Ziua 4: Stana de Vale – Budureasa – Ferice – Boga – Padis

Distribuie articolul:
Dupa inca o noapte dormita zdravan, ne reimprospatam, observam ca este nitel soare printre nori si coboram la micul dejun.
Ne alimentam si reusim sa ne trezim. Soarele isi face aparitia cu ceva mai mult tupeu.
Facem bagajele, coboram iar la intrarea hotelului si recuperam bicicletele. Incepe clasica activitate tehnica (prezenta si in ultimele doua zile) de curatare si ungere a lantului. Avem dupa noi cate 1-2 carpe, sticlute cu ulei de lant si niscaiva degresant.

Folosim in continuare apa din Izvorul Minunilor pentru a mai inlatura din mizeria de pe biciclete, cat de cat. Montam gentile, tragem o poza si o luam la drum spre Budureasa. Din motive abstracte, eram convinsi ca vom cobori direct. Insa, dupa vreo 200 m de coborare frumoasa, pe drum liber, sub soarele diminetii, vedem un indicator ce informa despre o urcare de 10%. Pret de jumatate de kilometru, fara a fi incalziti, ne chinuim nitel la deal. Tocmai cand se auzea „parca trebuia sa coboram, nu sa urcam!” asa, printre dinti, ajungem intr-o culme de unde avea sa inceapa coborarea de care stiam noi.

Facem cate o poza, punem ceva pe noi (coborarea e lunguta si, chiar daca e soare, ne racim imediat) si ii dam la vale.
Coboram ~ 900 m in altitudine pe o distanta de 10-12 km. Pe alocuri, inclinatia mentionata pe indicatoarele rutiere este de 12%. Marius filmeaza coborarea atinge un nou record personal de viteza: 64 km/h .

Filmarile vor veni ulterior, in completarea povestii si a pozelor.


Jos, in Budureasa, reintregim grupul, aruncam un ochi pe GPS ca sa stim unde anume trebuie sa cotim catre satul Ferice si ii dam usurel inainte.

Pe drum, ni se alatura un pusti de-al zonei, cu o bicicleta simpla, avand roata spate dezumflata. Incepem sa punem intrebari, pe care din stradute si poteci sa o luam ca sa ajungem spre Ferice. Traseul a fost schitat folosind Google Maps si, in zona apar multe drumeaguri. Greu de zis exact pe care sa o iei. GPS-ul indica bine, insa tinem neaparat sa confirmam si cu un localnic.
Intram pe o straduta ingusta, asfaltata. Lumea se uita mirata la noi, ne saluta. Doi tineri cu muschii la vedere ne intreaba unde mergem si ne dau cateva indicatii. Cica ar trebui, la un moment dat, sa facem stanga si sa iesim pe un drum de tara, care urca un deal si da intr-o poiana, iar de-acolo sa o tinem pe langa o padure.
Dam si de o casa mai batraneasca, unde doi oameni, sot si sotie, mai in varsta, ne intreaba interesati unde suntem, incotro mergem. Pe primul dintre noi (cel care si vorbea cu ei) il intreaba daca in gentile de bicicleta are zestrea. Nu de alta, dar e mult bagaj. Radem, ne salutam si o luam din loc.
Ajungem la o prima ramificatie insa pustiul ce ne tot insoteste ne conduce pana la o a doua, unde stia el ca ar fi catre Ferice. Insa, cam impracticabil. E poteca de vite, lutoasa, cu multe urme de copite. Ne decidem sa mai mergem 20 de metri pana la casa unor localnici ce trebaluiau la un tractoras. 
Ne luam la cateva discutii, in timp ce un nor zdravan de ploaie ne ameninta din ce in ce mai rau. Omul ne da indicatii corecte si detaliate. Totodata ne „linisteste”, spunandu-ne ca nu urmeaza sa ploua, deoarece el se pregateste sa imprastie erbicid. Mai ne intreaba de sanatate, de origini si ne spune ca are doi prieteni, cuplu, pe la vreo 70 de ani, ce stau in Bucuresti .Sector 3 mai precis. Anual ii gazduieste o luna. Oamenii vin sa mearga cu bicicleta si cu picioru’ pe munte. Frumos!
Multumim respectuos si ne intoarcem la prima bifurcatie, conform indicatiilor primite. De-aici, pustiul ne intreaba daca ne descurcam. Ii multumim, ne uram toate cele bune si o luam nitel la push-bike. Norul de ploaie este fix deasupra noastra, dar inca nu incepe sa toarne.

Dupa putin urcus abrupt, dam intr-o poiana. Ne orientam, si coboram catre drumul descris de domnul cu erbicidele. Intr-adevar, pare ca are dreptate. Mergem pe langa o padurice, intr-o zona boltita de copaci si incepe si ploaia. Mai urcam nitel, cand pe biciclete, cand pe langa. Ajungem intr-o alta zona mai deschisa. Echipam iar pelerinele si o luam mai rapid printre copaci. Se pare ca acum suntem exact pe ruta schitata si de-acasa, caci GPS-ul ne arata exact pe poteca in cauza. 

Mai urcam, traversam niste balti mari si intram mai adanc in padure. De aici, drumul este chiar frumos, inca presarat cu frunze de toamna trecuta. Se face si o mica filmare, tragem o poza si inaintam. Se pedaleaza in coborare, catre Sud, cu atentie la lemnele si bolovanii ce se ascund sub covorul de frunze. Unul din noi ia o cazatura usoara, prinsa si aceea pe film aparent :).

Poteca ciclabila (de fapt, drumul de caruta) devine foarte abrupt spre marginea padurii. Probabil datorita ploilor abundente si a nefolosirii drumului in ultime vreme, cine stie. Incepem sa coboram cu grija, lent, pe langa biciclete, tinand franele trase. Este exact ca o poteca de pe un traseu montan. 
In vreo 10 minute iesim intr-o poiana mare, de unde vedem satul Ferice catre stanga si munti catre dreapta. Frumos peisaj.

Facem un popas inainte de a lua urma carutelor, coborand catre Ferice.

Ajungem in sat si dam de asfalt si beton. De-acum, directia Poienii de Jos.
Pe drum, ne oprim in Pietroasa pentru a lua apa si niscaiva dulciuri. Copiii sunt fascinati de biciclete, la fel si unii dintre cei mai in varsta.
Apoi, tot inainte catre Pietroasa, pe un drum superb, necirculat, asfaltat. 

In Pietroasa ne orientam catre soseaua ce ne va duce spre Boga. 
Se vad si mai multi nori de ploaie pe muntii in care urmeaza sa intram din nou. Planul ramane, inca, sa punem cortul la Padis.
Admiram terenurile atent lucrate si activitatile intense din jur, ce se observa inca de la sosea. Avem vant din fata si inaintam greut, cam cu 12-15 kmh. 

In cele din urma, intram in niste chei. Drumul este in curs de reamenajare/reconsolidare iar pana la Boga urcam constant, dar in conditii bune. Nu ploua, ba chiar se vede si soarele mai des printre nori. Vremea s-a mai imbunat si incepem sa avem parte de un pic de caldura. 

In Boga mai facem un mic popas. Intalnim si in zona asta multi unguri, atat cu pensiuni, cat si turisti. Privim lunga urcare ce ne asteapta, catre Padis si…o luam usor.
Pret de 3 ore, aveam sa urcam zdravan, parcurgand o distanta de 15 km si urcand peste 900 de metri in altitudine. Drumul este si aici in curs de reamenajare. Datorita solului rosu (fapt ce se datoreaza oxizilor de fier, specifici acestei grupe montane) rotile ajung sa fie roz :). Fata din grup a terminat prima acest urcus, lasandu-ne in urma. 

Ne reunim la bifurcatia Padis cu Glavoi-Ponor. De aici, inca 6 km de urcare usoara combinat cu mers pe plat.
Apar discutii despre statul cu cortul. Suntem obositi, transpirati leoarca (chiar si echipamentul inlatura apa mai greu cand ea tot iese din piele in contratimp :D) si, dupa negocieri amuzante (pentru mine cel putin) ne hotaram sa inspectam situatia la fata locului.

Ajungem si in Padis. Aici, nu e ca in pozele de pe Google. Dam de un peisaj pustiu, dezolant, case in constructie sau abandonate, urme de utilaje peste anumite zone de campare. Prima care ne iese in cale este Pensiunea Padis si o doamna, neaosa, ardeleanca. Sa fi avut spre 60 de ani. Intrebam de cazare (caci cortul ne cam iese din cap), ne spune 100 de lei camera dubla cu baie. Ni se pare foarte mult, dar norul iar se apropie odata cu seara si ne este si frig. Oboseala s-a instaurat, articulatiile se resimt nitel, la fel si muschii. Rapid, inspectam zona sa vedem daca avem alternative. Nimic. Absolut nimic. Cabana Padis e in recostructie.
Dupa negocieri, luam doua camere duble cu 60 de lei. Incalzirea se face cu un calorifer electric cu ulei. Apa e calaie, dar tot e bine. Lenjeriile de pat nu au fost toate curate, dar care a avut ezitari si-a invelit perna in polar si a dormit linistit.

Poze nu mai avem chef sa facem si e si seara. Ramane sa fotografiem maine dimineata zona.
Doamna ne gateste. Ne bucuram ca auzim grai ardelenesc autentic. Mancam mici prajiti la tigaie, cu cartofi cu branza, mamaliga cu branza si smantana, bere..bere…palinca..bere. Afara incepe sa ploua. Nu mai conteaza, bicicletele sunt la adapost, atmosfera e superba.
Spre noapte, cand noi deja ne uitam pe harti, apare un grup de turisti francezi. Tineri. Unul din ei o rupea destul de bine pe romaneste si se ia putintel la vorba cu noi. Ne intreaba de unde venim, unde mai mergem. La masa, se face nitica degustare reciproca de bauturi. Ei gusta din palinca, noi dintr-un soi de lichior tare ce il aveau cu ei intr-o sticla asemanatoare unui pahar Berzelius. 
In cele din urma, ne retragem. Punem ceasurile sa sune, verificam si caloriferul. Adormim.
Pe la 2 dimineata (cred), aud harmalaie in camera de langa noi. Erau francezii, beti crita. Se alergau, tranteau, tipau. Nu suna a orgie sau ceva, deci era doar distractia momentului de betie :).
Na, cum stam totusi intr-o constructie de lemn, te scoala si din morti o harmalaie de genul asta.
Asa ca, am fost pensionarul suparat al cabanei si am batut tare de trei ori, ferm, in perete.
S-a facut liniste si, dupa 1 minut, aud trei batai incete, timide in perete, drept raspuns. Apoi, somn. Am apreciat asta :). Atat somnul, cat si mancarea si caldura. Caci, avea sa urmeze ziua cea mai aventuroasa si obositoare, cu „bai de namol”.
La sfarsit de zi, ~57 km parcursi.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *