

DSC_0097
DSC_0099
DSC_0103
DSC_0105
DSC_0104

Ne-a fost clar ca nu prea mai putem sa ne intoarcem asa de usor dupa ce am ocolit Saritoarea Carnului. Nu de alta, dar abia am urcat (cu micile derapaje de rigoare..). Cum sa coboram acum?
Am continuat.

Valea se ingusteaza, vremea devine mai capricioasa. Incepe sa si viscoleasca nitel, manusile sunt ude leoarca.  Apare si nitica oboseala deja, dar ii dam inainte. Mai ne uitam pe GPS sa vedem pe la ce altitudine suntem, ca sa ne dam seama cam cat mai e de urcat. Stiam ca trebuie sa ajungem la Saritoarea Mare si sa o ocolim prin stanga…ceea ce am si facut. Dar cu multa adrenalina si cu „mersul piticului”, caci totul e acoperit cu zapada si gheata si nu vrea nimeni sa cada in vale inapoi.

DSC_0106
DSC_0108

O privire inapoi spre Baiului te face sa realizezi cat de rupt de lume esti aici, intr-o vale ingusta, mergand pe o brana acoperita de zapada si gheata. Un pas un pic mai la stanga si ai sanse mari sa dai „logout”.

DSC_0109

Iesim din Brana Vaii Albe si incercam sa tinem firul vaii..dar ajungem intr-o zona unde ne incadrasem prost (adica pe stanga ei). Incercam sa mergem pe partea Caraimanului), insa devine din ce in ce mai riscant si nu pare sa duca nicaieri. Coboram inapoi spre firul vaii si ne oprim in fata unor bolovani mari, acoperiti cu gheata.
Ca sa ajungem pe partea dreapta, trebuia sa coboram nitel inapoi, cu mare mare grija. Dar, frigul, oboseala si mica teama ca ne prinde noaptea pe acolo se instaleaza si se vehiculeaza ideea de a suna la Salvamont, pentru a intreba daca putem ocoli nitel firul vaii. Dupa o mica cearta (caci unii nu vroiam sa facem asta, deoarece nu eram pierduti, raniti sau mai stiu eu ce..doar un pic inghetati, obositi si orgoliosi 🙂 ) unul din baieti suna la Salvamont. Comunicam cu ei prin telefon, timp in care Marius o ia inainte, coboara un pic in vale si intra pe partea din dreapta. Ajunge cativa metri mai sus de locul in care ne aflam si ne face cu mana. „Gata!”, le spunem, „Stai ca se poate!”. Hai ca inaintam.
Cei de la Salvamont mai cer un numar de telefon si il dau pe al meu. Ei spun ca trimit o echipa catre iesirea Vaii Albe in platou, dar ca mai dureaza.

Un pic ofuscati (o parte din noi) continuam, dar intr-adevar devine cam nasol. Portiuni mari de gheata continua in care nu aveai nici un fel de priza.
La un moment dat, fac prost priza cu bocancul stang fix cand urma sa ma salt printre 2 bolovani mari, folosindu-ma de toata forta. Alunec si o iau inapoi vreo 3 metri (cred). M-au oprit Marius si Marian..sau Marian si Marius..chiar nu conteaza ordinea, caci daca nu erau ei in spate, ma duceam ceva mai mult in jos si riscam, probabil, sa ma lovesc ceva mai tare. Unul m-a prins de rucsac, celalalt de picioare.

Nu imi dadeam seama pe moment din cauza adrenalinei, dar luasem o lovitura zdravana sub genunchiul drept.

Una din fete o ia, de teama si nervi/oboseala, inainte. Nu o mai vedem, stau cu inima nitel stransa. Ma mai uit pe GPS..ar trebui sa mai fie putin.

Pentru prima oara de cand ma stiu, ma dor degetele. Chiar tare. De la frig. Manusile sunt leoarca si chiar au inghetat. Ma panichez nitel vazandu-mi degetele rosii-albastrui ca fularu’ cu FC Steaua, asa ca imi bag mainile prin canadiana, direct pe piele, si pe sub pantaloni. Le mai scot, mi le mai bag in gura..poate aratam haios, dar ma panicasem nitel.
Ma suna si Salvamontul sa intrebe de sanatate. Comunic altitudinea si faptul ca suntem ok, am trecut de zona dificila si ca panta devine mai lina. Le spun ca nu avem probleme/raniti si ca vom inainta usor catre platou. Domnul de la dispecerat imi spune ca intoarce echipa din drum si sa ne tinem pe partea dreapta a vaii, caci e mai accesibil pe acolo. Totodata, nu mai urmeaza bucati dificile.

Intr-adevar, panta devine mai lina. Suntem obositi, inghetati…si ajungem inspre platou. Aici, un vant puternic si un ultim efort sa sapam in gheata ca a acoperit toate smocurile de iarba, pentru a putea inainta.

DSC_0110
DSC_0111

Surpriza, desi ajungem in platou cu succes, acolo ne asteapta si baietii de la Salvamont. Unul din ei filmeaza cu un „aifon” (iPhone). Noi le spunem ce si cum, ei se bucura ca suntem ok („La Multi Ani, romane!”, zice unul). Marian, mai cu subinteles: „Sper ca nu aparem pe la televizor sau ceva..” …si ni se raspunde cu tacere. Dar, baietii erau cu voie buna.

Le comunicam planul nostru, de a merge pe Omu – Malaiesti catre cabana, unde aveam o rezervare. Ni se spune ca nu se mai poate si ca sunt probleme in Malaiesti, datorita unei ploi ce a inghetat zilele trecute, cumulat cu zapada proaspat depusa.
Ok, e bine ca am aflat asta. La Omu nu sunt locuri, dar baietii ne invita la refugiul lor. Acceptam, asteptandu-ne sa dormim intr-un refugiu clasic. Urma sa avem o mare surpriza.
Pana una alta, mergem pe platou prin vant si zarim, la un moment dat, Muntii Baiului, fara zapada si luminati de soarele ce pe noi ne-a uitat cu desavarsire.
Ptiu, si acum o saptamana stateam la Babele, cu burta la soare, in tricou. Era atat de cald…

DSC_0114
DSC_0116
DSC_0117

Ajungem la refugiul Salvamont de la Babele. Ce povestesc de aici inainte, o fac pentru ca cei de acolo au facut un mic lucru nasol pe care l-am aflat abia duminica. Imi pare rau ca nu am facut poze cu refugiul (am zis ca nu ar fi frumos), dar ii inteleg intr-un fel.

Pe scurt, refugiul este o adevarata cabana moderna. Cateva camere cu baie, caldura ca lumea, televizoare..tot tacamul. La o adica, foarte bine. Este si normal si omeneste. Trebuie sa aiba unde sta si acesti oameni, care totusi isi risca viata uneori pentru a salva pe cate cineva. Nu contesta nimeni asta.

Eu cu Marius mergem pana la cabana Babele sa luam beri si suc. Nu aveam punga, asa cum nu aveau nici cei de la Babele, dar am folosit pelerina mea de ploaie pe post de sac. Ce nu a intrat in ea, am pitit prin buzunarele gecilor.
Mai haios a fost ca domnul de la Babele s-a „tepuit” la bani..dar era ageamiu asa ca l-am lasat in matematicile lui si ne-am intors la „refugiu”.

Ni se iau datele (o formalitate, desi nu am avut vreo problema grava sau ceva), ni se spune in ce camera o sa dormim (2 paturi duble suprapuse + o saltea pusa la dispozitie de ei..sunt cateva camere la etaj), noi ne „simtim” sa le dam si lor o mica atentie (desi 50 de lei de persoana nu este chiar putin, dar sa zicem), ne schimbam de hainele ude si ne punem la incalzit. Ne cautam de vanatai. Sub genunchiul drept am o galma si doare, dar nu e grav.

Ne punem pe povesti. Pana la urma, a fost bine ca s-a sunat la Salvamont. Am dat de oamenii astia care venisera oricum, desi cerusem sa nu se mai deplaseze, am aflat ca nu se poate cobori prin Malaiesti si am ajuns sa dormim la caldurica si sa bem bere. Nu e rau.

Ni se pune si un montaj necenzurat cu secvente din interventiile lor filmate. De la cadavre in diverse stadii, la oameni care urla de durere in timp ce sunt, cu greu, carati pe targa catre vale. Ni se face nitel pielea gaina, mai stau si baietii cu noi de vorba, mai meditam nitel dar, per ansamblu, e voie buna.
Se face tarziu si ne culcam in cele din urma.

A doua zi de dimineata, strangem catrafusele, intrebam daca e ok sa coboram prin Jepii Mari si ni se spune ca da.
E un soare puternic si este senin (sus). E gheata peste tot. Ne luam la revedere, multumim si plecam.

Din nefericire, pentru mine aici s-a incheiat aceasta iesire. Nu am mai coborat prin Jepii Mari caci am primit un telefon ce m-a facut sa cobor de urgenta cu telecabina in Busteni si sa iau primul tren spre casa.

Duminica seara in schimb, odata ajunsi si ceilalti, aflu ca am fost pe la B1TV. Cautam pe net si da..am fost la stiri. Doar ca stirea continea niste mici fragmente din filmare, aranjate astfel incat sa serveasca modului in care era prezentata: „5 turisti rataciti in Valea Alba au fost recuperati de catre salvamontisti”. Ne enervam, caci nu corespunde nici pe departe cu realitatea. Da, am mers cam nepregatiti pentru vremea asta, pe acest tip de traseu, dar nu eram nici blocati, nici rataciti. Slava Domnului, chiar stiam unde suntem, unde mergem, la ce altitudine ne aflam si multe altele.
Stirea a ajuns si pe la alte posturi…dar nu m-a mai interesat. Am considerat ca a fost o mica deficienta de caracter a celor de pe la Salvamont. Si-a scos si organizatia un ciubuc zdravan, fabricand o stire. Au mai motivat din activitate si au mai atras niste fonduri. Asta e viata.

Colac peste pupaza…nu mergeti pe Valea Alba sau alte trasee de genul fara sa sunati la Salvamont. Noi ne-am crezut capabili sa il parcurgem fara probleme, chiar si cu un pic de zapada. Ne-am bazat pe propriile experiente, insa a fost ceva mai greu si MULT mai riscant decat m-as fi asteptat.
Abia dupa 2-3 zile am putut sa ma uit la poze calm, relaxat, detasat, fara sa ma treaca un fior pe ceafa cand imi aminteam de acea cazatura de era sa o iau „gratuit”.
Chiar si pentru coltari, gheata proaspat formata nu era buna. S-ar fi spart imediat.

Asa ca ne-am simtit ca niste pantofari pe Jepii Mici. Cel putin eu. Asa cum multi tembeli merg in adidasi pe acolo, eventual cand ploua, asa am mers noi pe un traseu alpin, in plina ninsoare, cu bocanci de 3 sezoane, parazapezi, suprapantaloni/colanti dubli si..fara casti si piolet(i).
Apropo de casca, era sa uit! Cand inca eram pe la baza vaii, printre bolovanii mari din zona usoara, o piatra trece milimetric, cu viteza, pe langa urechea lui Marius. I-a vajait efectiv. Cum el avea doar o bandana pe chelie, ne-am dat seama rapid de ce e bine sa porti totusi o casca pe astfel de vai.

Drept urmare, mi-a ajuns. Iarna voi face doar trasee de iarna, marcate ca atare. Nu e de mine. Vara merge…Lanturi, Buila, Fagaras, Retezat, ce-o fi, numa’ sa nu fie furtuna…Dar pe timp de iarna sa ma mai avant asa..nici vorba.

Iata si ce a inregistrat „ghepeseu'”:


Hike route 1919447 – powered by Wandermap 

Distribuie articolul:
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *