27 mai 2012
Noaptea trece repede. Si fara vise. Ne trezim “revergorati” si ne prezentam la micul dejun. Dam de sotul proprietarei, care ne serveste cu drag. In fata uneia din casute, ne apucam sa peticim doua camere, folosindu-ne de piciorul unei mese, pentru a aplica niscaiva presiune pe petic.
Infulecam, ne soarbem o cafea/apa iar apoi ne pregatim de drum.
Inaintam spre centrul Remetiului, catre o intersectie unde zarisem un indicator ce te ghida catre barajul Dragan. Drumul este in usoara coborare, iar de la intersectia cu drumul spre Dragan, incepe sa urce. Si urca.
Si incepe ploaia..si tot urca.
O masina cu numar de Ungaria ne saluta din mers si il opreste pe primul dintre noi, intrebandu-l ceva in maghiara. Acesta ii raspunde amuzat si politicos ca nu stie ungureste, la care cel din masina: “A, Romania?” “Yes”. Ne trage un zambet si un mare OK, dupa care o ia mai departe.
Ploaie, ploaie. Mergem prin ceata, prin nori josi. Din spate, urca un grup de motociclisti tot cu numar de Ungaria. Foarte multi unguri la plimbare prin locurile astea.
Mai oprim sa ne incalzim cu nitica palinca si sa tragem cate o poza, apoi tot urcare. Ne reintalnim cu grupul de unguri in masini, ce coborau de data asta. Ne saluta, ne fac cu mana si claxoneaza a incurajare, in timp ce noi urcam cu stropi de ploaie pe fata, pelerine, biciclete, bagaje…
Urcam ce urcam si, la un moment dat, ajungem in culme. Chiar la limita cu judetul Cluj.
Facem o pauza, o poza si intram in vorba cu doua doamne ce pareau a vorbi ungureste initial. Ne intreaba intr-o romana limpede de unde venim, unde ne ducem, ne ureaza sanatate si vreme buna.
La vreo 100 de metri pe un drum aditional, am dat de o zona numa’ buna de campat. Pare-se ca era si o scena pe acolo, pentru diverse activitati. Si o stana. 🙂
De aici, incepem sa coboram, tot pe asfalt, catre barajul Dragan. Dupa ~ 2 km din culme, pentru baraj se vireaza la dreapta, pe Valea Draganului.
Ploua marunt, e frig, bate nitel vantul, soarele absenteaza cu convingere si ne ingheata degetele in ultimul hal. Abia mai putem sa tragem de frane, cand ajungem la marginea barajului.
Un domn care era in cantonul de paza iese si, amuzat, ne intreaba unde mergem. De fapt, cam toata lumea cu care aveam sa ne intalnim in zona Apusenilor, s-a luat in vorba cu noi.
Ne invita inauntru sa ne incalzim nitel, dar noi ii zicem ca ne obisnuim cu frigul, caci mai e drum lung.
Facem poze la baraj, bagam nitica “motorina” pentru incalzire si o luam mai departe, catre coada lacului Dragan si cantonul Ciripa.
La scurt timp, ajungem in zona unui alt canton aflat in administratia OS Margau. Aici ne tragem sub streasina si ne realimentam cu cate un susan, o ciocolata si altele. Se apropie un domn bine facut, cu o mustata zdravana, carunta. Ne saluta initial in maghiara, mai apoi observa ca suntem romani si ne intreaba daca avem nevoie de ajutor sau orientare, scuzandu-se ca nu vorbeste prea bine romana. Ne luam la vorba cu el nitel, ne da cateva indicatii, mai aruncam un ochi pe GPS si ne uram toate bune, continuandu-ne drumul in usoara urcare catre Ciripa.
Drumul de pe marginea vaii Draganului este foarte frumos. Strajuit de brazi si cu multe locuri de popas amenajate pe margine, este un drum forestier ce merita parcurs. Iar luna mai, desi este cea mai umeda in Apuseni, iti da prilejul de a simti mireasma vegetatiei proaspete si de a admira verdele crud din jur.
Incepem sa obosim nitel, dar ne gandim ca nu mai e asa mult de la Ciripa la Stana de Vale si ne concentram sa ajungem la canton, unde vom mai face o pauza.
Ploua din cand in cand. Ajungem in cele din urma la cantonul Ciripa. Facem o pauza de realimentare.
In spate, se apropie un grup de excursionisti unguri, mai pe la varsta a doua. Unul din ei vine, ne saluta, scoate harta si se ofera sa ne ajute cu niscaiva indicatii. Le acceptam, ii spunem unde vrem sa ajungem si aflam ca ar mai fi cam 16 km. Stiam ca primii 6-7 km sunt abrupti bine, pe un forestier-poteca.
Ei bine, aveau sa fie un pic mai multi. Iar drumul bolovanos si lung. Noi, deja fiind obositi si cu un pic de frig in oase, continuam sa impingem la ele. Caci de mers in sa, s-a putut doar in primii 200-300 metri. Apoi, toata lumea push-bike. Ocazional, cate o pedala.
Impingem si ne tot uitam pe GPS sa aflam cate curbe de nivel mai avem de trecut. Mai e.
Dupa vreme buna, ajungem intr-o zona mai poienita, unde drumul devine mai bunicel, mai putin bolovanos si cu o inclinatie tolerabila. Pedalam inca vreo 2 km (cred) in urcare, apoi incepem sa coboram. Aerul devine mai rece, dar drumul mai ok.
Dupa o coborare lunguta, ajungem fix la Izvorul Minunilor. Da, acela de unde se trage apa pentru imbuteliere.
Ne umplem bidoanele, tragem 2-3 poze si nu avem ragaz, caci incepe instant o ploaie torentiala rece, taman cand ne gandeam ca punem cortul daca nu avem unde ne caza (stiind ca Stana de Vale este cam moarta dpdv turistic). Noroc ca aveam pelerinele pe noi.
Ii dam rapid la vale pe asfalt si intram in Stana de Vale. Suntem uzi leoarca si ne tragem sub copertina hotelului Iadolina.
Ne decidem sa intrebam de cazare. Reusim sa luam un apartament, cu doua camere, la 150 de lei, doua persoane avand mic dejun gratuit. Acceptam, scoatem bagajele de pe “cai” si le aliniem la intrarea hotelului. Domnul de la receptie ne spune ca putem pune bicicletele in siguranta, la demisolul hotelului, in zona personalului. Zis si facut. Le ducem, le legam si stam linistiti.
Ne cazam, ne spalam, spalam si hainele de pe noi, dupa care intindem tot ce avem de uscat pe calorifer, pornim caloriferul la maxim si coboram la masa.
Conditiile hotelului sunt chiar foarte ok. Baie mare, mobilier nou, curat, camere spatioase.
Mancarea foarte buna, proaspata si la pret bun. La fel, doamna ce ne-a servit a iesit in evidenta prin amabilitate, dictie si…piept :). Suficient ca unul din grup sa-si doreasca o poza cu dansa.
Mancam linistiti, servim si de baut, dupa care ne intoarcem in apartament si ne culcam in scurt timp. E bine la caldura, cand afara-i toarna si sunt 4 grade. Ne gandeam destul de fascinati la ce ne va astepta ziua urmatoare.
La sfarsit de zi, ~ 45 km adunati.